Ce se întâmplă când ai de ales între prea multe piese? Te trezești fascinat de două spectacole din timpuri diferite, pe care Festivalul Național de Teatru le-a adus pe scenă în aceeași seară.
Întâi, am mers să văd ce-i cu O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, piesă a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București, regizată de Bobi Pricop după un roman de Mark Haddon. Se întâmplă că, la miezul nopții, Christopher (Ciprian Nicula), tatăl lui și alți câțiva descoperă în curtea vecinei câinele omorât al acesteia. Vecina îl acuză inițial pe băiat, însă el, știindu-se nevinovat, începe să cerceteze adevărul – pentru că el nu minte, nu că ar fi un om onest, ci pentru că nu poate minți. Lumea lui ordonată și logică e pusă la încercare, așa cum și declară, când trebuie să iasă din zona lui de confort și să întrebe localnicii ce știu despre câine, consolându-se cu ideea unui roman pe care-l scrie despre asta. Mai târziu, află că tatăl lui a omorât câinele și întreaga poveste a familiei se schimbă. Toate informațiile noi, toate minciunile pe care acum le dezleagă îl copleșesc și-l determină să plece din oraș, spre Londra, la mama lui. Aș zice că totul e bine când se termină cu bine, dar habar n-avem, ca spectatori, ce aventuri îl mai așteaptă pe băiat.
Christopher este un adolescent cu sindrom Aspenger. Poate că, văzându-l, nu ați ști să numiți sindromul, dar vă dați rapid seama că-i ceva diferit la el. Îi displace aglomerația și nu vrea să fie atins, nu vorbește cu străinii și preferă spațiile înguste în care poate sta singur, să gândească. Vede logica în ce se întâmplă în jurul lui, este foarte priceput la științe exacte și deslușește lumea prin niște algoritmi concepuți de el: oamenii nu spun mereu ceea ce vor să spună, ci folosesc metafore (care sunt, în fapt, niște minciuni) sau întrebări retorice, cărora nu trebuie să le răspunzi, deși sunt întrebări; uneori oamenii spun prin ne-cuvinte multe, cum ar fi ridicatul din sprânceană și multe alte detalii pe care noi le luăm ca atare în limbaj și comportament și pe care inteligența lui calculată le pune la îndoială. Ceilalți actori joacă mai multe roluri, ca și cum mintea băiatului încadrează oamenii în câteva tipologii, pentru a le da sens. Limbajul lui este foarte clar și diversificat, uneori entuziasmat și exuberant, alteori reticent.
Stările lui sunt susținute de decorul mișcător, nedefinit și înșelător. Oglinzile se învârt, sunt diforme și tremură, pereții devin transparenți și, de partea cealaltă, se zărește o altă lume, încețoșată, ștearsă. Proiecții pe podea transformă spațiul tridimensional al realității într-unul bidimensional, calculabil pentru băiat. Publicul devine mulțimea obositoare și indiferentă, spectatorii piesei transformându-se în vinovați privitori distanți ai angoasei lui Christopher. Planurile se apropie sau se depărtează, în funcție de cum se dilată ori contrastă universul lui interior. Muzica se domolește sau invadează cu totul mintea, pentru a ne oferi o imagine cât mai reală a ce se întâmplă cu sinele unui copil care percepe lumea diferit de cei mulți.
Am trecut apoi în lumea agitată și veselă din A douăsprezecea noapte. Piesa, în incontestabilul stil al lui Shakespeare, face parte din stagiunea Teatrului Metropolis și îl are pe Victor Ioan Frunză ca director de scenă. Avem un duce și-o contesă cărora le-ar sta bine împreună, însă ea se folosește de moartea fratelui ei ca pretext să îl îndepărteze pe bărbatul îndrăgostit. Avem o naufragiată, Viola, care își ia port bărbătesc pentru a putea lucra la curtea ducelui. Contesa se îndrăgostește de femeia deghizată, ceilalți pețitori o provoacă la duel și toate se încurcă și mai tare când fratele geamăn al Violei apare în peisaj, pentru că sunt constant confundați și produc tot felul de situații haioase. Camerista Maria e prietena tuturor și e pusă pe șotii, unchiul contesei e un bețiv comic, iar Feste, bufonul, este martorul a tot, luat în glumă și plătit pentru a cânta.
Dacă mi-aș aminti mai bine comentariile de teatru din liceu, v-aș spune despre tipurile de caracterizări și alte detalii pe care le citești ușor într-o piesă clasică. Îmi amintesc însă cum e cu comicul. Pe scurt, se râde mult la piesa asta. Comicul de limbaj nu scapă nicio scenă, iar actorii își joacă personajele prea bine pentru a nu te amuza de caracterele lor, de tipologiile evidente, de consecvența cu care iau decizii într-un anume sens. Multe dintre personaje sunt puse în situații derutante pentru ei și hazlii pentru noi, care știm toată povestea. Decorul e același și doar câte-un scaun apare sau dispare din prim-plan, însă recompui scenele din gesturile personajelor, din costume, lumini și tonalitate.
Feste este personajul principal, dacă mă gândesc mai bine. Bufon, desigur, dar este cel care cunoaște pe toată lumea, care le intuiește comportamentul și știe cum să se adapteze oricăror situații: poate trece de la spartul ouălor la cântat serenade și de la băut la plecăciuni umile fără să incomodeze. Fără ca ceilalți să-și dea seama, le câștigă încrederea și, uneori, banii, este peste tot și capabil de orice bufonerie, dacă asta-l va face să mai primească ceva alcool sau bănuți la pușculiță. Lui i se permit glumele perverse sau nesărate, el e singurul care „scapă” numind-o nebună pe contesă și căruia nu i se impun coduri vestimentare. Pentru toate astea, el este singurul liber, neîngrădit de rigorile sociale, căci nu este nici bogat și nici sărac, nici înțelept și nici artist. Ar putea, după situație, să fie totul sau să nu fie nimic.
Mi-am permis așa, în antiteză, sâmbăta aceasta la FNT. Și-am câștigat două abordări diferite ale teatrului, cu efecte la fel de spectaculoase pentru public. Programul Festivalului continuă – puteți verifica aici ce se joacă în zilele următoare.
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții
după un roman de Mark Haddon
Regia: Bobi Pricop
Decorul: Adrian Damian
Costumele: Liliana Cenean
Produs de: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
Durata: 1h 30 min fără pauză
Spectacol cu traducere în limba engleză
A douăsprezecea noapte
de William Shakespeare
Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză
Decorul şi costumele: Adriana Grand
Produs de: Teatrul Metropolis, Bucureşti
Durata: 2h 45 min cu pauză
Nerecomandat persoanelor sub 14 ani
