Pisica musafir de Takashi Hiraide sau povestea insolită a unei feline

Pisica musafirPisica musafir este cartea care l-a făcut cunoscut pe autorul japonez . Romanul este un amestec straniu de eseu analitic și poezie, dar și o lungă reflecție asupra relațiilor dintre ființe. Spre sfârșitul epocii Showa (literal „pace și armonie), aproximativ pe la 1988, un cuplu – soțul, un scriitor retras, preocupat constant de propria-i devenire și soția, editor, își petrece o mare parte din timp într-o casă închiriată situată într-o zonă retrasă din Tokyo. Într-o zi apare pe neașteptate în bucătăria lor pisica neobișnuită a vecinilor, cu o zgărdiță roșie la gât și clopoțel. Treptat, Mica (în original Chibi – un nume comun de pisică în Japonia, cum e la noi Miți, să zicem) ajunge să fie îndrăgită de cei doi prin felul ei tăcut, prin imperceptibilitate, mișcare neașteptată, prin faptul că nu se lasă luată în brațe, pentru că e liberă.

Când a început să doarmă pe canapea, încolăcită sub formă de picătură, o bucurie deplină s-a revărsat asupra noastră ca și cum imaginea pisicii dormind n-ar fi fost altceva decât ea însăși un vis de-al căminului nostru. (p. 19)

„Poteca-fulger” și grădina din fața casei cu priveliștea ei amenajată în stil japonez reprezintă spațiul predilect al jocului celor trei, dar și un loc al întâlnirii întreținut constant prin așteptarea emoționantă a Micăi. Prima parte a romanului surprinde felul în care evoluează întâlnirea cu Mica, de la simpla surpriză a apariției până la fascinația construită atent în jurul ei, căci, dacă până atunci pisicile le erau indiferente celor doi, Mica este excepția care le zdruncină preferințele.  „Pentru mine Mica este un foarte bun prieten cu care mă înțeleg de minune, chiar dacă se întâmplă să fie pisică.”, spune în modul cel mai firesc soția naratorului.

Pe de altă parte, la baza cărții se află și conceptul de grup specific mentalității societății japoneze care presupune distincția socială dintre indivizi. Dihotomia uchi (înăuntru) – soto (în afară) este cea care caracterizează pe de o parte relația de outsideri a  soților față de vecini, dar și dintre pisică și cuplu. Ea este încălcată, în defavoarea vecinilor, astfel încât în partea a doua a romanului dispariția misterioasă a Micăi servește unei întregi interogații în jurul acestei relații, dublată de durerea celor doi și de schimbarea pe care urmează să o facă în legătură cu mutatul lor în altă locație.

Totodată, firul epic al romanului este contrapunctat de tot felul de ceremoniale specific japoneze, cum este privitul lunii, ceremonia ceaiului, obiceiuri de Anul Nou – în care Mica este primul musafir care-și întinde labele politicos, Festivalul stelelor și multe altele. Grădina japoneză din fața casei celor doi pare ireală, „ca un luxos birou de scriitor” în care adesea se petrec fapte mărunte și revelatoare cum este apariția neașteptată a unei făpturi azurii precum libelula care revine periodic sau episodul înduioșător în care o cicadă este salvată de soție în urma unei lupte cu o călugăriță prilejuind astfel o lungă meditație asupra aversiunilor.

Atmosfera liliputan-vegetală a grădinii este tulburătoare. Florile de șofran, de pildă, pot fi un motiv de reverie care declanșează amintiri sfâșietoare cu Mica. Imaginea unui pițigoi care imită un sturz durduliu scăldându-se în apă în repetate rânduri poate servi drept punere în abis a unei alte amintiri în care pisica îl privește pe soț cum face baie în timp ce-i inventează un cântecel. Sunt imagini poetice nefamiliare, cumva simple, dar de o forță intrinsecă.

Pisica musafir este o carte despre o neașteptată, tulburătoare care durează puțin și a cărei absență nu poate compensa decât prin puterea creatoare a evocării și a poeziei, sau despre legăturile emoționale neobișnuite care se pot stabili între oameni și o pisică.

Menționez și faptul că notele de subsol ale Dianei Tihan (traducătoarea acestei cărți)  sunt admirabile, întrucât sunt foarte consistente și ajută mult la înțelegerea contextului și a unor detalii ce țin de cultura japoneză.

 

Titlu: Pisica musafir
Autor:
Traducere din limba japoneză și note de Diana Tihan
Editura: Polirom
An apariție: 2016

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Elena Donea
Editor SB

A terminat masteratul de Studii literare din București. Îi plac poezia, teoria literaturii, literatura comparată, pisicologia și flanările lungi prin București.

Număr articole publicate : 33