O carte-monument ce nu trebuie uitată: „Hiroshima” lui John Hersey

În 2015, la Editura , a apărut lucrarea ””, în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu. Cartea scrisă de este cutremurătoare prin realitatea pe care o descrie și prin îndemnul de a nu uita istoria și dramele ei. Are capacitatea de a scutura cititorul din nepăsarea de până atunci,  îl determină să se revolte, să plângă și se întrebe cât de departe poate omenirea să ducă limitele binelui și ale răului.

1267În 1946, la un an de la teribilele atacuri atomice de la și Nagasaki, scrie despre dramele a șase dintre supraviețuitorii bombardamentului din . Patru decenii mai târziu, el îi caută și a doua ediție a cărții cuprinde un nou capitol în care scrie despre cum au continuat viețile lor după acele momente groaznice. Volumul care a văzut lumina tiparului în România este traducerea ediției din 1985. Cele cinci capitole ale cărții redau câteva fragmente din ceea ce putem numi drept un holocaust atomic și sunt intitulate după secvențele iadului care s-a abătut  asupra orașului japonez în acea dimineață caldă de vară: un fulger silențios, focul, sunt investigate detaliile, mei și spilcuință, urmări.

Prin ”ochii” celor șase personaje, putem trăi ziua de și, de asemenea,  zilele și lunile ce i-au urmat. Cu fiecare pagină citită, devine tot mai greu de imaginat cum oamenii  au putut să mai construiască bombe atomice și cum încă se mai luptă unii împotriva alților. Câte  ființe mai  trebuie să fie ucise pentru ca războiul să dispară pentru totdeauna? Este o  întrebare care răzbate din fiecare idee a cărții și una căreia încă îi mai căutam răspuns.

Toshinki Sasaki, funcționară în departamentul de resurse umane al Fabricii de Cositor East Asia, abia întorsese capul spre colega ei de serviciu când explozia bombei atomice a făcut ca tavanul încăperii să se prăbușească și peste ei să cadă colegii de deasupra, împreună cu rafturile pline din cameră. A fost inconștientă timp de trei  ori și când și-a revenit a realizat că piciorul stâng era grav lovit și  că nu se putea mișca singură. După câteva ore, a fost scoasă de sub dărâmături, a zăcut în ploaie și apoi alte două zile și două nopți sub un acoperiș improvizat, fără apă și fără mâncare. În lunile următoare, și-a revenit cu greu și abia după câțiva ani a depășit depresia care o stăpânea. S-a angajat la un orfelinat pentru a putea să își îngrijească frații mai mici, a predat ca învățătoare și s-a creștinat, datorită părintelui iezuit Kleinsorge, cel care  ajutase să treacă cu bine peste perioadele ei de depresie.  În 1957,  a depus jurămintele de castitate și supunere și a devenit sora Dominique Sasaki.

Doctorul Musakazu Fujii citea ziarul pe veranda spitalului său privat, cu spatele spre centrul orașului, când a văzut fulgerul de un galben strălucitor. Spitalul s-a prăbușit în apă și el a fost aruncat în valurile râului, fără să aibă timp să reacționeze. S-a trezit plutind pe apă cu ajutorul unor bârne lungi între care corpul său fusese prins și  care îi salvaseră viața. Au trebuit să treacă luni bune până să i se vindece rănile. În anii care au  urmat, și-a continuat cariera medicală, încercând să își ”trateze” problemele emoționale cu alcool, biliard, dans, golf si baseball. Fără succes; depresia sa se accentuează, se îmbolnăvește grav și ultimii 11 ani din viață este doar o legumă. După moartea sa, familia se războiește pentru  moștenire.

Hatsuyo Nakamura, văduva unui croitor, privea pe fereastra bucătăriei sale, când totul s-a făcut de un alb nemaivăzut și ea a fost ridicată în aer și a zburat prin cameră, fiind apoi prinsă în ruinele fostei sale case împreună cu cei trei  copii ai ei. Din fericire, toți au supraviețuit.  Excepțional este momentul în care mama, văzându-și copiii în stradă doar în chiloți, caută printre ruine ceva ca să îi acopere ca să nu răcească. În anii următori dezastrului atomic, a lucrat din greu în croitorie, a spălat rufe și veselă, a cărat pește și pâine, a strâns bani din livrarea ziarelor și a trecut cu bine peste mai multe boli. Anii  au trecut și copiii  ei au crescut, au ajutat-o financiar și ultimii ani de muncă au găsit-o lucrând în secția de ambalare a unei fabrici  orășenești. Hatsuyo a ieșit la pensie și s-a bucurat de liniștea bătrâneții, încercând să nu judece prea mult pe cei care o făcuseră atât de mult să sufere și față de care nu era vinovată cu nimic.

Wilhelm Kleinsorge, pastor german, citea o revistă iezuită pe patul său din clădirea Misiunii. Explozia din dimineata de 6 august l-a surprins și pe el; nu își amintește cum a ieșit din casă. S-a trezit mergând prin grădina de zarzavat, foarte puțin rănit. Și-a dedicat zilele care au urmat ajutorării semenilor săi. Părintele Kleinsorge s-a ales ca urmare a bombei  atomice cu o afecțiune de care nu a scăpat și care din cauza numărului de leucocite care fluctua des, l-a purtat mai mereu  prin spitale. Și-a dedicat restul vieții misiunii sale religioase; și-a luat cetățenie japoneză și a murit  în noua sa patrie, având numele Makoto Takakura.

