Toni Morrison – Jazz

bookpic-jazz-56535

, prima femeie de culoare câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură (a opta femeie în general, în 1993), nu este o scriitoare ale cărei cărți se lasă ușor descifrate. Chiar dacă este simplu să spui care sunt subiectele și temele ei predilecte: sclavia, drepturile oamenilor de culoare, drepturile femeilor, rasismul, istoria, dragostea, lumea celor dezmoșteniți de soartă etc., stilul său și felul în care își structurează romanele sunt de o complexitate dezarmantă. Cititorul care ia pentru prima dată contact cu opera sa poate fi ușor descumpănit și poate să se piardă printre multitudinea de naratori care se tot schimbă, se poate rătăci pe multele cărări narative pe care autoarea le deschide spre a le bifurca și a le aglomera pentru a le desțeleni la finalul romanului.

S-a spus că e o scriitoare care se aseamănă cu Faulkner, că este postmodernă sau că  romanele ei pot fi înțelese mai ales din perspectivă socială, fiindcă istoria sclaviei și poveștile oamenilor de culoare, lupta și suferințele lor sunt prezente în toate cărțile. Oprah Winfrey a fost una din personalitățile care au promovat-o intensiv, ea a și jucat rolul principal în ecranizarea romanului Preaiubita, (Beloved în original) iar motivația comisiei Nobel spune multe: „who in novels characterized by visionary force and poetic import, gives life to an essential aspect of American reality”. Prin opera ei, Toni Morrion a încercat, și parțial a reușit, să prezinte cât mai bine viața tumultuoasă a oamenilor de culoare într-o Americă neprimitoare, dar nu a uitat nici să scrie despre păcatele lor. Autoarea nu oferă o perspectivă idealizată și nici acuzatoare până la capăt, ci din contră, realitatea este cea care  interesează. Chiar dacă romanele ei sunt pline de mistere, fantome, vise și uneori chiar sunt ușor fantastice, realitatea este cea care o interesează pe autoare și stilul ei poetic se pliază de minune peste subiectele uneori violente sau cel puțin neortodoxe.

Jazz este a doua carte a lui pe care am citit-o. Prima a fost Preaiubita, roman cu care am putut să creez o legătură mai bună decât cu acesta. Știu că ambele fac parte dintr-o trilogie, Dantesque trilogy, care mai cuprinde și romanul Paradis, dar nu este genul clasic de trilogie, cu personaje care să continue o poveste dintr-un volum în altul, ci cărțile sunt unite mai degrabă la nivel ideatic și tematic: istoria negrilor, de la mijlocul secolului 19, continuând în cu începutul secolului 20, dar și cu întoarceri la secolul 19. În , acțiunea este plasată la mijlocul anilor `20, un timp care nu era încă bun pentru personale de culoare, dar cu siguranță aveau mai multă libertate decât cu câtva zeci de ani în urmă: de exemplu pot să trăiască liberi sau să circule cu mijloacele de transport în comun. Chiar dacă încă trăiesc izolați de albi, reușesc să se integreze mai bine într-o Americă aflată într-o continuă schimbare.

Pornind de la trilogia lui Dante, dacă Preaiubita ar fi Iadul, atunci Jazz ar fi Purgatoriul, urmând ca Paradis să fie, ei bine, Paradisul. Despre Purgatoriu știm (de la Dante citire) că este un loc intermediar între Iad și Rai unde păcătoșii își pot răscumpăra greșelile și au astfel șansa ca la un moment dat să ajungă în Rai. În romanul lui Morrison, personajele păcătuiesc într-adevăr și sunt pedepsite, ba de ceilalți, dar mai ales de ei înșiși, dar putem extinde metafora la întreaga societate care trebuie să-și ispășească păcatele față de populația de culoare, multe din ele expuse în Preaiubita: sclavia, crima, bătăile, tortura și multe altele despre care scriitorii afro-americani au scris enorm în ultima jumătate a secolului trecut.

