Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru – ediția a VI-a

În acest început de lună vă propunem o săptămână dedicată studenților și școlilor de teatru din mai multe țări. Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (FIST), care va avea loc în perioada 1-7 iulie, este organizată de Primăria Capitalei, prin – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, , și „I.L. Caragiale”.

Diminețile acestei săptămâni FIST vor fi rezervate unor workshop-uri susținute de personalități ale lumii teatrale internaționale, în timp ce serile vor fi dedicate spectacolelor invitate din România, Rusia, Germania, Italia, Slovacia și Republica Moldova. Pentru că organizatorii își doresc să vizeze prin acest eveniment atât studenții, cadrele didactice și specialiștii domeniului teatral, dar și publicul larg, interesat de fenomenul artistic, accesul la toate spectacolele va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Redăm mai jos programul festivalului:

LUNI, 1.07

, Sala „Toma Caragiu”, ora 20.00
Deschiderea oficială

REVIZORUL de N.V. Gogol
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, România

Durată: 2h 30min.

 

MARȚI, 2.07

, Sala „Olga Tudorache”, ora 18.00

ANGAJARE DE CLOVN(I) după Matei Vișniec
Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, România

Durată: 55min.

 

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”, ora 20.00

CONTRASTE de Irina Donici
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Republica Moldova

Durată: 50min.

 

MIERCURI, 3.07

Teatrul Metropolis, Sala Centenar, ora 18.00

SPIRIT NELINIȘTIT de Noel Coward
Universitatea Hyperion, București, România

Durată: 1h 45min.

 

Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache”, ora 20.00

A BEHANDING IN SPOKANE de Martin McDonagh
The Academy of Performing Arts in Bratislava, Slovacia

Durată: 1h 45min.

 

JOI, 4.07

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”, ora 18.00

PESCĂRUȘUL de A.P. Cehov
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, România

Durată: 2h

 

Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache”, ora 20.00

COMING of stAGE de Ștefan Peca
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, România

Durată: 1h 40min.

 

VINERI, 5.07

Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache”, ora 18.00

HAMLET IT BE, după William Shakespeare și Aldo Nicolaj
Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași, România

Durată: 1h 30min.

 

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”, ora 20.00

VICTOR SAU COPIII LA PUTERE de Roger Vitrac
Athanor Academy for Theatre and Film, Passau, Germania

Durată: 2h (cu pauză)

 

SÂMBĂTĂ, 6.07

Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”, ora 18.00

MASCHERE, BUFFONI E VILLANI de Angelo Beolco (Ruzante)
Academia Teatrale Veneta, Veneția, Italia

Durată: 1h

 

Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache”, ora 20.00

LOVE STORIES de Joël Pommerat
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, România

Durată: 1h 45min.

 

DUMINICĂ, 7.07

Teatrul Metropolis, Sala „Olga Tudorache”, ora 20.00
Închiderea oficială

THE SEVEN WHO WERE HANGED de Leonid Andreyev
State Institute of Performing Arts, Sankt Petersburg, Rusia

Durată: 40min.

**

EVENIMENTE CONEXE

LUNI, 1.07

Teatrul Metropolis, Sala Centenar, ora 17.00
Întâlnire cu actorul Șerban Pavlu

 

MARȚI, 2.07

„I.L. Caragiale”, Sala „Ileana Berlogea”, ora 11.00
Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa regizorului Silviu Purcărete

 

JOI, 4.07

Teatrul Metropolis, Sala Centenar, ora 16.00
Întâlnire cu actorul Marius Manole

 

MIERCURI – VINERI, 3 – 5.07

Sala Arcelor, , orele 12.00 – 15.00
Master Class Andreas Manolikakis (Actors Studio Drama School – New York, SUA)

 

SÂMBĂTĂ, 6.07

Sala Arcelor, ARCUB, orele 12.00 – 16.00
Master Class Denni Dennis (State Institute of Performing Arts – Sankt Petersburg, Rusia)


Teatrul Metropolis – Sala „Olga Tudorache” / Sala Centenar (Str. Mihai Eminescu, Nr.89)
Teatrul Bulandra – Sala „Liviu Ciulei” (Bulevardul Schitu Măgureanu, Nr. 1)
Teatrul Bulandra – Sala „Toma Caragiu” (Str. Jean Louis Calderon, Nr.76A)
ARCUB – Sala Arcelor (Str. Lipscani, Nr. 84-90)
UNATC „I.L. Caragiale” – Sala „Ileana Berlogea” (Str. Matei Voievod, Nr. 75-77)

 

Detalii  despre  eveniment,  program,  școli  și  spectacole  puteți  găsi  pe  www.arcub.ro, www.fistromania.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andra Pavel

Andra Pavel
A urmat studii de sociologie politică și antropologie la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București, iar acum lucrează în cercetare de piață. Când fuge din cotidian, o găsiți în echipa de organizare a unor evenimente culturale sau împreuna cu voluntari din ONG-urile în care a crescut.