Conform eruditului Wiki, la prima căutare, HOODOO (Afro-American Hoodoo), cunoscut și sub numele de „evocarea” sau „prelucrarea rădăcinii” este un cult tradițional afro-american care s-a format prin contopirea mai multor tradiții și credințe vest-africane. Ce ne-a pregătit Cosmin Leucuța, după o trilogie neîncheiată și un volum de proză scurtă, rămâne să citim curând. Curioșilor le-am pregătit un fragment din noul său roman.
fragment
– Ce facem aici?
Era Paul, care nu se grăbise să o urmeze.
– Ți-am spus, avem nevoie de niște muzică bună pentru drum. Refuz să mai ascult porcăriile alea de la radio. Am impresia că avem un drum lung înaintea noastră și observ că tu nu ești prea vorbăreț, dar chiar și așa, nu pot sta în liniște.
Paul puse mâna pe un disc:
– La Roux…
Sofia își lungi gâtul și observă desenul de pe carcasă. Apoi își mută privirea spre altceva. Paul ridică alte discuri:
– Supermode, Massive Attack, TwoFiftyFour… cine dracu’ îs oamenii ăștia? Nu am auzit în viața mea de ei.
– Nici eu, murmură Sofia, dar partea bună e că am găsit ceea ce căutam! se întoarse spre el rânjind.
Ținea în mână un disc ce păreau a fi o compilație Best Of. Paul i-l luă din mână și se uită pe verso. Toate erau cover-uri după hituri de-ale lui Bob Dylan.
Lista suna cam așa:
The Passenger – Iggy Pop
Born to be Wild – Steppenwolf
Ballad of a Thin Man – Stephen Malkmus and The Million Dollar Bashers
Have Love, Will Travel – The Sonics
Mustang Sally – Wilson Pickett
Scar Tissue – Red Hot Chili Peppers
King of the Road – Roger Miller
Graceland – Paul Simon
If Six Was Nine – The Jimi Hendrix Experience
Jack & Diane – John Cougar Mellencamp
The Golden Age – Beck
Fast Car – Tracy Chapman
Don’t Bogart Me – Fraternity of Man
Fade Into You – Mazzy Star
Two of Us – The Beatles
Running on Empty – Jackson Browne
The Way – Fastball
Life Is a Highway – Tom Cochrane
Interstate Love Song – Stone Temple Pilots
Don’t Stop Believin’ – Journey
Ramblin’ Man – The Allman Brothers Band
Love Shack – The B-52’s
I’m Gonna Be (500 Miles) – The Proclaimers
Kyrie Eleison – The Electric Prunes
Feeling Good – Muse
Mr. Blue Sky – Electric Light Orchestra
I’ve Been Everywhere – Johnny Cash
Route 66 – Chuck Berry
Home – Edward Sharpe and the Magnetic Zeros
Take It Easy – The Eagles
Road to Nowhere – Talking Heads
Truckin’ – Grateful Dead
Keep the Car Running – Arcade Fire
Where the Streets Have No Name – U2
Ballad of Easy Rider – Roger McGuinn
Here I Go Again – Whitesnake
Born to Run – Bruce Springsteen
The Pusher – Steppenwolf
I Wasn’t Born to Follow – The Byrds
It’s Alright Ma (I’m Only Bleeding) – Roger McGuinn
etc
Paul ridică sprâncenele și spuse:
– Păi, de câțiva dintre ăștia am auzit, dar nu i-am mai ascultat de când eram copil. De fapt, nu îi ascultam eu, ci maică-mea. Cultură involuntară, ai putea zice. Nu știam că cei de vârsta ta sunt conștienți că există muzica asta. Cristoase, unele melodii de pe discul ăsta au aproape 100 de ani… De ce îți place muzica asta? întrebă el, ridicându-și privirea spre ea.
– Fiindcă e muzică bună. Mai bună, mult mai bună decât ce se cântă acum. Muzica modernă e un căcat cu frișcă.
Cineva de după un raft auzi comentariul și pufni în râs.
– De ce crezi asta? întrebă Paul, intrigat.
Fata asta nu contenea să îl surprindă. Nu că ar fi știut el prea multe despre cultura pop a vremurilor. Nu îl interesa prea mult consumerismul ce plutea, nor otrăvitor în jurul său, în jurul tuturor, dar fata era o contradicție ambulantă.
– Fiindcă așa e, insist ea. – TV-ul a stricat muzica. Înainte de TV, radioul făcea legea și muzica era muzică. Muzica nu se mai ascultă, muzica se vede. Acum nimeni nu mai ascultă o melodie dacă nu are și un videoclip populat cu pizde și găoaze și țâțe bronzate.
– Așa?
– Da. Sexul e peste tot. Vrei să cumperi un tablou? Sexul e desenat pe pânză. De fiecare data când deschizi o doză de Cola auzi sunetul orgasmului.
– Păi adevărul e că sexul vinde și chiar se vinde.
– Adevărat. Dar și ce e prea mult strică. Marketing-ul injectează sex și în reclama pentru laxative. Sau în alte reclame. Atunci când tipele alea cu buze perfecte și ten perfect bagă în gură o linguriță cu iaurt, ai impresia că mănâncă spermă. Nu cred că reclamele se pot face la fel pentu orice produs. Există niște reguli, trebuie să existe niște reguli! Și ce e prea mult strică. Așa au stricat muzica. Trebuia să fie multă, dar nu există talent destul pentru atât de multă muzică bună, așa că au făcut-o sintetică. Îmi place muzica veche pentru că cei care o cântau știau ce făceau. Știau ce era acela un acord. Oamenii ăia știau să țină în mână o chitară, știau să cânte la instrumente și aveau voci. Voci reale, în pizda mă-sii!
Sofia se înroșise toată la față și aproape gâfâia. Încheie:
– Dar partea cea mai bună legată de muzica veche era că la radio nu se vedeau țâțele.
Paul zâmbi ușor. Fata avea dreptatea ei.
– Și tu vrei să salvezi sufletul artistic al lumii cumpărând muzică veche, concluzionă el.
– Nu contează.
– Ai observat că sunt cover-uri, nu?
– Păi da. Dacă ar fi toate de Bob Dylan, ar trebui să vindem mașina aia ta ca să le putem cumpăra. Oricum, dacă nu îl poți avea pe Bob, măcar să primești următorul lucru bun. Îl cumpărăm! decretă Sofia smulgându-i discul din mână și trecând pe lângă el spre tejgheaua de lângă intrare, fluturându-și părul fără griji.
Îl trânti pe blatul de plastic și, zâmbind, îi spuse vânzătorului sceptic:
– Astea sunt selecțiile mele pentru ziua de azi! apoi râse.
Vânzătorul spuse:
– Costă 9,99.
Sofia se întoarse spre Paul:
– Plătește-l pe om!