Subiectul cărții este expus încă de la început: Joe și Violet sunt un cuplu care s-a stabilit în Harlem. Căsnicia lor este bună până în momentul în care Joe are o aventură cu o fată de 18 ani, Dorcas, mult mai frumoasă decât soția sa, pe care o și ucide: „pentru a mai simți ceva”. La înmormântarea fetei, Violet care o criză și mutilează cadavrul fetei, de unde și porecla cu care se alege, Violent. Joe nu este acuzat, din lipsă de probe și pentru că, să o spunem pe cea dreaptă, oamenilor legii, albi, nu le pasă prea mult de o crimă petrecută în cartierul negrilor, iar mătușa fetei este prea săracă pentru a intenta un proces. Dar Joe este pedepsit totuși: soția lui se poartă cu el ca și cum nu ar mai exista și oamenii îl privesc cu ură. În plus, Joe însuși se autopedepște și chiar dacă nu este închis între patru pereți de pușcărie, el oricum își ispășește crima închis între pereții propriei conștiințe și atitudinea oamenilor, mai ales a soției, îi face mai mult rău decât orice pedeapsă legală.

În prima parte a cărții autoarea ne prezintă întreaga poveste, detaliat, de la tinerețea celor doi, la viața de zi cu zi, până la întreaga aventură și urmările ei. Violet devine obsedată de fata pe care nici măcar nu a cunoscut-o, iar Joe rămâne captiv în amintirile sale, așa că în casa lor fata moartă devine o prezență fantomatică, o a treia persoană care prinde corp din vise, amintiri și obsesii. Faptul că autoarea schimbă naratorul de la un capitol la altul: ba este din perspectiva lui Joe, ba a lui Violet, ba alți naratori, face ca lectura să fie ușor greoaie uneori, dar pe de altă parte schimbarea perspectivei dă șansa cititorului să afle și mai multe. Sunt fascinante paginile de introspecție, precum și descrierile Orașului, ale străzilor, locurilor prin care trec personajele.

Laolaltă cu povestea principală descoperim multe alte povești intercalate în firul narativ principal și, un detaliutumblr_ndwsoait9v1tv8vcro1_r1_500 important, înțelegem multe din problemele sociale ale vremii, mai cu seamă de a jumătatea cărții încolo. Aflăm despre tinerețile celor doi, pe când erau sclavi plătiți, aflăm și povestea plină de violență a unei bunici din trecut, pe vremea când sclavii erau maltratați. O seamă de voci se amestecă, uneori incoerent, iar cea mai puternică este vocea lui Dorocas, care vorbește de dincolo de mormânt. De-a lungul cărții autoarea înfierează, pe bună dreptate, rasismul încă prezent în viața de zi cu zi a Americii.

Titlul nu este ales la întâmplare, cartea chiar pare o piesă de jazz, cu momente de violență și acțiune, apoi cu interludii și improvizații și, în plus, muzica însăși este o componentă esențială a romanului. Jazz-ul a fost la origini, ca și blues-ul, un mod prin care oamenii de culoare își exteriorizau prin sunet și artă trăirile, durerile, iubirile, problemele. și în acest roman regăsim, expuse în cuvinte, toate aceste trăiri, sentimente și probleme.

Chiar dacă am admirat profund măiestria autoarei și recunosc marile merite ale cărții, nu am putut să mă conectez și să „trăiesc” cartea, așa cum mi s-a întâmplat cu Preaiubita,  carte care mi-a plăcut mai mult și cu care am creat o legătură. Am citit-o cu plăcere, dar și cu dificultate uneori, dar nu m-am atașat de personaje și nici nu am empatizat cu povestea celor trei. Poate autoarea a vrut să se distanțeze prea mult de propria-i operă și se simte răceala. Totuși, stilul poetic al lui Toni Morrison este un mare plus (cel mai mare al cărții acesteia) și face din ea o autoare pe care orice iubitor de literatură, mai cu seamă cei care vor să scrie, ar trebui să o citească.

Titlu: Jazz
Autor: Toni Morrison
Traducere de: Oana Zamfirache
Editura:
An apariție: 2012

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 234