Talentatul domn Ripley, de Patricia Highsmith [fragment]

Acest articol a fost publicat de Semnu' Bun pe 7.12.2016 în rubrica Fragmente și are asociate următoarele etichete: , , , , , , .

talentatul-domn-ripley

Despre carte: După o copilărie marcată de moartea ambilor părinţi şi de experienţele traumatizante trăite alături de o mătuşă care îl umileşte, Tom Ripley devine un tânăr anxios, cu o sexualitate incertă, care îşi câştigă existenţa în New York punând la cale diverse fraude fiscale şi luându-şi identităţi false. Atunci când magnatul Herbert Greenleaf îl roagă pe Tom să meargă în Italia pentru a-l convinge pe fiul său, Dickie, să se întoarcă acasă, el acceptă fără ezitări. Ajuns acolo, Tom este vrăjit de personalitatea lui Dickie, însă fascinaţia lui se transformă treptat în ataşament bolnav, apoi în dorinţa obsesivă a tânărului de a deveni chiar persoana pe care o adoră. Iar de aici până la crimă ar putea fi doar un pas.


Luară micul dejun la cafenea a doua zi, apoi se îndreptară spre plajă. Aveau slipurile de baie pe sub pantaloni. Era răcoare, dar se putea înota. Înotaseră la Mongibello și în zile mai friguroase. Plaja era aproape goală, cu excepţia câtorva cupluri izolate şi a unui grup de bărbați care practicau un soi de sport pe dig. Valurile se rostogoleau și se spărgeau pe nisip cu o violență iernatică. Tom văzu că grupul de bărbați făcea acrobații.

— Trebuie să fie profesioniști, remarcă el. Toți poartă același tip de slip galben.

Tom privi cu interes cum construiau o piramidă umană, cu picioare fixate pe coapse proeminente, cu mâini care prindeau antebrațe. Îi auzea strigând „Allez!“ și „Un-deux!

— Uite! strigă Tom. Vârful!

Rămase pe loc să-l privească pe cel mai mic, un băiat de vreo șaptesprezece ani, căţărându-se pe umerii bărbatului care se afla în mijlocul grupului de trei din partea de sus. Luă poziție, cu brațele deschise, parcă primind aplauze.

— Bravo! strigă Tom.

Băiatul îi zâmbi înainte să coboare dintr-o săritură, agil ca un tigru.

Tom se uită la Dickie. Acesta privea câțiva bărbați din apropierea lor, pe plajă.

— „Zece mii văzui dintr-o privire, narcise legănân­­du-se sprințar“[1], îi spuse el acru.

Tom fu şocat, apoi simți un fior acut de rușine, aceeași rușine pe care o simțise şi la Mongibello, când Dickie îi spusese că Marge îl credea homosexual.

Bine, se gândi el, acrobații erau poponari. Poate Cannes era plin de poponari. Și ce dacă? Își strânse pumnii în buzunarele pantalonilor. Și-o aminti pe mătușa Dottie spunând: „E un fătălău din cap până-n picioare. Taman ca tat-su!“

Dickie stătea cu brațele încrucișate, privind oceanul. Tom se abținu intenţionat să se mai uite spre acrobați, deși erau cu siguranță mult mai amuzanți decât oceanul.

— Intri? întrebă el descheindu-se curajos la cămașă, deși apa i se păru dintr-odată rece ca gheața.

— Nu cred, răspunse Dickie. De ce nu stai aici să privești acrobații? Eu mă întorc.

Se întoarse și porni înapoi înainte ca Tom să poată răspunde.

Tom își încheie în grabă hainele, privind cum Dickie se îndepărta, pe diagonală, ocolindu-i pe acrobați, deși următoarele trepte spre trotuarul de sus erau de două ori mai departe decât cele din apropierea acrobaţilor.