Chirurgul Terufumi Sasaki mergea pe coridorul spitalului cu o probă de sânge pentru analiză, când a avut loc atacul aerian atomic. A fost singurul medic din spital care a scăpat nevătămat. A dormit doar o oră din următoarele trei  zile, încercând să ajute răniții și alegând pe cei care mai puteau fi salvați  pentru a-i ajuta. Nu a putut niciodata uita acele zile cumplite. Și-a dedicat  viața studiului medicinei; s-a căsătorit, a ridicat  mai multe clinici pentru îngrijirea bolnavilor și a studiat inclusiv geriatria.

Kiyoshi Tanimoto, pastorul Bisericii Metodiste Hiroshima, descărca în dimineața de 6 august, la ora 8:15,  o cotigă cu haine la reședința unui  bogătaș din suburbii. Studiase în tinerețe în S.U.A. și acest război mondial  nu îi ușurase  deloc viața socială. Aflat la 3,2 km de epicentru, a văzut un fulger de lumină de la est spre vest și din centru spre dealuri și a apucat să se miște, încercând să se adăpostească. În următoarele ore, mergând prin orașul distrus, văzând cumplita realitate, ”creștin fiind nutrea compasiune pentru cei prinși sub dărâmături, iar ca japonez era copleșit de rușinea de a fi teafăr și se ruga în timp ce alerga: Doamne Dumnezeule, ajută-i și scapă-i din foc” (p. 37).  Zilele următoare, reverendul Tanimoto a luptat contra destinului pentru a ajuta și  salva pe cât mai mulți dintre cei suferinzi. La câțiva ani după aceste evenimente, a continuat să predice și a susținut mai multe turnee în S.U.A. pentru  a primi fonduri  pentru biserica sa și mai apoi pentru a face din Hiroshima un centru mondial pentru  susținerea păcii. Din păcate, eforturile sale s-au lovit fie de politica prudentă și temătoare a niponilor, fie de marketingul crud american. În una dintre situații, reverendul  japonez a fost invitat la o  emisiune TV, în S.U.A., la care a fost invitat și copilotul bombardierului ”Enola Gay”, adus în platou pentru  a juca un rol al pocăinței.

Drama celor afectați de s-a manifestat ani în șir, atât prin faptul că ei au fost desemnați sub titulatura de ”persoane afectate de explozie”, cât și prin lipsa de reacție  a autoritățile centrale  nipone care nu au luat nicio măsură legislativă de ajutorare a acestor oameni, deși  se cunoșteau problemele grave de sănătate care îi afectaseră. De altfel, acest subiect  tabu al efectelor bombei  atomice a fost  întâmpinat de cei  implicați cu  resemnare. O resemnare căreia i se dădea glas prin cuvintele: ”Shikata ga-nai” (N-ai ce-i face!).

Writer John Hersey sitting at his desk w. pen in hand, in office at TIME. (Photo by Time Life Pictures/Pix Inc./The LIFE Picture Collection/Getty Images)

Writer John Hersey sitting at his desk w. pen in hand, in office at TIME. (Photo by Time Life Pictures/Pix Inc./The LIFE Picture Collection/Getty Images)

Cartea lui John Hersey arată groaza apărută în primele minute de după căderea bombei și  manifestată prin orașul aflat în ruine, zecile de mii de oameni morți și  răniți care agonizau  pretutindeni; strigătele de disperare, copiii care își căutau părinții și invers; focul, setea și apa  contaminată.  Lipsa intervenției autorităților pentru a acorda ajutor, lipsa de informații cu privire la cele întâmplate au  dus la explicații fanteziste: mai multe bombe, benzina aruncată din avion etc. Abia  la o săptămână după ce americanii au declarat public că au folosit au ajuns veștile și  la Hiroshima, fără ca locuitorii să le dea atenție. Ei vor reține faptul că pe 15 august împăratul lor le-a vorbit și  i-a  anunțat că războiul se încheiase. Nimeni nu va uita vreodata acele clipe.  La o lună distanță vor  apărea primele cazuri de boli de sânge și abia din acest moment medicii vor începe să înțeleagă că existau urmări ale radiațiilor care puteau afecta și generațiile viitoare.  Un moment cu o forță excepțională este acela în care în ziua de 6 august, ca urmare a focului exploziei, cartofii și dovlecii s-au copt și câțiva  dintre răniți  i-au mâncat. Le era foame. Chiar și în acele  clipe teribile, viata învinsese.

Autor: John Hersey

Carte: Hiroshima

Editura: Metero Publishing

Traducător:

sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Marin Toma
Redactor

Pasionat de istorie, a publicat peste 20 de articole științifice în țară și străinătate. Își împarte timpul între istorie, proiecte culturale și lectură. Crede că zâmbetul poate să fie un mod de viață.

Număr articole publicate : 6