Olguța este o adolescentă nepopulară care, evident, are mereu probleme cu profesorii și cu directorul școlii în care învață. Are cel mai mare IQ dintre toți, puțini prieteni, o mamă bolnavă, un tată plecat la muncă în străinătate, un cățel hipster cu ochelari și eșarfă, o claie de păr roșcat și „abilitatea” de a se băga în tot felul de necazuri. Nimic neobișnuit, putem recunoaște în ea prototipul adolescentei cu probleme de adaptabilitate. O întreagă literatură s-a creat în jurul unor personaje de tip outsider, însă în cazul de față accentul nu cade pe acest lucru, este doar un mod de a o diferenția pe protagonistă de celelalte personaje și de a îi crea o personalitate în jurul căreia se poate construi o poveste. Totuși, în literatura română sunt destul de puține personaje „problematice” în literatura de tip young adult.
Miza lui Alex Moldovan este însă de crea un personaj pe care tinerii cititori să-l îndrăgească imediat și de care să nu se mai poată despărți în final, pe măsură ce află din ce în ce mai multe despre el. Scrisă la persoana I, din perspectiva Olguței, sub forma unei rememorări la puțin timp după ce se petrece acțiunea, Olguța și un bunic de milioane este o carte fără timpi morți, bogată în ironie și umor. Capitolele sunt scurte, lucru care facilitează lectura, și cartea este generos și minunat ilustrată de József Vass. Cu ajutorul imaginilor, Olguța, prietenul ei, Victor, Nina, cățelul Farid, bunicul Constantin și toate celelalte personaje capătă o identitate vizuală. Ilustratorul intervine în momentele cheie ale cărții și oferă o nouă perspectivă asupra întâmplărilor.
Momentul declanșator al acțiunii este într-o dimineață, când la ușa casei Olguței apare o femeie necunoscută care se recomandă a fi mătușa ei, Nina, cu care va petrece un week-end cu totul ieșit din comun, într-o lume a opulenței. Ce nu știe Olguța e că bunicul ei, Constantin, e cel mai bogat om din oraș și până ajunge să se întâlnească cu el, lucru pe care nu și-l dorește deloc inițial, are parte de multe aventuri. Ca în orice poveste, se produce o ruptură în ritmul normal al protagonistului, traseul acestuia este deviat și este nevoit să treacă o serie întreagă de probe a căror dificultate crește progresiv. În drumul lui, protagonistul este ajutat de diverse alte personaje pe care le întâlnește în drumul său și unele nu sunt ceea ce par a fi inițial. La sfârșit, binele învinge răul și toată lumea e fericită sau măcar ceva mai experimentată.
Cam așa ar trebuie să arate o poveste clasică și în mare parte așa se întâmplă și în romanul pentru adolescenți Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan, un tânăr traducător și scriitor din Cluj, aflat la debut. Numai că acest roman doar împrumută unele detalii de basm, în rest este un roman citadin foarte ancorat în realitatea imediată, al cărui loc de desfășurare este Clujul și mai ales un hotel de cinci stele imaginar plasat în acest oraș. Interesant este că Olguța are gusturi muzicale, artistice, cinematografice și vestimentare atipice pentru o puștoaică a zilelor nostre. Ascultă Lady&The Bird, de Keren Ann, un album extraordinar, se uită la filme cu Gary Grant, nu pune mare preț pe hainele de firmă, preferă ținutele casual, și are o pasiune pentru detectivistică: citește cărțile lui Arthur Connan Doyle și pe ale lui Raymond Chandler. Olguța are blog, folosește smartphone-ul, își dorește un cont de Facebook și urăște limba franceză, cu toată că adoră Parisul. Într-un singur weekend-ul i se transformă foarte mult viața, cunoaște secrete de familie pe care nici nu le bănuia și devine puțin mai matură decât a fost la început.
Olguța este un personaj puțin neverosimil. Fata se exprimă un pic cam prea serios pentru vârsta ei, 12 ani, multe din întâmplările prin care trece sunt nerealiste și exagerate, dar avem de-a face cu un roman totuși, nu cu un documentar despre viețile adolescenților. Partea de basm este cea care diferențiază romanul lui Alex Moldovan de alte romane cu adolescenți care respectă mai mult realitatea, dar care au o încărcătură tragică ceva mai bine pronunțată. Nu e verosimil, de exemplu, că Olguța, scapă ca prin urechile acului, cum s-ar spune, de mai multe ori, de un bărbat de trei ori cât ea, angajat de bunicul ei „faciliteze” o întâlnire, însă este amuzant și energic felul în care o face și până la urmă un adolescent nu caută să compare realitatea cu ficțiunea, ci caută să citească o poveste care să-i antreneze imaginația, să-l amuze și din care, poate, să și învețe ceva. Iar cartea lui Alex Moldovan îndeplinește cu asupra de măsură toate aceste cerințe. Din câte am înțeles romanul va avea și o continuare, ceea ce este perfect, fiindcă multe rămân nelămurite la final și Olguța însăși este un personaj care merită exploatat în alte ficțiuni.
Puteți citi aici un fragment din carte.
Titlu: Olguța și un bunic de milioane
Autor: Alex Moldovan
Ilustrații de: József Vass
Editura: Arthur
An apariție: 2016