Șase lecții de dans în șase săptămâni

Nu știu alții ce fac de Halloween, dar eu încerc din răsputeri să fac orice care să boicoteze această „sărbătoare” împrumutată și pe care majoritatea popoarelor estice nici nu o prea pricep. Așa că am acceptat cu mare entuziasm invitația Teatrului de Artă București, care pe 31 octombrie a avut avanpremiera spectacolului Șase lecții de dans în șase săptămâni. Piesa este scrisă de , dublu câștigător al Writers Guild Award și nominalizat la Emmy Award și s-a jucat cu mare succes pe Broadway, iar în 2014 s-a făcut și un film care o are la bază, în regia lui Arthur Allan Seidelman.

Lily Harrison este o femeie sofisticată, văduva unui preot baptist, care trăiește o viață luxoasă, dar nefericită. Pentru a ieși din monotonia singurătății ei, îl angajează pe Michael Minetti, un tânăr profesor de dans. El urmează să îi predea câte o lecție de dans pe săptămână, timp de șase săptămâni, la domiciliu. Cei doi se antagonizează de la prima întâlnire. Este evident că au temperamente, stiluri și așteptări diferite, dar și personalități puternice, ceea ce face ca niciunul dintre ei să nu cedeze în confruntări. Pe parcursul piesei, însă, devine la fel de evident și cât de vulnerabili și sensibili sunt amândoi.

Lily este jucată de Victoria Cociaș cu o dezinvoltură care o caracterizează și care vine atât din talentul actoricesc, cât și din experiența de zeci de ani pe scenă. Are exact aerul unei răsfățate a sorții, cu o viață luxoasă, un apartament cu vedere panoramică la golful Florida, retrasă la pensie într-un stat cu o climă blândă. Este cochetă și formală, exact opusul lui Michael, jucat de  , care intră în viața ei ca un taifun și o dă peste cap doar ca să o refacă mult mai frumoasă la finalul piesei. La rândul său, Michael este fiu de imigranți italieni și mai este și gay. O combinație care îi dă lui ocazia să abordeze teme dificile, cum ar fi prejudecățile, discriminarea și intoleranța. De aceea, piesa nu este tocmai o comedie ușoară, cum pare la prima vedere. Publicul râde, desigur, situațiile sunt comice, dar substratul principal este unul profund uman și sensibil, iar cei doi actori de pe scena TAB reușesc să îl transmită în toate nuanțele sale.

Lily și Michael se mint, se agresează verbal, se comportă ca niște copii răsfățați, dar găsesc, totuși, un nivel comun, la care comunică non-verbal lucruri mai importante decât cele comunicate prin cuvinte. Desigur, limbajul comun la care recurg atunci când cad de acord asupra unui armistițiu, este dansul. Scenele de dans din piesă au fost realizate cu ajutorul Academiei de Dans Mihai Petre, al cărei fondator a și fost prezent în sală la avanpremieră, pentru a-și susține „elevii”. și Victoria Cociaș au dansat tango, vals, foxtrot, cha-cha și dans modern. Niște pași simpli, potriviți pentru o „primă lecție”, care ei, mai ales, i-au ieșit natural, fără prea mare efort. Per total, cred că atât George Constantinescu, cât și Mihai Petre, au răsuflat ușurați la finalul fiecărei scene de dans, pe când Victoria Cociaș pare să se fi distrat autentic și să fi fost dispusă să valseze în continuare minute bune.

Pe George Constantinescu l-am văzut în multe producții la , mereu în largul lui pe scenă, sigur pe rol și simțindu-se ca acasă (ceea ce, desigur, și este, el fiind fondatorul TAB). Însă în Șase lecții de dans în șase săptămâni l-am găsit puțin ezitant. Se poate să fi fost teritoriul nefamiliar al dansului, sau faptul că personajul său era gay (lucru pe care părea să îl uite până la vreo replică în direcția aceea, care îi aducea aminte să adapteze și gestica și atitudinea la cuvintele rostite de Michael). Desigur, trebuie luat în calcul și faptul că piesa este foarte proaspătă, iar eu am văzut-o chiar în avanpremieră, ceea ce înseamnă că mai este timp să își asume fiecare rolul până și-l însușește pe deplin. Dinamica și chimia dintre Victoria Cociaș și George Constantinescu sunt excelente, iar piesa este o comedie savuroasă, cu dialog intens și plin de umor, dar și cu momente serioase și nostalgice. Iar coloana sonoră și scenele de dans completează întreaga experiență a spectacolului, pe care vă recomand să îl vedeți cu familia sau prietenii de orice vârstă.

Aici puteți vedea și trailerul filmului Six Dance Lessons in Six Days, cu Gena Rowlands și Cheyenne Jackson, apărut în 2014, care are un scor de 6,7 pe IMDb. Fun fact: cămașa portocalie înflorată a lui Cheyenne Jackson într-una din ultimele lecții de dans din film este aproape identică cu cea purtată de George Constantinescu în aceeași scenă din piesă.


Șase lecții de dans în șase săptămâni
de Richard Alfieri
Regia: Lavinia Jemna Oltenau
Distribuția: Victoria Cociaș și George Constantinescu
Scenografia: Romulus Boicu
Coregrafia: Mihai Petre
Premiera: 2 noiembrie

Spectacol realizat cu sprijinul Academiei de Dans Mihai Petre

Credit foto Romulus Boicu

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Tănase

Andreea Tănase
Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.