Ce vă imaginați după? După Apocalipsa aia care tot vine într-un fel sau altul, după supra-saturarea lumii și decimarea populației? Intuitiv aș zice de niște roboți, extratereștrii, gângănii. Tocmai am terminat de citit o versiune mult mai intrigantă a acestui viitor neclar.
În 1986, Margaret Atwood publica Povestea slujitoarei. În 2016, editura Art publică volumul în limba română cu eticheta Cărți cult. Am citit cele patru sute de pagini fără să răsuflu și acum îmi pare rău că mi-a luat atâta ca să aflu de autoare. Povestea slujitoarei este o carte roșie și groasă, apăsătoare prin textură precum este prin scriitură. Într-un viitor oarecare, Lumea se află într-o criză demografică nemaiîntâlnită, astfel că e nevoie de un regim nou și reguli stricte, pentru a ne menține în viață, ca specie. Femeile se transformă (sau, dacă vreți, rămân) obiecte într-un mod profund. Cele tinere sunt Slujitoare; nu vă blocați, totuși, în termen – ele sunt supusele statului și ale rasei umane și nicidecum fete în casă. Cele mai în vârstă sunt Marthe[1] sau Mătuși, dacă sunt folositoare, stăpâne, dacă sunt bogate, ori Nefemei, dacă nu contribuie cu nimic la procreare. Nici bărbații n-o duc mult mai bine, însă universul romanului este puternic feminin și feminist și, dacă n-ar apărea un oarecare producător de spermă, ai putea trăi paginile fără să te întrebi unde-s bărbații.
Povestea începe de la mijloc, te duce spre final și te întoarce la începuturi constant, cu toate granițele flexibile ale acestor repere (personajul principal feminin experimentează trei lumi conceptuale și e prezentat dintr-o alta la final), iar contextul îl înțelegi într-un ultim capitol care pare anexă tehnică – zău, n-am mai citit de mult o carte din scoarță în scoarță! Offred (căci protagonista, ca Slujitoare, este de fapt a lui Fred – Of Fred) stă în familia Fred și este speranța soților și a Marthelor că va naște un copil. În același timp, femeile din casă o urăsc și o tratează exact așa cum trebuie, adică impersonal și obiectivat. La un moment dat, pentru că timpul trece și copilul nu apare, încep să se întâmple tot felul de ciudățenii, abateri de la norme sau îndrăzneli care sunt la limita acceptabilului. Toate activitățile Slujitoarelor sunt programate, de la mese și igienă intimă până la plimbările de cumpărături și actul de inseminare, hidos desexualizat printr-un ritual fizico-spiritual, ideologic perfect, dar practic jenant și de un comic sumbru.
Scopul națiunii (indiferent de forma pe care o are în teritoriu) este acela de a continua să se reproducă. Astfel, femeile considerate fertile sunt tratate ca incubatoare vii și au tot felul de reguli, aproape absurde, pe care trebuie să le urmeze. Bărbații din jurul lor sunt sancționați grav numai dacă le privesc și asta înseamnă, ca-n orice context privativ, că orice element de sexualitate, de la ochi la părți nesemnificative de piele descoperită, este tentant, idolatrizat și protejat aproape cu sfințenie. Delimitarea rolurilor se face prin haine și culori, prin nume (ori lipsa acestora) și estomparea individualității – Slujitoarele sunt îmbrăcate în roșu și poartă pălării albe cu boruri mari, cu aripi, care le împiedică să vadă în jurul lor, ca un reminder constant că bârfa și discuțiile sunt interzise. Sexul de plăcere a dispărut, fiind înlocuit de un complex de activități care să favorizeze, zice-s-ar, fertilitatea: Slujitoarele au regim alimentar, controale medicale lunare și raporturi sexuale programate cu bărbatul casei, în prezența și cu susținerea inclusiv fizică a soției acestuia. Nu știu cum e la voi, dar pe mine mă trec fiori acum, scriind, și v-aș tot spune despre cât de frumos de urâtă este făcută cartea asta.
Manifest feminist. I s-a spus în multe feluri romanului de față (de prin cronici adunate), dar eu aș rămâne aici. Cartea are o groază de întorsături de condei, cuvinte cu multe sensuri și jocuri de expresii, remarcabil reproduse în limba română și înfricoșător de potrivite. Îi spun manifest pentru că prezintă revolta unei generații de tranziție. Femeile care acum sunt Slujitoare, Marthele, Mătușile, toți de fapt, sunt oameni care au trăit în universul de azi, al meu și-al vostru, cu libertățile și frivolitățile lui, cu iluzia că alegerile asupra corpului și vieții sentimentale ne aparțin. Toți au fost prinși într-un nou regim care i-a transformat în unelte, fără excepție. Probabil că pentru generațiile viitoare, născute și crescute să fie obiecte de reproducere, nu va fi nevoie de înlăturarea oricăror elemente tăioase și nici de supravegherea atât de minuțioasă a relațiilor, căci ei nu vor fi trăit în lumea de dinainte. Dar gândul ăsta nu e prea liniștitor pentru noi, nu-i așa?
Aș putea să vă povestesc mult și bine despre o carte care vă trebuie, neapărat. Aș putea să vă spun despre cum cei bogați rămân superiori în drepturi și își permit mici abateri fără să fie sancționați. V-aș mai spune că, la fel ca azi, sexul înseamnă putere, că individul nu contează mai mult decât întregul și că bărbații rămân superiori femeilor, în ciuda felului în care sunt tratate Slujnicele ca bibelouri. Vă spun că vă veți regăsi cu siguranță într-una din funcțiile noului sistem și veți rămâne cu gustul supunerii ceva vreme după ce terminați de citit.
De fapt, vreau să vă spun că Povestea Slujitoarei este o parte din ceea ce ni se întâmplă deja. Mamele surogat, societățile în care femeia este obiect și are scop dominant reproductiv, triburile în care sexul se întâmplă după fazele lunii și pentru a face copii, nu pentru distracție. Margaret Atwood pune doar în discuție posibilitatea ca o parte din lumea de azi să devină toată lumea de mai încolo.
Titlu: Povestea Slujitoarei
Autor: Margaret Atwood
Editură: Art
Colecția: Cărți cult
Traducător: Diana Marin-Caea (eng)
Apariție: 2015
ISBN: 978-606-710-286-4
Preț orientativ: 33 lei
[1] Martha este numele unei funcții. Marthă este fiecare femeie în casă, iar ele, toate, sunt Marthe.
