Numele altora. Povestiri (în principiu) scurte. De Cosmin Leucuța.

Acest articol a fost publicat de Andreea Tănase pe 10.11.2017 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , , , .

Cosmin Leucuța este cunoscut cititorilor  noștri ca autor al Laptelui negru al mamei, pe care vi l-am lăudat aici, dar și în calitate de redactor SemneBune (puteți citi aici articolele sale). Am așteptat cu mare nerăbdare să văd numele lui Leucuța pe un al doilea volum, pentru că Laptele negru ne-a promis o trilogie și mi se părea de la sine înțeles că următoarea apariție va fi volumul următor. Dar, după cum știm, viața este cel mai imprevizibil lucru care ni se poate întâmpla, și iată-i numele pe un volum de proză scurtă care nu are nicio legătură cu trilogia Trei culori: negru, dar care are legătură cu viața însăși.

Volumul Numele altora. Povestiri (în principiu) scurte a apărut recent la Casa de Pariuri Literare. Atât de recent, încât nici nu a fost lansat oficial încă. Dar, dacă sunteți în Timișoara și vreți să îl vedeți pe Cosmin Leucuța lansându-și povestirile, îl găsiți pe 16 noiembrie la librăria La Două Bufnițe de la ora 18.30, împreună cu Bogdan Munteanu. O alte cale sigură de a obține un autograf pe volum este să veniți în București la Gaudeamus, unde va fi lansat (din nou) sâmbătă, 25 noiembrie.

Dar de ce ați vrea să îl cunoașteți pe Cosmin Leucuța și să îi citiți povestirile (în principiu) scurte? Poate pentru că v-a plăcut Laptele negru al mamei atât de tare, încât sperați să regăsiți în ele un ecou al atmosferei din roman? Renunțați acum la această iluzie, pentru că altfel veți fi dezamăgiți. În afara povestirii Aprope faimos, în care apare personajul Ellroy Asul, produsul imaginației unui alt personaj, nu am regăsit nimic din stilul care i-a adus lui Leucuța premiul Adenium pentru debut în 2013.

Dacă am citit romanul său având constant impresia că este de fapt o traducere în limba română a unui autor american, în povestirile din proaspătul său volum îl identificăm imediat pe Leucuța cu realitatea noastră imediată, cu viața noastră de zi cu zi. Pentru că, așa cum vă ziceam, proza lui scurtă are legătură cu viața. Cu cotidianul. Cu banalul, chiar. Un banal din care doar un scriitor curajos și talentat poate face proză scurtă atât de bine încât o editură să parieze pe el din punct de vedere literar. Calitatea prozei lui Leucuța nu stă în conținutul senzațional, în derularea de evenimente șocante, în prinderea cititorului în mrejele alambicate ale unei realități imaginate cu iscusință, ci tocmai în fascinația banalului redat atât de onest și direct. Aceasta este senzația care predomină în volum: cea de normalitate – pe care un om al cuvintelor a transpus-o în pagină așa cum i s-a întâmplat lui.

Aș fi putut să bag mâna în foc, după ce am citit prima povestire – Cocuța strikes (again) – că țin în mână un volum auto-biografic, sau, mai degrabă, o cronică a unor zile luate la întâmplare din viața lui Cosmin Leucuța. Ca și cum își pune la încercare talentul scriitoricesc și își dă singur temă: deschide jurnalul la întâmplare de zece ori și scrie câte o povestire despre evenimentele – sau lipsa de evenimente – din zilele la care ai nimerit. Este foarte posibil ca autorul chiar să fi stat în frig câteva zile pentru că pisica lui s-a jucat cu un căpăcel de la centrală, să fi împrumutat în mod repetat bani unei prietene care nu se grăbește niciodată să îi dea înapoi la data stabilită, să își fi consiliat o fostă iubită într-o conversație telefonică sau să fi încercat să găsească stăpânul unui câine pierdut pe plaja din Vama Veche. Nimic ieșit din comun atunci când vi le spun eu, dar fascinante atunci când vi le spune Leucuța.

