Frumusețea lucrurilor trecătoare – Andrada Cooș

Pe Andrada Cooș am citit-o prima dată în calitate de concurentă în cadrul concursului de literar Incubatorul de Condeie 2015. Țin minte foarte bine povestioara fantastică cu care s-a înscris în concurs: Porțile Zeului Inari. Am știut imediat că am de-a face cu o pasionată a scrisului și, pe deasupra, din detaliile pe care le dădea în proza scurtă cu pricina, aș fi băgat mâna în foc că fusese și studentă în , exact ca personajul principal. Andrada Cooș a fost unul dintre câștigătorii concursului IDC 2015, bineînțeles. Dacă acest premiu a participat într-o măsură decisivă sau nu la debutul ei în volum, am de gând să aflu într-un interviu marca SemneBune.ro cât de curând, așa că watch this space, dar, între timp, vă voi povesti despre wabi-sabi.

Nu știți ce este wabi-sabi? Însemnă că nu ați citit încă Frumusețea lucrurilor trecătoare. Ați fi aflat, astfel, ca și mine, că wabi-sabi este chiar titlul în japoneză al cărții. Dacă nu faceți parte dintre majoritatea pământenilor care sunt fascinați și intrigați de cultura niponă, vă veți alătura cu siguranță grupului după lectura acestei cărți.

Pentru că întotdeauna am avut o înclinație aparte pentru cuvânt, mai ales cuvântul scris, voi începe prin a vă povesti detaliul pe care eu l-am găsit cel mai fascinant în cartea Andradei: japonezii au câte un termen pentru cele mai… particulare emoții, îndeletniciri, sentimente și stări. Cel mai evident exemplu din carte este însuși termenul wabi-sabi, care înseamnă ”frumusețea lucrurilor trecătoare”. Este un cuvânt care poartă în el greutatea unui întreg concept de estetică japoneză. Un alt exemplu este hanami – un ritual japonez de privit florile de cireș. Acum gândiți-vă la cultura, tradiția și istoria de care are nevoie un popor pentru a ajunge la nivelul spiritual colectiv în care să se impună necesitatea unor cuvinte care să descrie privitul florilor de cireș. Să mă ierte rudele mele din Ardeal, dar dacă mă duc și le propun să privim împreuna prunii înfloriți, și să dăm acestei activități un nume, s-ar putea să nu mai pup rachiu în toamnă.

De altfel, toată cartea Andradei Cooș poate fi citită și ca un mic dicționar de cultură japoneză: știm cu toții că tatami este o rogojină pe care se doarme în , sau că portul tradițional este kimono-ul, însă puțini au gustat sau au auzit vreodată de wagashi – un desert japonez care se mănâncă împreună cu ceaiul, de yukata – un kimono de vară cu un singur strat, sau de onsen-uri – băi termale japoneze unde cei tatuați nu au voie să intre, fiind bănuiți de afilierea la yakuza, mafia japoneză care își tatuează membrii.

Așa cum am bănuit când am citit Porțile Zeului Inari, Andrada Cooș chiar a locuit în Japonia, iar Frumusețea lucrurilor trecătoare este o colecție de impresii, întâmplări, diferențe culturale, experimente și experiențe culese de-a lungul șederii ei acolo. Deși cartea pare puternic autobiografică, am înțeles că autoarea dorește să se distanțeze de personajul narator atunci când s-a descris ca semănând cu Audrey Hepburn, cu ochi albaștri și păr șaten și creț. Prin urmare, vom spune că Frumusețea lucrurilor trecătoare este o colecție de personaje, povești și întâmplări folosite mai mult ca pretext pentru a prezenta frumusețea aproape indescriptibilă a Japoniei. Pentru că particularitatea acestei țări nu constă doar în ceea ce poți vedea, ci mai ales în ceea ce poți simți, experimenta, învăța, observa – în ceea ce vei lăsa să ți se întâmple.

Pe alocuri, autoarea face observații antropologice, sociale și culturale și pare că vrea să educe cititorul neinițiat în toate aspectele culturii nipone. De exemplu, menționează shintoismul politeist și simbioza lui cu budhismul, sau ateismul japonezilor combinat cu înmormântările în rit budhist și superstițiile de care își amintesc în preajma templelor. Pe de altă parte, acordă o mare atenție arhitecturii si descrierii câteodată prea amănunțite a clădirilor în general și a templelor în mod special. Pentru un cititor care nu caută neaparat aspectele tehnice, ci mai mult pe cele romanțate și generale, astfel de detalii pot fi obositoare.

De altfel, am avut de multe ori senzația, citind Frumusețea lucrurilor trecătoare, că entuziasmul debordant al Andradei Cooș  și pasiunea ei pentru Japonia au făcut-o să încerce să înglobeze în acest volum tot ceea ce a prețuit și a învățat în timpul petrecut acolo, vrând să transmită cât mai mult publicului de acasă, dar sacrificând fără să vrea tocmai delicatețea și subtilitatea caracteristică culturii pe care o descrie. Sunt convinsă că din tot bagajul de experiențe nipone pe care l-a asimilat, combinat cu bagajul ardelenesc domol cu care s-a născut, Andrada ar fi putut scrie cu ușurință trei volume, mai pe îndelete. Dar nu trebuie să uităm că este abia la , nici că formarea de bază a Andradei este jurnalismul.

Ca impresie generală, vă recomand Frumusețea lucrurilor trecătoare fie ca o introducere în cultura niponă, fie ca un ghid ”altfel” de călătorie în Japonia, fie ca un roman populat de personaje spectaculoase, extravagante, excentrice, ciudate și extrem de colorate care își desfășoară viața ca într-un sitcom japonez. Oricum ați citi cartea Andradei Cooș, vă recomand să rețineți numele, pentru că îl veți mai auzi, cu siguranță – aventura ei cu scrisul abia a început.


Titlu: Frumusețea lucrurilor trecătoare
Autor: Andrada Cooș
Editura: Adenium
Colecția: Punct.RO. Proză
Data apariției: Mai 2017
Număr de pagini: 184

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Vice-președinte și Director de Programe sociale al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, Andreea a fost premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC, Proză scurtă) și a câștigat Premiul Revistei SemneBune în acelaşi an. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 313