O incursiune dincolo de limitele umane
„Apele Nordului” este un roman dur, violent și aproape greu de asimilat pentru cititorii mai sensibili. Atmosfera și scriitura lui Ian McGuire se apropie periculos de mult de William Golding, Cormac McCarthy, Joseph Conrad, Herman Melville și, de ce nu, de realismul brutal al lui Emile Zola și al lui Patrick Süskind.
1852. Uciderea balenelor nu mai reprezintă o idee atât de bună odată ce industria petrolului a luat amploare, dar, cu toate astea, oamenii săraci preferă să cumpere seu de balenă pentru a-și lumina casele. Căpitanul Arthur Brownlee, cel care conduce nava Volunteer, un ins care pare a fi blestemat atunci când pornește pe mare, plănuiește să adune oameni pentru a porni la vânătoare de balene. În ciuda faptului că i se spune că acest gen de afacere nu prea mai dă roade, Brownlee face tot posibilul să lanseze corabia la apă.
Echipajul este care mai de care mai „răsărit”: Henry Drax, harponierul, un om care se bazează mai mult pe instinctele animalice decât pe rațiune și care seamănă teamă printre cei care îl cunosc, Otto, filosoful corabiei Volunteer, harponier de asemenea, Dl. Black, secundul căpitanului Brownlee și un tip cerebral; Michael Cavendish, genul omului care poate fi frate cu oricine atâta timp cât interesele sale sunt luate în seamă, Patrick Sumner, un irlandez și fost medic de război, crede că nu mai are nimic de pierdut și se alătură echipei de pe Volunteer.
Acești oameni își vor cunoaște limitele odată cu începerea călătoriei spre tărâmurile arctice, sunt genul de oameni care au lupte interioare cu ei înșiși. Romanul este excepțional din punct de vedere stilistic și al cursivității; nu există linii ambigue, totul este construit clar. Mi se pare uimitor cum cineva care nu a fost vreodată în vreo expediție, în Antarctica, poate descrie detaliat peisaje și lucruri, chiar dacă McGuire spune, într-un interviu, că doar și-a imaginat locurile acelea și s-a documentat prin biblioteci.
Misiunea pare sortită eșecului înainte de a se lansa la apă (asta din cauza faptului că despre Brownlee se spune că este blestemat și că toate echipajele sale au pierit, numai el nu) și nimeni nu știe că la bordul corabiei Volunteer se vor întâmpla lucruri oribile, pe care nimeni nu le-ar fi crezut.
Patrick Sumner, chirurgul de război, este personajul central pe umerii căruia ”stă” întreaga poveste și tot el este cel care va încerca să rezolve anumite conflicte. Ca orice personaj cheie, are un trecut pe care încearcă să-l țină ascuns față de coechipierii săi.
Romanul lui McGuire este imprevizibil: acțiunea și descrierile peisajelor te fură, apoi urmează o catastrofă, apoi toată atenția se concentrează pe unul dintre peronaje. Deși Sumner este un individ călit de ororile războiului, ce va vedea pe corabie îl va îngrozi mult mai mult.
Povestea pare să fie un scenariu înconjurat de multe camere video; acestea se mută de la un personaj la altul, dar în roman este vorba doar de două personaje care intră în coliziune.
Ian McGuire este un scriitor deosebit, iar cu ajutorul internetului, ficțiunea istorică se poate transforma în ficțiune de cea mai bună calitate. Nu se insistă deloc pe descrierile vestimentare ale epocii (Anglia, jumătatea secolului al XVIII-lea) și nici pe mentalitatea oamenilor de atunci, semn că McGuire se bazează mai mult pe poveste și pe ceea ce se întâmplă pe corabie și de acolo mai departe.
Un roman interesant, captivant și care merită să fie citit!
Ian McGuire (n. 1964) a crescut în East Yorkshire, lîngă Hull, şi şi-a făcut studiile la Universitatea din Manchester. Are un master la Universitatea din Sussex şi un doctorat în literatura americană a secolului al XIX-lea la Universitatea din Virginia. Este cofondator şi codirector al Centre for New Writing de la Universitatea din Manchester. A publicat eseuri critice şi povestiri în The Paris Review, Chicago Review şi în alte periodice. În 2006 i-a apărut romanul de campus Incredible Bodies, foarte bine primit de critica internaţională. Apele Nordului (2016) este al doilea roman al său, nominalizat la Booker Prize şi cotat de New York Times printre cele mai bune 10 cărţi ale anului 2016.
