De vorbă cu Kim Leine: Sunt încătușat și liber în același timp

Legendele nordului sunt numeroase și fascinante, dar o altă legendă ieșeană spune că atunci când îl întâlnești pe , totul prinde un contur magic și nimic nu mai poate fi ascultat în afară de poveștile lui. Se face comod în canapea și se uită drept în ochii tăi, chiar dacă aceste aspecte nu sunt tipice unui nordic. Povestește despre cum viața ia forma unui cerc, despre cum oamenii ajung, de cele mai multe ori, de unde au plecat și despre cum înveți  să accepți că pe parcursul vieții ești liber și încătușat în același timp. 

SB: Norvegia, Danemarca și mai apoi Groenlanda. Cum ai reprezenta traseul acesta din punct de vedere literar?

Ei bine, vin din Norvegia, iar literatura norvegiană este sursa mea de inspirație. Literatura epică daneză nu este, spre exemplu, la fel de puternică precum cea norvegiană. Danemarca este o țară mai veche, care nu are ca tradiție genul epic, așa cum are Norvegia. De aceea, inspirația mea este Norvegia, dar nu am realizat asta până când nu am ajuns în Danemarca. Atunci când pleci de acasă, realizezi, de fapt, ce înseamnă acasă.

Când am ajuns în Groenlanda voiam să scriu, pentru că aveam timp. Lucram în sate destul de mici și stăteam în același loc, pentru că nu aveam unde altundeva să merg. Nu era mai nimic de făcut. Apoi m-am mutat într-un sat de pe coasta de est, care avea o populație de 300 de oameni și acolo am locuit 10 ani, unde am lucrat ca asistent medical. Acolo am avut mult timp pentru citit și scris. Cred că acolo am devenit, de fapt, scriitor.

Între timp, am avut o criză destul de mare în Groenlanda, pentru că devenisem dependent de droguri. Divorțasem, locuiam de unul singur și eram urmărit de fantomele trecutului de care nu reușeam să scap. Am o imagine în cap cu mine, cum mă uitam la televizor la ce se transmitea din America pe 11 septembrie 2001 și cum, în același timp, luam pastile. Practic, îmi pierdusem mințile în acel sat din Groenlanda.

În 2004 m-am întors în Danemarca și imediat după am plecat către satul în care am copilărit în Norvegia. Acolo am scris și primele capitole din primul meu roman.

Practic, parcursul meu a lua forma unui cerc: Norvegia, Danemarca, Groenlanda, și apoi iar Norvegia.

 

SB: Știu că locul influențează foarte mult scriitura. La tine cum a fost, ținând cont că ai trăit în trei țări nordice, ai simțit o schimbare în ceea ce scriai?

Da, spațiile au avut influențe diferite asupra mea. Cred că Groenlanda este un loc perfect pentru spus povești. Locul acela îți transformă viața într-o poveste. Nu este o societate prea tehnologizată acolo, așa că trebuie să lucrezi mult și fizic. De cele mai multe ori se întâmplă să nu ai telefon sau computer, așa că în asemenea condiții e mult mai ușor să inventezi povești. Cu cât lumea în care trăiești este mai tehnologizată, cu atât cred că este mai greu să spui o poveste.

 

SB: Mi s-a părut fantastic romanul ,,” și recunosc că am așteptat interviul ca să te întreb cum ai ales titlul acesta.

La momentul acela am citit un articol care se numea ,,”, așadar am furat titlul articolului. Articolul prezenta doi creștini din Groenlanda care au fugit de convertirea la luteranism și și-au creat o nouă religie bazată pe luteranismul danez altoit cu pietism german. Acesta era subiectul articolului. Și atunci când am ales un subiect pentru cartea mea, am ales această istorisire și am introdus un personaj fictiv, mai exact pe protagonistul cărții, Morten Falk. Mi-am dorit să combin istoria cu ficțiunea.

 

SB: În același timp mi se pare că personajul principal al cărții, Morten Pedersen, este o aluzie la scriitorul Knut Hamsun, pe care îl chema, de fapt, Knut Pedersen. Amândoi au un monolog interior asemănător. 

Ei bine, Pedersen este un nume foarte comun în Norvegia și Danemarca, așa că este o coincidență. Înseamnă fiul lui Peter. Dar am citit foarte mult și Knut Hamsun și recunosc că a avut o influență foarte mare asupra vieții mele. Cred că este în primii trei cei mai buni scriitori din țările nordice.

SB: Revenind la tine, crezi în continuare că ești în lanțuri? Ai avut atât de multe experiențe și trăiri pe care le-ai explicat în detaliu în această carte. Mai e ceva ce te surprinde sau stai și observi lumea?

