Lansarea romanului „Jimmy” de Mihai Buzea

Vineri, 7 decembrie, ora19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Blvd. Regina Elisabeta nr 38, Bucureşti), va avea loc lansarea romanului Jimmy, de , apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Vor vorbi, alături de autor: Tudor Ganea și Andrei Manolescu

Povestea lui Mihai începe în 1986, în ziua fatidică în care face cunoştinţă cu Bristena, colegă de liceu, fiica unui securist, frumoasă, inteligentă, dar şi alintată, orgolioasă şi de o cruzime inimaginabilă uneori. Inevitabil, este fermecat pe loc şi intră fără să stea pe gînduri în rînduladmiratorilor care ar face orice pentru ea. Astfel începe o aventură de pestetrei decenii, cu suişuri şi coborîşuri. Mihai participă la Revoluţie, se apucă de bişniţă în anii ’90, cu deplasări pline de peripeţii în Turcia, apoi trecela nivelul următor, încercînd piaţa din Polonia. În tot acest timp, nu doar Bristena, ci întreaga ei familie profită de naivitatea lui, însă nimic nu îl poate opri să o urmeze peste tot, fie că e vorba de Budapesta, unde devine colector de deşeuri şi în timpul liber îi scrie lucrarea de masterat, sau munţii României, unde îi serveşte drept ghid, ori Paris, unde, cînd nu lucrează ca salahor, încearcă să o protejeze de iubitul ei. Purtîndu-ne prin ţară şi prin Europa, scris cu umorul negru caracteristic lui , Jimmy este romanul unei iubiri toxice, a cărei împlinire pare să fie mereu după colţ, dar nu e niciodată cu adevărat palpabilă.

Mihai Buzea (n. 1971), absolvent de Filologie (1996) şi de master (2005), a fost profesor, vînzător deasigurări, colaborator la Academia Caţavencu (2005-2010). Este reporterla Caţavencii (din martie 2010). Alte ocupaţii: om bun la toate, plimbător de cîini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte. A mai lucrat ca bişniţar în anii ’90 (Praga, Istanbul, Cracovia), ca muncitor necalificat în anii 2000 (Budapesta, Paris, Lyon) şi ca muncitor intelectual în Bucureşti (copywriter). Odată cu deschiderea Marii Britanii (1 ianuarie 2014), a plecat la Londra, unde a învăţat meseria de arborist. În 2015 şi 2016 a continuat această muncă sezonieră, pe care o descrie în romanul-reportaj Gastarbeiter, apărut în 2017 la .

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.