„Visează androizii oi electrice” de Philip K. Dick

Publicat și reeditat de-a lungul timpului atât în țară cât și în afară cu titluri diverse (cel mai cunoscut e Vânătorul de recompense), Visează androizii oi electrice? a devenit un cult pentru pasionații de S.F. și discipoli ai culturii cyberpunk, în urma faimosului și imponentului film Blade Runner de .

Lăsând la o parte analogia  cu filmul, (care se învârte mai mult pe culmile unui hard-boiled futuristic devenind independent față de roman, prin aprofundarea altor tematici), cartea prezintă istoria vânătorului de recompense Rick Deckard în anul domnului 1992, an în care, în urma unui război mondial care a ucis milioane de persoane și condamnat la extincție specii întregi, animalele au dispărut de pe fața pământului.

Exodul către colonii extraterestre a dus la împuținarea ființelor umane. Lui Deckard, care trăiește cu soția sa Iran la San Francisco fără fii și cu o oaie sintetică ce nu funcționează prea bine, i-ar ajunge puțin pentru a se simți cu adevărat realizat: un animal adevărat care să-i alerge pe terasă, nu această blestemată oaie sintetică care de fiecare dată se blochează.  O misiune de un anumit prestigiu i-ar putea fructifica o grămadă de bani, atunci, de ce să nu se pună pe urmele replicanților, ca să-și poată cumpăra un animal adevărat?  Pentru că, pe lângă cai, oi sau pisici, și omul a fost replicat, dar replicanții sunt simulacre perfecte și din acest motiv au fost interziși pe Terra.

Tema dominantă a romanului e reflecția continuă asupra a ceea ce e uman și asupra a ceea ce nu e. În roman androizii sunt mașinării inteligente dar fără empatia care i-ar califica drept umani. De asta, cu toate că inteligența le e superioară multora dintre umani, natura umană o pot doar simula. Sunt ființele umane în schimb cele care-și pierd umanitatea asemănându-se androizilor; cele care, mulțumită unei mașinării speciale (modulatorul umorii Penfield), pot decide care sentimente proba, devenind „mașini” la rândul lor. Și tot oamenii, pentru a-și demonstra  superioritatea asupra androizilor, recurg la un alt instrument: mașina empatică.

Printre altele, Deckard, ca și ceilalți vânători de androizi, trebuie să fie gata de a ucide androizi, dar pentru a face asta trebuie să fie gata de a-și suprima propriile sentimente de empatie către creaturi ce par umane. Uciderea denaturează umanitatea protagonistului și nu are importanță a ști că ucide creaturi non-umane.

Punctul emblematic al acestui aspect în roman e momentul în care protagonistul întâlnește un , care reușește să fie considerat uman pentru că afirmă că ar fi trăit mereu într-un ambient inuman, aseptic. Doar o ultimă întrebare dezvăluie adevărata natură a subiectului, nu pentru că răspunsul ar fi greșit, ci pentru că reacția e prea lentă. Umanitatea e într-o bătaie de pleoapă.

Acesta ar fi, după unii, aspectul cel mai teribil al romanului: nu androizii seamănă cu oamenii, ci oamenii seamănă cu androizii. Replicantul, chiar dacă nu e uman, are conștiința existenței sale și deci a morții, atât încât Rick încearcă să o respingă. Astfel, certitudinea lui Descartes „gândesc deci exist” se aplică cu siguranță replicanților mai evoluați, mai apropiați de natura umană. De altfel, însuși numele Rick Deckard îl evocă pe cel al lui Renè Descartes.

Dacă apoi, cel care se reține un perfect autom nu se diferențiază în mod substanțial de ființa umană, de ce să nu-l iubim? Ce anume distinge adevăratul om de un ? Și androidul posedă sentimente, și el poate plânge, și el are amintiri, probabil prefabricate dar pe care le crede ale sale. Aceasta este drama cyborgului: a descoperi că este un obiect. În cele din urmă  e și o drama kafkiană cea a vânătorului de androizi: singur cu sine însuși, închis în subiectivitatea lui, unic subiect în tot universul și totuși obiect, probabil pentru ceilalți. Androizii trebuie să fie uciși altfel omul dubitează de sine însuși.

Tragic și grotesc deopotrivă, romanul lui Philip K. Dick povestește și despre panorama dezolată a unui San Francisco a viitorului, despre dorința de dragoste și redempțiune din fiecare din noi. Consiliat pentru bogăția de sugestii de reflecție și pentru mesajul său deosebit de actual.


Philip Kindred Dick (n. – d. ) a fost un scriitor și eseist american, a cărui operă publicată a aparținut aproape în întregime genului science fiction. Dick a explorat teme sociologice, politice și metafizice în romane dominate de corporații monopoliste, guverne autoritariste și stări de conștiință alterată. Tema centrală a operelor târzii ale lui Dick reflectă interesul personal în problemele de metafizică și teologie. Deseori s-a inspirat din experiențele sale de viață, explorând abuzul de droguri, paranoia, schizofrenia și experiențele transcendentale.


 

Autor: Philip K. Dick
Titlu original: Do Androids Dream of Electric Sheep?

Editura: Nemira 
Traducător: Stefan Ghidoveanu

Colecția: Nautilus
Număr de pagini: 216
An apariție: 2017

 

 

.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Semmai

Andreea Semmai
autodidact. dezadaptat social. în scris cânt si iau lumea în de/râdere. eu sunt Bufonul de curte