Personajele care trăiesc în povestirile lui Cosmin Leucuța nu sunt doar alter-ego-uri ale sale, ale iubitei sale, ale prietenilor săi sau chiar ale pisicii sale (care, apropos, are propria pagină de Facebook și poate fi găsită purtând hashtag-ul #cocutaleucuta, ba chiar este posibil să apară și la lansarea de la librăria La Bouă Bufnițe din Timișoara). Din când în când, personajele sunt unele reprezentative pentru o categorie de vârstă sau o anumită dilemă aproape clișeică (de exemplu o adolescentă care trebuie să ia hotărârea de a păstra sau nu o sarcină neplanificată, o fată anorexică, prea slabă ca să-și mai amintească de ce a încetat să mai mănânce sau o gașcă de băiețași de cartier care vor să se lanseze în afaceri cu droguri). Altădată este Dumnezeu însuși un personaj secundar. Dar, în toate personajele și toate situațiile în care acestea sunt puse, transpare cumva o caracteristică liant: naturalețea. Autorul își prezintă actorii din povestiri fără să îi judece, fără să încerce să le justifice acțiunie și trăirile. Îi dezvăluie pur și simplu, fără prea mare ceremonie. Ceea ce contribuie major la sentimentul de normalitate de care vă spuneam mai devreme.

Pe parcursul volumului apar și povestiri care par să facă parte dintr-o serie: Muzica fetei, vol.1, vol. 2 și vol.3, iar Ioana, care pare a fi logodnica personajului narator, este și ea un personaj recurent, însă, per total, povestirile din volum nu pot fi clasificate într-un tot unitar, precum nici stilul în care au fost scrise nu este același, neapărat, de la un capăt la altul. Mai degrabă ai senzația până pe la mijlocul cărții, că Leucuța a primit un telefon într-o dimineață și a fost anunțat că i se va publica un volum de proză scurtă cu condiția să se prezinte cu povestirile în dimineața următoare. Așa că a scormonit prin toate sertarele și prin toate folderele din calculator, a strâns toată proza scurtă pe care a găsit-o, a recitit-o și a cosmetizat-o cât să fie prezentabilă și s-a dus cu ea la editură. Însă, către final, povestirile închid oarecum un cerc: reapare Sofia, fata cu dilema referitoare la sarcină și cititorul află dacă a păstrat copilul sau nu, reapare personajul anorexic, reapar personajele Nicoleta, Iza și Paul, întregind un tablou început în primele povestiri și, după ce întorci și ultima pagină, parcă simți nevoia să recitești tot volumul, ca pe un roman de data aceasta, recompunând dilemele și dramele personajelor în noua lumină a informațiilor complete deținute.

Dar, deși mi-a plăcut să fac pe detectivul și să recitesc povestirile care compuneau o poveste legată, preferata mea din volum a fost Muzica fetei, vol. 2. Drumul telegrafului, care îmi amintește oarecum de o povestire de-a lui Hemingway: Hills Like White Elephants. Dacă găsiți Numele altora într-o librărie, deschideți la pagina 67 și citiți Drumul telegrafului. Șansele sunt să vă doriți să luați cartea acasă cu voi după această lectură scurtă.

Așadar, autorul Laptelui negru al mamei scrie și proză scurtă, și o face bine. Ceea ce nu înseamnă că nu revin la activitatea mea principală în ceea ce-l privește pe scriitorul Cosmin Leucuța: așteptarea volumului doi din trilogia Trei culori: negru.

Între timp, vă reamintesc (celor din București) că îl puteți asculta pe Cosmin Leucuța citind din volum la Gaudeamus, în data de 25 Noiembrie 2017. Asta dacă nu cumva sunteți în Timișoara pe 16 noiembrie și îl prindeți pe Cosmin la Două Bufnițe înainte să îl prindem noi la Gaudeamus și să îi cerem autograf.

____________________________________________

Titlu: Numele altora. Provestiri (în principiu) scurte
Autor: Cosmin Leucuța
Editura: Casa de pariuri literare
Colecția: Minutar
Apariție: 2017
ISBN: 978-606-990-031-4
Format: 145x200mm
Număr de pagini: 144
Preț orientativ: 25 lei

 

Sursa foto aici și din arhiva personală a autorului

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Andreea Tănase

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.