„Dosarul unei vacanțe de groază: Al treilea caz al Detectivilor Aerieni” de Ana Rotea [fragment]

Autor:

Titlu: Dosarul unei vacanțe de groază: Al treilea caz al Detectivilor Aerieni

Ilustrație de copertă:

Format: 16 x 20 cm

paperback, 208 pagini



Unii copii, auzind că scriu cărți despre aventurile Detectivilor Aerieni, m-au întrebat dacă ei chiar există sau dacă nu cumva i-am inventat.

— Există, există! i-am asigurat eu. Mâine vă voi face o surpriză și am să sosesc însoțită de cei cinci detectivi.

— Dar azi de ce nu au venit, dacă tot există? au întrebat unii mai sceptici.

— Presupun că au vrut să creeze suspans, am salvat eu onoarea Detectivilor Aerieni.

[GESICAFLECER: Mai bine salvezi suspansul cărții acesteia, pe care noi l-am creat, dar care e în pericol de a fi stricat de autoare!]

În cursul aceleiași dimineți, puțin după plecarea noastră din hotel, Marlău a tresărit totuși din somn:

— Eu dorm și poate că ratez ceva relevant pentru noul dosar, ceva care se petrece dimineața! s-a speriat el și a dat o fugă până jos la recepție, în pijamaua cu Batman și în papuci.

— Îmi place modelul cu lilieci, i-a spus un bărbat care citea ziarul sprijinit de biroul din hol.

Edi dormea căzut peste registrul deschis, așa că Marlău nu-l putea ruga să facă prezentările. Intuia totuși cu cine avea de-a face, căci hotelul nu avea mulți clienți. A privit un moment chipul ascuțit, ca de șoricel, al bărbatului cu ziarul, apoi l-a abordat:

— Să mă prezint. Eu sunt Marlău, detectiv.

— Da, domnule Marlău, știu cine sunteți. Lumea vorbește prin hotel de noul dumneavoastră dosar.

— A, da? s-a umflat de mândrie Marlău.

— Se spune că va fi un eșec.

— Aaa…

— Dar eu nu cred asta.

— Suntem destul de buni, și-a mai revenit detectivul.

— Deși, după cum văd că ați acționat până acum, mă tem că veți da greș.

— De ce am da greș? s-a frecat Marlău la ochi.

— Eu unul sper să nu dați greș, pentru că îmi era simpatică tare Clementina. Dar, dacă aș fi în locul vostru, m-aș întreba ce caută în hotel cele două doamne înalte, cazate la etajul unu, și mai ales de ce păzesc holul toată noaptea în loc să doarmă…

— Să știți că ne-au atras atenția deja cele două! s-a grăbit Marlău să pară competent.

— …le-aș chema în biroul detectivilor – dacă dispuneți de așa ceva, desigur – și le-aș interoga ore în șir…

— Avem birou, cum să nu! Și dosare, căci nu plec de acasă fără câteva, pentru cazul în care găsim ceva de anchetat! Doar suntem profesioniști!

— Atunci poate că biata Clementina mai are o șansă, a oftat bărbatul. Dar încă ceva, domnule detectiv, un apel la simțul dumneavoastră de observație?

— Spuneți, vă rog! s-a împăunat Marlău.

— Nu erau niște păianjeni în holul acesta de obicei?

— Ăăă… a fost tot ce a avut Marlău de spus, rotindu-și ochii în jur peste pânzele deodată nepopulate din holul hotelului.

— Nu contează, lăsați, a zâmbit bărbatul arătând niște dințișori ascuțiți de rozătoare. Acum vă rog să mă scuzați, e târziu și trebuie să-mi iau zborul.

— Sunteți cumva domnul Valentin Liliac? a strigat Marlău în urma lui.

— Nimeni altul, s-a auzit dinspre bărbatul care urca deja treptele.

— Poftim? a ridicat Edi capul de pe registru.

— Edi, tu chiar nu ai o casă, un pat? l-a întrebat Marlău.

— Asta e casa mea, a căscat Edi. De regulă, dorm într-una dintre camerele libere, dar uneori nu mai ajung până acolo.

Căscând și el și trăgând concluzia că nimic deosebit nu se petrece, de fapt, dimineața, Marlău a urcat alene înapoi în camera lui. A luat un nou dosar de carton în brațe, a scris pe el cu majuscule „DOSARUL UNEI VACANŢE DE GROAZĂ“ și, cu gândul liniștitor că mai este timp de anchetă totuși, a adormit buștean.



a fost mai întâi povestitoare. Povestitul a început chiar de când era foarte mică, sau, mai precis, de când a ascultat prima poveste la pick-up (aparatul ăla vechi de care copiii de azi n-au auzit) şi a vrut să o spună mai departe. Toată copilăria ei le-a povestit fraţilor, dar şi copiilor de afară, în timpul pauzelor de la joacă, tot ce citea sau îţi imagina, tot ce era frumos de povestit: despre copii şi adulţi, despre animale şi lucruri. A continuat să povestească, mai în glumă sau mai în serios, în timp ce urma Facultatea de Drept şi alte cursuri, iar apoi în timp ce lucra, în timp ce şofa, în timpul cinei cu familia sau la ora de culcare a băiatului ei. Pentru că cei mai fideli ascultători i-au fost dintotdeauna copiii, a decis de curând să le scrie o carte. Cartea va putea ajunge în mult mai multe locuri şi la mult mai mulţi ascultători, a gândit povestitoarea şi a devenit autoare.

Citește mai mult: http://www.editura-arthur.ro/info/autor/rotea-ana#sthash.vM0FEG6F.dpuf

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2906