Micul Prinț văzut de oamenii mari prin ochii celor de la Red Nose Society

Am ajuns la Arad într-o seară rece de octombrie, după un drum obositor, de sute de kilometri, care nu era nici la jumătate încă. Urma să ne odihnim la o pensiune și să pornim din nou la drum dis de dimineață. Dar, pentru că luasem forma scaunelor din mașină după atâtea ore de stat în aceeași poziție, am decis să facem o plimbare scurtă prin centrul Aradului înainte de somn. Și, pentru că voiam de mult să văd cu ochii mei clădirea emblematică a Palatului Cultural, în care își are sediul Filarmonica de Stat Arad, am pornit în căutarea ei. Am găsit-o repede, frumoasă și impunătoare, cum mă așteptam, dar pe scări forfotă și mai frumoasă, oameni eleganți, pregătiți de spectacol. Un afiș alb-negru, discret, anunța că va avea loc în doar câteva minute – Spectacol pentru oameni mari. N-am stat pe gânduri, am cumpărat două bilete și ne-am așezat repede în sală, neștiind deloc – dar absolut deloc! – la ce să ne așteptăm.

Pe scenă au apărut trei oameni care, fără vreo introducere, s-au lansat cu toate instrumentele pe care le aveau la dispoziție în povestea Micului Prinț. Dar într-un fel în care nu a mai spus-o nimeni (iar asta este ceva extrem de greu de făcut, având în vedere notorietatea și versatilitatea poveștii lui , care a fost deja exploatată în fel și chip de artiștii din întreaga lume). Și nici intrumentele celor trei nu erau prea multe și prea avansate: o chitara, un sintetizator, o tamburină, maracas, un ecran pentru proiecție și o carte textilă cu niște desene simple. Cu toate acestea, acolo s-a întâmplat ceva magic. Timp de o oră, a fost cu noi în sala de concerte a Palatului Cutural. Dar magia adevărată este aceea că el a rămas cu noi și după ce am ieșit de la spectacol. Și este cu noi și astăzi. Pentru că Dora Maria Notărescu (clape), Vlad Gălățianu (chitară) și Ștefan Ruxanda (povestitor și mânuitor de instrumente diverse) ni l-au redat pe Micul Prinț nouă, ca adulți.

Iată ce spune despre spectacol Dora Notarescu: „Varianta noastră este diferită, cred eu, pentru că invită publicul la imaginație: nu există scenografie sau costume, mișcare scenică amplă sau foarte multe lumini, însă textul, prin interpretarea noastră, a actorilor , împreună cu imaginile sugestive din spate, ajunge foarte repede la public și nu oriunde, ci direct în sufletul lor.”

Nu știu câți dintre voi au ideea sau curiozitatea să recitească povestea lui acum, la maturitate. Eu nu am avut-o până să îmi deschidă ochii spectacolul celor de la . Îl pusesem pe micul călător prin Univers pe un raft de pe care cel mult l-aș mai fi luat dacă aș fi citit povestea unui copil, la culcare, vreodată. Însă pe scena Filarmonicii din Arad Micul Prinț m-a descoperit pe mine stând pe raft și mi-a făcut bucuria să mă poarte cu el prin lumea mea interioară.

Vlad Gălățianu despre trăirile pe care le provoacă Micul Prinț: „Spectacolul nostru transmite emoție, indiferent dacă îl jucăm la București, Oradea, Cluj, Craiova sau Vaslui. Asta ne bucură în mod deosebit. La capitolul „reacții neașteptate” aș menționa o întrebare pe care ne-a adresat-o un copil: „Dar de ce vulpea nu era șireată?” Cât de aproape de spiritul Micului Prinț, nu-i așa?”

Am plecat atât de emoționată de la spectacol, încât i-am contactat pe și i-am descusut cu privire la proiectele lor și la nașterea acestui spectacol. Vă invit să citiți mai jos ce am aflat de la ei.

 

SB: Eu v-am descoperit întâmplător și nu auzisem niciodată de voi sau de spectacolul Micul Prinț pentru adulți înainte să ajung la Arad pe 6 octombrie 2019. Așadar, e posibil să mai existe și alți oameni care să nu știe de voi. Vă invit să vă prezentați publicului Semne Bune. Cine și ce este Red Nose Society?

RNS: Red Nose Society este o companie privată de teatru și evenimente culturale pe care am înființat-o acum 3 ani. Nu are o componență fixă. Suntem mai mulți actori care jucăm în 2 proiecte diferite. De exemplu, în “Micul Prinț” îi avem pe Dora Notarescu, Vlad Gălățianu și Ștefan Ruxanda.

SB: Cum s-a născut Micul Prinț – Spectacol pentru oameni mari, și ce anume v-a dat îndrăzneala unei abordări noi, în condițiile în care Antoine de Saint-Exupéry a publicat povestea acum trei sferturi de secol, deja, iar ea a fost citită, interpretată, ilustrată, cântată, desenată și reinventată de nenumărate ori de atunci? Prin ce este Micul Prinț al vostru mai deosebit decât Micul Prinț al altora?

