Nikos Kazantzakis – Sărăcuțul lui Dumnezeu

Saracutul-lui-Dumnezeu-Nikos-KazantzakisÎntâlnirile mele cu cărțile lui au fost mereu momente speciale și zguduitoare. Autorul grec nu a abordat subiecte facile, nici ideile lui nu au fost comune, din contră, cu fiecare carte și-a depășit limitele și a coborât mai adânc în conștiința omenească spre a extrage de acolo atât lumina, cât și răul. Chiar dacă a abordat în multe din romanele sale teme religioase și chiar dacă se considera un credincios, relația sa cu Biserica a fost una dificilă și controversată, fiindcă și-a permis să pună întrebări incomode și să răspundă la ele în mod strălucit, epuizând fiecare subiect pe care l-a abordat. E de ajuns să ne gândim la Ultima ispită a lui Hristos, după care Martin Scorsese a făcut un film la fel de incomod și care a fost interzis la data apariției în multe țări, sau la Hristos răstignit din nou, un alt roman care pornește de la figura cristică spre a ajunge în cotloane prin care cei mai mulți autori s-ar rătăci și ar eșua pentru a realiza amploarea talentului acestui autor. Căpitanul Mihalis sau celebrul Zorba Grecul sunt alte exemple de romane prin care Kazantzakis a dovedit că literatura pe care o scrie nu cunoaște limite.

Sărăcuțul lui Dumnezeu este unul din ultimele romane pe care l-a scris, fiind deja bătrân și cu o vastă experiență literară și religioasă în spate, iar aceste lucruri se observă de la primele pagini. Cu greu pot găsi ceva care să sune rău în acest roman sau ceva care să plictisească vreun pic. Stilistic este impecabil și la fiecare pagină am descoperit fraze și sintagme care m-au încântat. Cum să nu te zguduie o astfel de frază: „Dumnezeu s-a făcut ploaie și plouă în lume”? Nu o să mai resimt niciodată ploaia în alt mod decât acesta. S-a imprimat adânc în mintea mea și mi-a modificat percepția asupra unui fenomen. Iar dacă aceasta nu este forța literaturii, atunci nu știu care ar putea să fie. Și exemple sunt nenumărate, dacă deschid cartea la orice pagină voi descoperi ceva minunat.

Iar acum șed, privesc prin ferestruica chiliei mele norii primăvăratici, și, jos, în curtea mănăstirii, a coborât cerul, plouă mărunt și miroase pământul; lămâii în grădini au înflorit, undeva departe a cântat un cuc; râd toate frunzele, Dumnezeu s-a făcut ploaie și plouă în lume. Ce încântare, Doamne, ce fericire! Cum se potrivesc și se fac una cu pământul, ploaia și mirosul de băligar și de lămâi cu inima omului! p. 10

Trebuie menționat că romanul este o poveste a vieții Sfântului Francisc din Assisi, dar nu este o biografie, o hagiografie și nici nu respectă întru totul faptele sau vorbele Sfântului, lucru pe care Kazantzakis însuși îl mărturisește. Cartea este: „o sinteză de biografie, poezie și lucruri pe care sfântul Francisc nu le-a spus poate niciodată, dar ne închipuim că le-ar fi putut spune“. Un teolog poate găsi zici sau sute de erori dogmatice, dar autorul nostru nu și-a propus să dea o carte teologică, ci un roman, lucru pe care îl realizează în mod magnific. Totuși, față de alte romane în care figuri religioase sunt ușor distorsionate, acesta nu este blasfemator, ba mai mult, senzația mea a fost că autorul grec a scris cartea cu multă dragoste și cu umilință. Din felul în care îl portretizează pe Francisc răzbate multă admirație și credință, precum și faptul că figura Sărăcuțului lui Dumnezeu, așa cum a fost denumit Sfântul, l-a urmărit multă vreme, la fel și ideea de a scrie despre el.

Cel care a fost canonizat pe 16 iulie 1228 de către papa Grigorie al IX-lea, în cadrul Bisericii Catolice, a fost un tânăr nobil care, în urma unei revelații puternice, renunță la tot ce are, își ia „Sărăcia drept mireasă” și pornește în lume pentru a propovădui numele lui Dumnezeu și credința creștină. Unul dintre cele mai frumoase, celebre și mai emoționante episoade din viața lui este acela în care propovăduiește păsărilor. El considera că prin ciripitul lor, păsările îl preamăresc pe Dumnezeu și că și ele au dreptul, ca și oamenii, să li se vorbească despre credință. De-a lungul vieții sale, Francisc a trecut prin foarte multe greutăți și a luptat mult cu ispitele și a ajuns să înființeze, cu sau fără voia lui evidentă, ordinul călugărilor franciscani.

Nikos Kazantakis scrie despre viața Sărăcuțului din perspectiva unuia din primii săi însoțitori și biografi, fratele Leo, cel care îl urmează în multe dinkazantzakis_foto călătoriile sale și care este martor al multor fapte ale acestuia. Așadar, prin ochii acestuia îl vedem pe Francisc și el este cel care descrie călătoriile, întâlnirile sau momentele grele prin care trec împreună. Romanul se concentrează mult asupra luptelor interioare cu ispitele, autorul pătrunde în mintea personajelor, creează dialoguri, monologuri, predici. Bineînțeles, Kazantzakis a studiat cu mare atenție probabil tot ce a găsit despre viața lui Francisc, dar marea sa intenție a fost de a spori prin literaturizare forța acestui om și întreaga sa existență. Când am început să citesc romanul mă gândeam că voi afla câte ceva despre viața și faptele unei persoane excepționale, mă gândeam de asemenea că voi citit o bucată de literatură foarte bună, dar nu știam că mă așteaptă și o intensă anatomie a sfințeniei, a ideii de renunțare la tot pentru Dumnezeu.

Evident, sfințenia înseamnă în primul rând renunțarea la lume pentru „cucerirea” Raiului, însă puțini sunt autorii care au reușit să disece la modul cel mai serios acest subiect. Kazantzakis a făcut acest lucru în romanul său, la fel cum a făcut și Evgheni Vodolazkin, care a „topit” în romanul său, Laur, viețile mai multor sfinți spre a crea un personaj de-a dreptul extraordinar. Francisc din Assisi a ales calea sa, sau i-a fost aleasă, alți sfinți au ales alte căi, dar comune tuturor au fost mai multe elemente: sentimentul de sacrificiu pentru ceilalți, lipsa egoismului, dragostea față de oameni, față de animale, față de păsări, față de întreaga Creație. În acest roman sunt exploatate toate aceste elemente și Kazantzakis propune o viziune proprie asupra sfințeniei, pornind, bineînțeles, de la biografia adevărată Sfântului Francisc. este o carte pe care am citit-o cu o plăcere extraordinară, fără a uita că ficțiunea reîntregește realitatea.

Titlu: Sărăcuțul lui Dumnezeu
Autor: Nikos Kazantzakis
Traducere de: Ion Diaconescu
Editura: Humanitas Fiction
An apariție: 2016
Număr pagini: 400
Preț: 54 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.