Dă-l naibii! își spuse Tom. De ce trebuie să se poarte mereu cu atâta superioritate? Ai crede că n-a văzut niciodată o panseluță! Problema lui Dickie e evidentă! De ce n-o lasă mai moale, măcar o dată? Ce are atât de important de pierdut?

Zeci de insulte îi răsăriră în minte, în timp ce fugea după Dickie. Apoi acesta îl privi cu răceală și dezgust, iar insultele îi muriră pe limbă.

Plecară spre San Remo în acea după-amiază, chiar înainte de ora 15.00, ca să nu fie nevoiţi să mai plătească o zi la hotel. Dickie propusese să plece până-n ora 15.00, deși Tom fusese cel care plătise nota de trei mii patru sute treizeci de franci, zece dolari și opt cenți, pentru o noapte. Tot el cumpără și biletele de tren către San Remo, deși Dickie era plin de franci. Dickie își adusese cecul lunar din Italia și îl încasase în franci, gândindu-se că avea să iasă mai bine dacă schimba francii înapoi în lire italiene mai târziu, fiindcă francul înregistrase o creștere recentă.

În tren, Dickie nu spuse nici măcar un cuvânt. Pretinzând că îi era somn, își încrucișă brațele și își închise ochii. Tom stătea vizavi de el, privindu-i chipul frumos, osos și arogant, și mâinile cu inelul verde și inelul de aur, cu sigiliu. Lui Tom îi trecu prin minte să fure inelul verde la plecare. Ar fi fost ușor: Dickie și-l scotea când înota. Uneori îl scotea și când făcea duș, acasă. Avea să o facă în ultima zi, îşi zise Tom.

Privind pleoapele închise ale lui Dickie, Tom simți o emoție nebunească, un sentiment de ură, afecțiune, nerăbdare și frustrare crescând în interiorul lui şi tăindu-i respirația. Voia să-l ucidă pe Dickie. Nu era prima dată când se gândea la asta. De vreo două sau trei ori avusese un impuls provocat de furie sau de dezamăgire, un impuls care dispăruse imediat și îl lăsase cu un sentiment de rușine. Acum se gândi la asta vreo două minute întregi, fiindcă îl părăsea oricum pe Dickie, deci de ce să-i mai fie rușine? Eșuase în privința lui pe toate planurile. Îl detesta pentru că, oricum ar fi privit lucrurile, eșecul său nu fusese din vina lui, și nici cauzat de ceva ce făcuse, ci de încăpăţânarea inumană a lui Dickie. Și de insolența lui strigătoare la cer! Îi oferise lui Dickie prietenie, companie și respect, tot ce avea mai bun, iar Dickie îi răspunsese cu lipsă de recunoștință și ostilitate. Îl dădea afară din casă, alungându-l în frig. Dacă îl ucidea în această călătorie, îşi zise Tom, putea spune că avusese loc un accident. Putea… Tocmai se gândise la ceva genial: putea deveni el însuși Dickie Greenleaf! Putea face tot ce făcea Dickie. Se putea întoarce la Mongibello să ia lucrurile lui Dickie, să inventeze o poveste pentru Marge, apoi își putea lua un apartament la Roma sau la Paris și putea primi cecul lui Dickie în fiecare lună, falsificân­du-i semnătura. Putea intra direct în pielea lui Dickie. Îl putea face pe domnul Greenleaf să-i mănânce din palmă. Pericolul, chiar și inevitabila lipsă de sustenabilitate pe termen lung a planului, de care-și dădea seama doar vag, îl făceau și mai entuziast. Începu să se gândească la o modalitate de a-şi pune în funcţiune planul.

_________________

[1] Vers din poezia „Oda narciselor” de William Wordsworth, folosit aici pentru a face o aluzie la homosexualitate (n.r.).


Titlu: Talentatul domn Ripley

Autor: Patricia Highsmith

Traducător: Iulia Dromereschi

Colecția Paladin BLACK Pocket

An apariție: 2016

Editura Paladin

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semnu' Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.