RNS: Povestea proiectului “Micul Prinț” este foarte lungă. Ea începe acum vreo trei ani când împreună cu Vlad Gălățianu și, la vremea respectivă, Iuliana Mușetescu ne-am adunat să facem un spectacol în care să folosim textul vorbit și cel cântat. Plănuiam un spectacol dedicat mai ales publicului care lucrează în corporații. Știam că acolo sunt oamenii de care noi aveam nevoie: cu anumite pretenții artistice, tineri, dinamici, dar care nu au timp să meargă la teatru. Așa că i-am căutat noi acolo unde își petreceau puținul timp liber: în pub-uri și cluburi în care se țin concerte, impro, etc.
Noi am început cu un alt text. Dar în acele zile mi-a căzut în mână, din nou, volumul lui Antoine de Sant-Exupéry. L-am recitit și am descoperit că, de fapt, cartea nu se adresează numai copiilor. Tot în acele zile lucram cu un mentor care din păcate ne-a părăsit, Gheorghe Ceaușu. Era un mare profesor de estetică de teatru, estetică de film, axiologie, teoria culturii. Cu el am discutat încă o dată tot textul lui Saint-Exupery și am descoperit că este o operă stratificată: oricine poate să rezoneze la diferite capitole sau fragmente, indiferent de referințele culturale pe care le are. Am început să scriu scenariul, am repetat, am tăiat, am modificat, l-am jucat în mai multe spații, în fața multor oameni care ne-au învățat ce trebuie să facem cu acest text. Cu alte cuvinte, este un spectacol care s-a născut într-un timp destul de îndelungat. Nici acum nu aș putea să spunem că am ajuns la o formă finală.
I-am spus “Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari”. Am mizat pe latura filozofică a textului, pe emoție și pe imaginația publicului. Practic, spectacolul nostru se naște la întâlnirea textului rostit și cântat cu imaginația celor din sală. Este o experiență care și pe noi ne bucură enorm.
Credem că punctul forte al spectacolului este faptul că am reușit să exploatăm un text aproape uitat pe raftul numit “carte pentru copii” și să extragem din el sensurile lui profunde. Mulți spectatori au spus că redescoperă un text “foarte actual”.

SB: Știu că acest spectacol s-a plimbat în lung și-n lat prin țară, iar acum urmează să treacă granița. Ce situații deosebite sau reacții neașteptate ați avut de la public în tot acest timp de când călătoriți împreună cu Micul Prinț? Sau poate voi înșivă ați pornit la drum cu el într-un fel, iar acum constatați că sunteți alții? Vă întreb asta pentru că eu cu siguranță am ieșit o altă persoană decât am intrat la spectacol.

RNS: Ca să-ți spunem sincer, atât în repetiții cât și la spectacol, după ultimul cântec, noi ne simțim cu totul altfel. Este prima și singura noastră experiență artistică în care după orice reprezentație, indiferent de sală sau public, ne simțim total transformați, indiferent de starea cu care am intrat la început. Ne cuprinde o bună dispoziție, o pace interioară care ține câteva ore. E un spectacol care ne curăță de balastul fiecărei zile.
Am avut o mulțime de reprezentații de neuitat. Ar dificil să le povestim pe toate, dar este una de care ne amintim foarte puternic: reprezentația de la Botoșani de anul trecut, când în primul rând, stăteau 10 persoane de la Asociația Nevăzătorilor. Deși spectacolul nostru este și unul destul de vizual și emoția este creată și prin imaginile videoproiectate, la finalul reprezentației toți cei de la asociație își ștergeau lacrimile pe sub ochelarii aceia negri pe care îi poartă de obicei. Când am văzut asta, mi-a fost foarte greu să mă abțin și am început și eu să plâng (n.r. Ștefan Ruxanda).
Ceva ce trăim în mod constant: starea și energia care ne vine din partea publicului la finalul fiecărei reprezentații. Nu se poate descrie în cuvinte. E ca o dragoste care capătă materialitate.

SB: Ce alte spectacole și proiecte mai susțineți sau aveți în pregătire?

RNS: În primăvara acestui an am regizat o comedie care se numește “Suntem oameni serioși” montată după un text scris de Neil Simon și Anton P. Cehov. Ne gândim foarte serios la încă o producție asemănătoare Micului Prinț, adică un text frumos, profund, emoționant pe care să îl punem în scenă folosind același limbaj artistic.
De asemenea, suntem și în online cu un proiect de edutainment numit “Învață Aripile-ți să Zboare!”. E un vlog dedicat memoriei a 100 de români din ultimii 100 de ani.

SB: Cum țineți legătura cu publicul vostru?

RNS: Bineînțeles, prin Social Media (Facebook, Instagram) și e-mail. Ne bucură orice mesaj primit, orice sfat, orice gând. Dialogul cu publicul nostru ni se pare fundamental. Le suntem foarte recunoscător tuturor celor care ne-au scris pentru că prin ei și datorită lor, noi învățăm și creștem. De fapt, stabilim o relație de prietenie profundă. Ei sunt hrana noastră și le mulțumim din toată inima.

 

Suntem de găsit la adresele:

instagram.com/RedNoseSociety

facebook.com/RedNoseSociety

pe email, oricând: contact@rednosesociety.ro

pe siteul nostru:  https://RedNoseSociety.ro

și pe canalul YouTube (vlogul de care am amintit mai sus): YouTube.com/RedNoseSociety

 

 

 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.