„Melancolia” lui Mircea Cărtărescu

Orice nouă carte a lui este un soi de eveniment pe care îl aștept activ, ascultând interviuri cu autorul, răsfoindu-i Jurnalele sau volumele de literatură deja apărute. Din clasa a 9-a când am citit pentru prima dată Travesti, care mi s-a părut un obiect dintr-o lume la care nu mai avusesem acces până atunci, iar mai apoi Nostalgia, pentru care am recitit-o an de an o lungă perioadă de timp, am simțit o afinitate pe care o ai într-o viață de cititor doar cu câțiva autori. publică destul de constant câte un volum, însă unele sunt colecții de articole politice sau eseuri apărute prin diverse reviste. Dacă fiecare carte e un eveniment, o carte de literatură este un eveniment la superlativ. De la Solenoid încoace am așteptat să văd ce mai poate ieși din mintea acestui scriitor singular, ce carte i s-a mai dat să scrie, ce amintiri, traume, bucurii vor mai ieși la iveală pe pagina albă a hârtiei. Din interviuri, mărturii și din Jurnal am știut că nu va mai fi un roman masiv, ci poate niște nuvele, povestiri sau o novela. În paginile Omului care scrie apar mărturii despre scrierea unor basme. De-a lungul timpului Mircea Cărtărescu a mai scris „basme” (Enciclopedia Zmeilor poate fi considerat un basm până la urmă, dar mai ales Fata de la marginea vieții) și așteptam cu un real interes un volum întreg.

Toate așteptările mele au fost cu mult depășite odată cu apariția volumului Melancolia, editura , pe 1 iunie 2019. Faptul că a publicat volumul la treizeci de ani de la apariția Nostalgiei, cu care este și nu este în același timp cumva înrudită, creează o așteptare care este împlinită cu aupra de măsură. Mai degrabă aș spune că materia din care s-a modelat este aceeași cu cea din care a ieșit  Travesti, deoarece și în roman traumele copilăriei erau personaje principale, iar materia narativă doar un pretext, un înveliș estetic și stilistic de excepție. Glumind, Mircea Cărtărescu a zis într-un interviu că adevăratul personaj al cărții sale este stilul indirect liber. Melancolia este într-un fel ca toate celelalte cărți ale lui Cărtărescu, dar complet diferită. Toate volumele lui sunt făcute din același aluat, adică din Mircea Cărtărescu, cel de dinainte de naștere, cel din trecut, din prezent și din viitor, sunt modelate din aceeași materie onirică, obsesivă și înalt fantastică, dar și din literatură, știință și magie. Cărțile lui sunt literatură pură, nu ar putea exista în afara marii tradiții literare romantice de exemplu, dar sunt mult mai mult decât atât.

Am citit foarte lent, am lăsat cartea îmi arate drumul și să stabilească ritmul. Acest volum poate fi citit și dacă habar nu ai cine e Mircea Cărtărescu, dar nu poate fi citit dacă vrei proză alertă și modernă, fiindcă nu oferă așa ceva. Oferă în schimb emoție pură, trăire autentică, vis, introspecție, narațiuni stranii și fantastice. Această carte nu poate fi citită dacă începi lectura cu prejudecăți sau dacă deja crezi că știi ce vei găsi în ea. Este o carte de atmosferă, de construcție graduală a unui sentiment, a unei părți dintr-un trecut care nu există decât în mintea lui Mircea Cărtărescu. Legăturile cu lumea exterioară există, dar sunt înșelătoare, așa că Melancolia se lasă citită doar dacă ești pregătit pentru ea și e nevoie să îți pui ochelarii care te fac să vezi lumea inocent, ca un copil, ca un neinițiat într-ale răului sau ale durerii pentru a-i descoperi toate cotloanele, secretele, toate coridoarele care se ivesc la fiecare colț.

În cadrul lansării volumului la „Librăria de la Cișmigiu” printre altele, autorul a spus ceva care mi-a rămas bine înscris pe creier, dar care nu m-a surprins deloc: că spre deosebire de celelalte cărți ale lui, Melancolia are nevoie de empatia cititorului, de dragostea lui, fără aceste două sentimente sau trăiri nu putem citi cu adevărat cartea, ba mai mult, ea nu poate exista. A mai spus că dacă Solenoid, de exemplu, este mai distantă, mai rece, această carte este fragilă. Mi-am dat seama că e adevărat ce spune, nu e doar o metaforă, sau un fel de-al autorului de a ne face curioși, chiar așa este. Fiecare cuvânt din Melancolia este o traumă, o rană, cele trei povestiri: Punțile, Vulpile și Pieile sunt dureri pe care autorul le-a scos din cele mai adânci straturi ale ființei sale  și care odată scrise pot urla în pace pe pagina cărții tipărite.

Totuși, efectul final al volumului este unul liniștitor, mângâietor, ca o îmbrățișare autentică în timpul căreia trupul ți se încordează complet, pentru ca în final să se elibereze de tensiune și să se relaxeze. Chiar dacă fiecare cuvânt suferă în „Melancolia” precum poezia în textul lui Arghezi („Întinsă leneșă pe canapea/ Domnița suferă în cartea mea”) odată ce închizi volumul rănile cuvintelor fac pojghiță și așteaptă să se vindece sau, din contră, să fie zgândărite din nou până la sânge la o nouă lectură.

Titlu: Melancolia
Autor: Mircea Cărtărescu
Editura: Humanitas
An apariție: 2019

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.