Absolut, sunt în lanțuri. În schimb, atunci când scrii, trebuie să te distanțezi. E greu să scrii despre ceva atunci când ești în mijlocul întâmplărilor. De aceea, am avut nevoie de timp după criza pe care am avut-o până ce m-am apucat de scris. Literatura are nevoie de distanță, pentru că atunci devii mai obiectiv și te raportezi altfel la experiențe.

Legat de roman, Rousseau a spus „Omul se naşte liber şi totuşi e veşnic încătuşat” și după acest citat m-am ghidat și eu în scrierea romanelor. Să fii liber, dar, de fapt, să nu fi. Este ceva care nu poate fi înțeles sau cuprins cu mintea, pentru că suntem liberi și încătușați în același timp.

SB: Dar tu cum te simți?

Sunt încătușat și liber în același timp. Spre exemplu am propria-mi libertatea, dar în același timp am o soție și patru copii. Ai putea spune că ei sunt cătușele mele, pentru că am niște obligații față de ei. Nu aș putea să plec de azi pe mâine la Polul Nord sau în Australia, pentru că e necesar să fiu cu familia mea. Dar, în același timp, cătușele îmi dau libertate, pentru că am parte de iubire și aparțin unui loc în care vreau să fiu.

 

SB: Cum ai defini libertatea și cătușele în cărțile tale?

Spre exemplu, în Profeții din Fiordul Veșniciei, m-am folosit de citatul lui Rousseau pe care îl citește și Morten Pedersen în tinerețe, citat care îi va descrie parcursul ca ființă umană. Prima oară citește propoziția ca o remarcă cinică la condiția umană și consideră că oamenii sunt proști, pentru că se nasc liberi și apoi se încătușează singuri. Mai apoi, când îmbătrânește, înțelege propoziția în alt mod și înțelege că cele două, libertatea și cătușele, funcționează doar împreună, sunt conectate. Așadar, toată viața încearcă să înțeleagă acest paradox.

Dacă mă gândesc la scriitură, ai parte de libertate deplină, te folosești de imaginație, te poți plimba în trecut sau viitor și poți intra în mintea oricui, dar și imaginația trebuie structurată. Fără o anumită structură, nimic nu mai are sens.

 

SB: Nordul este o sursă de inspirație continuă. Ție ce secrete îți mai spune, cum te mai inspiră?

Nu sunt interesat doar de nord, sunt interesat de toată lumea. Nordul este locul  de unde vin, unde stau și de unde privesc lumea. Nordul nu este mai bun decât alte locuri, dar este punctul și perspectiva din care eu privesc lucrurile.

De aceea, sunt inspirat de natură și de întuneric. Atunci când scriu, trebuie să mă folosesc de lumină și de întuneric, dar ținând cont că în nord este mai mult întuneric decât lumină, asta se vede și în cărțile mele

Un an întreg așteptăm vara, dar nici vara nu e ceea ce perăm să fie. Poate se nimerește și câte o zi mai bună în care putem merge la plajă și ne putem simți bine. Este o așteptare constantă pentru lumină, cumva ca în Infernul lui Dante Alighieri.

 

SB: Dacă ai alege trei obiecte care să îți definească parcursul de până acum, care ar fi acelea? De ce?

Uhm, pe locul trei aș alege o seringă, pentru că am lucrat ca asistent medicală și am fost dependent de droguri. Pe locul doi aș alege o carte. Dar ce să aleg pentru locul întâi…?

Tu ce zici?

SB: Un bec?

Un bec? Da, aș putea, ar putea fi asta. De fapt, voi alege cartea și seringa, care s-a transformat în stilou.


s-a născut în 1961 la Seljord (Norvegia). A debutat în 2007 cu romanul autobiografic „Kalak”, iar de atunci cariera lui a luat avânt. Marele roman istoric „The Prophets of Etenal Fjord”/ ”Profeții din Fiordul Veșniciei” (Polirom, 2015) s-a vândut în peste 20 de țări, printre care Germania, SUA, Marea Britanie și Franța. A primit mai multe premii pentru acest roman; printre acestea, Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordului, Premiul Danez pentru Carte și Premiul Literar al ziarului ”Politiken”. Recent, în 2018, a lansat     Red Man”, o epopee a colonizării Groenlandei în 1728, și o continuare independentă a bestseller-ului „Profeții din Fiordul Veșniciei”. Kim Leine este de asemenea autorul minunatelor cărți pentru copii: „The boy who went North with his Father to find Santa Claus” și „The Girl who talked to Dogs” (ambele ilustrate de Peter Bay Alexandersen) publicate în 2015 și 2017.


 

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Antonia Ispas

Antonia Ispas
Iubitoare de cultură nord-europeană, pasionată de literatură și cinema, masterandă la SCILL- Germanistik, lector în tabere educaționale, Antonia este o visătoare care călătorește prin Europa cu aparatul foto de gât: „ce-i pe film, e un film”.