Radu Vancu – Zodia Cancerului

În peisajul cultural și social al momentului, în România, puțini sunt oamenii despre care poți spune că sunt activi, implicați, informați și talentați. este unul dintre ei. Scrie poezie, articole de atitudine civică, eseu (o superbă carte despre , așa cum doar un prieten loial și un rafinat cititor și scriitor de poezie ar putea scrie), cărți pentru copiii, stă să-i apară un roman, dar a scris și un , . 2012-2015, cel care face obiectul recenziei de față. De asemenea, alături de Horia Roman Patapievici (pentru care am o slăbiciune aparte), lucrează la o ediție în limba română a operei lui Ezra Pound, din care a apărut un prim volum, la Editura Humanitas. Munca de traducere a fost începută de către , iar a preluat ștafeta și din câte știu, un al doilea volum este în lucru. De parcă nu ar fi de ajuns, este și unul dintre cei mai implicați și vocali membri ai societății civile, prin extraordinara sa participare la, să-i zic așa, proiectul-protest „”, care a atras atenția nu doar a întregii Românii, dar și a Parlamentului European. În plus, zi de zi, scrie pe rețelele sociale și pe diferite platforme mesaje și articole despre situația politică și socială actuală. Pe deasupra, mai este și profesor la Facultatea de Litere „Lucian Blaga”, din Sibiu, se mai implică și în organizarea unu festival de poezie (Poets in Transylvania) și probabil că mai sunt și alte proiecte în care se implică. Și totuși, citind jurnalul său, , aș putea risc să afirm că, înainte de toate, Radu Vancu este un om care, ca noi toți, încearcă să afle ceva despre sine și vrea să dea ceva înapoi lumii care l-a primit și pe care de multe ori a vrut să o lase în urmă și să dispară.

Un jurnal scris cu intenția clară de a fi publicat poate părea neserios prin faptul că, știind că va fi citit de oameni necunoscuți, autorul va menaja anumite aspecte ale vieții sale și va opta pentru un stil atractiv, literar, lipsit de vigoarea mărturisirii nude. Totuși, chiar dacă tot ceea ce scrie autorul ar fi fals, inventat complet, dar pus într-o formă veridică, tot are valoare literară și oricum, noi, ca cititori, nu am avea de unde să știm acest lucru. Fie că este de la un capăt la altul real, fie că este imaginar, un jurnal ar trebui să fie, în primul rând, o oglindă a celui care îl scrie, să spună ceva despre autor, ceva care se regăsește în stil, în subiecte, în portretele pe care le face. Chiar și imaginar, este real prin ceea ce spune despre autor. Nu este însă cazul jurnalului scris de Radu Vancu, acesta nu cred că este imaginar decât în măsura în care autorul își imaginează viitorul sau își reconstruiește trecutul apelând la înșelătoarea memorie.

Scris în decurs de trei ani, acest jurnal este și nu este o invitație în viața autorului său, fiindcă Radu Vancu nu cade decât rareori în patima notației exacte a faptului zilnic, nu aflăm prea multe despre traiul conjugal (chiar dacă există câteva pagini minunate despre Camelia, soția sa, despre fiul lor, Sebastian) sau despre obiceiuri de zi cu zi, detalii care într-un roman realist ar crea o imagine rotundă a personajului. Atunci, ne-am întreba, ce conține mai ales? Eu l-aș numi „jurnalul prieteniei și al poeziei”. Rareori am citit mărturii mai calde, mai umane, mai intime, fără a fi dulcege, despre prietenii săi, unii dintre ei mari scriitori contemporani, alții oameni „normali”. Claudiu , H.R. Patapievici, dar și Mircea Ivănescu au parte de niște portrete absolut minunate, în toată splendoarea și nenorocirea lor, și prin nenorocire înțeleg tristețe, probleme, suferință. Văzuți în intimitate, surprinși în propria bolgie sau propriul paradis (atât de drag lui Patapievici), fiecare dintre ei devine o lume în sine, iar Vancu un creator de personaje. Prin ochii lui, lumea devine uneori mai suportabilă, tocmai pentru că și el a trecut prin infern și pare că, cel puțin pentru moment, a scăpat.

Sunt tulburătoare de-a dreptul amintirile/mărturisirile despre gândul sinuciderii sau despre boală. Cancerul din titlul volumului nu este o referință la cartea cu același nume a lui Mihail Sadoveanu, ci se referă la faptul că autorul a fost suspect de un cancer și scrie pe larg în carte despre momente de panică, despre vizite la doctor și altele, din fericire fără un rezultat pozitiv, nefiind bolnav. De asemenea, face referire și la „cancerul social”, la evenimente tulburi, ieșiri în stradă, guverne schimbate și politici dâmbovițene. Cum am spus, Vancu este un om implicat social, unul dintre cei mai vocali din ultimii ani și acest fapt este redat în jurnal.

Am mai zis și că este un jurnal al poeziei. Radu Vancu este înainte de toate poet și cititor de poezie, prieten cu poeți, conducător de cenaclu de poezie și reprezentant de vază al generației douămiiste. Pentru el poezie este, la fel ca și pentru un alt prieten invocat în carte, Mircea Cărtărescu, în tot și în toate. Întâlnirile cu tinerii poeți, lecturile din volume din întreaga lume, fapte banale de viață cu iz poetic îi oferă poetului multă plăcere, în contrast cu cenușiul treburilor casnice, al muncii pentru bani, al dramelor interioare. Vancu își imaginează și o cetate a poeților, un loc binecuvântat în care poezie ar fi la putere, o idee utopică atractivă. Faptul că multă vreme nu a mai scris poezie este și el consemnat și motiv de îngrijorare pentru autor. În 2012 publicase volumul Frânghia înflorită și apoi nu a mai prea putut scrie. Neputința de a face poezie l-a îngrijorat și jurnalul este un fel de prieten confesor în care se lamentează și care, culmea, îl ascultă, îl ajută și-i dă înapoi puterile de a scrie, lucru care se concretizează într-un volum nou, 4 A.M. Cantosuri domestice, apărut în 2015. La ce bun jurnalul? La scris poezie am putea afirma.

Jurnalul lui Radu Vancu este și o lungă listă de lecturi care m-a făcut gelos, așa cum numai lectura jurnalelor lui Mircea Cărtărescu mă mai face. Ambii autori au capacitatea de a citi mult, divers, de a fi mereu la curent cu tot ce apare, dar și de  a ține pasul cu clasicii și în același timp, sunt și foarte prezenți în lume. În încheiere, aș mai vrea să mai adaug că jurnalul lui Radu Vancu are și un efect terapeutic (cel puțin pentru mine): reușește să îți redea încrederea în lume, în prietenie, în poezie.


Titlu: Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2014
Autor: Radu Vancu
Editura: Humanitas
An apariție: 2017
Număr pagini: 348

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.