Hondros (2017) – dincolo de granițele fotografiei

Povestea foto-jurnalistului de

Televiziunile care transmit live sau agențiile de presă internaționale care publică știri și fotografii ”la cald”, din locuri precum Irak, Iran, Afganistan, Kosovo, Liberia, Siria sau Mosul, nu vor ști niciodată ce se află în spatele acelor cuvinte sau imagini. Niciunul dintre noi nu știm.

În 2005, o fotografie cu o fetiță înconjurată de soldați a făcut înconjurul lumii. Avea cinci ani și stătea ghemuită, împroșcată de sânge, strigându-și durerea de a-și fi pierdut părinții într-o lovitură dată de americani în Tal Afar, Irak. Ea se afla împreună cu părinții și frații ei într-o mașină, fugind de , dorind să obțină protecție din partea pușcașilor marini. Aceștia au crezut că e vorba despre un atentat sinucigaș și au tras continuu în mașină. Părinții au murit pe loc, iar ea și alt băiețel au fost singurii supraviețuitori. O chema Samar Hassan și după 12 ani de la atentat, a declarat că n-a putut ierta forțele americane pentru ”greșeală”. Acea fotografie, care nu poate fi descrisă în cuvinte, a fost făcută de , unul dintre cei mai mari foto-jurnaliști din lumea întreagă.

Fotografia necesită spațiu, timp și intimitate. Una e să faci foto la orice îți iese în cale, sperând că te va considera lumea ”fotograf”, alta e să îți alegi cadrele și să stai undeva și să aștepți momentul potrivit. Cu timpul, devii mult mai selectiv și abia după mii de cadre la activ, după ce vei vedea sute de fotografii ale altora, vei învăța un lucru: din 500 de cadre trase, doar 3 ți se par perfecte. Abia atunci poți spune că evoluezi de la amator la profesionist.

Chris Hondros

Fotografia de război, pe lângă informațiile vizuale transmise, vine la pachet și cu altceva: povestea. O imagine din Aleppo, distrus de ISIS, nu poate fi ”mută”. Ea vorbește și e dureros, dacă ne gândim la faptul că cineva și-a riscat viața ca tu să citești acea știre în timp ce ești în metrou sau la Starbucks.

 

Poveștile din spatele miilor de imagini din teatrele de război și care pot fi găsite online, acele rămân și arată o altă parte a vieții: cea în care dragostea pentru fotografie se ține de mână cu riscatul vieții.

Chris Hondros a fost un fotojurnalist american ce a făcut foto-reportaje din zone conflictuale precum Siria, Liberia, Irak, Afganistan, Kosovo, Angola, Nigeria etc. Fotografiile lui au apărut în ziare și reviste importante din lumea întreagă, câștigând de 2 ori Premiul Pulitzer și alte distincții importante precum: National Magazine Award nominee, 2008; Days Japan International Photography Contest, 2007; 2005 Robert Capa Gold Medal; World Press Photo competition, 2006; Best of Photojournalism, 2006; Picture of the Year International 2006 contest; 2003 John Faber Award from the Overseas Press Club.

O  altă fotografie a lui Hondros ce a făcut înconjurul lumii,  în timpul unei mișcări violente în Liberia, 2003

Documentarul Hondros prezintă o parte din viața lui Chris și părerile celor care l-au cunoscut. Deși știa că-și riscă viața de fiecare dată, el a continuat să meargă în zonele de conflict și să fotografieze momente importante care, pe lângă impactul vizual, au transmis . Întregul e realizat de Greg Campbell, cel mai bun prieten al lui Chris și e atât de bine realizat, încât ai senazația că e un film, nu chiar un . Pe lângă faptul că a consacrat agenția vizuală internațională Getty Images pentru care lucra, Hondros empatiza foarte mult cu subiectele fotografiilor sale. Despre el s-a spus că a ajutat victimele rănite în urma atentatelor cu bombă și că și-a construit o întreagă rețea de surse prin intermediul cărora putea afla ce se întâmpla imediat în alt colț al lumii. Deși poate fi puțin șocant sau dur pe alocuri, documentarul, dincolo de povestea lui Hondros, illustrează momente critice ale umanității, transpunându-ne pentru o clipă în mijlocul teatrelor de război, despre care nu știm nimic. Chris Hondros a murit în 2011, în urma unui atac cu rachete în Libia, în timp ce se afla la datorie, surprinzând trăiri și emoții.

IMDb i-a dat nota 7,5, dar eu cred că merită 9 și un pic. S-a axat mai mult pe partea de foto-jurnalism, ceea ce foarte ok, chiar dacă există linii biografice.


Regia: Greg Campbell

Distribuție:  Pancho Bernasconi, Greg Campbell, Chris Hondros 


Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.