Virusul, eternul junghi în coasta literaturii S.F.
Nu prea diger literatura cu și despre zombies, nici filmele sau serialele având această temă. Mi se par niște idei atât de depășite încât nu reacționez în niciun fel, pentru că m-am obișnuit ca apocalipsa să fie programată în fiecare an, iar dacă e cu apocalipsă, e cu arsenie boca și cu alți deschizători de drumuri, ceea ce mă plictisește. Adică, distopii s-au tot scris de-a lungul vremii, dar literatura mega-nișată de azi chiar nu are cu ce să mai surprindă în materie de zombie. Ce poate fi nou? Există moarte care devine o stare naturală a firii, există orașe distruse și lăsate-n paragină, există medici care nu mai apucă să găsească Antidotul ce poate salva omenirea și, nu în ultimul rând, e musai să fie un grup de oameni care supraviețuiește terorii și care, desigur, n-a pus mâna vreodată pe o armă, dar pot căsăpi o țeastă de zombi de la 300 de metri. Și în spatele acestor oameni sunt alte planuri diabolice cu viitorul omenirii. Ce s-ar putea adăuga aici? Nimic, din punctul meu de vedere.
Conștiința colectivă a absorbit ca un burete ideea că așa ceva ”se poate întâmpla” la un moment dat pe Terra și că, odată ce tehnologia va face parte din viața nostră, fizic și psihic, va trebui să ținem piept hoardelor de zombie angrosiști, care vor dori să ne mănânce creierele. N-ar fi mare pagubă, am putea chiar să fim fericita țară pe care virusul s-o ocolească elegant și frumos. Calitatea virusului ar fi chiar îndoielnică dacă s-ar propăși pe meleagurile mioritice.
Partea bună e că mai sunt scriitori pe lumea asta care nu vor chiar să bage pe gât basculante de romane aiuristice adolescenților și care scot cărți bune, dar merg pe același schelet narativ pe care l-am explicat mai sus.
Un exemplu e romanul Fata cu toate darurile (Ed. Nemira, 2016), scris de M.R. Carey. N-a fost intens mediatizat, adolescenții nu s-au călcat pe cap s-o cumpere, până aici pare promițător.
Melanie e o fetiță de 10 ani care trăiește și învață într-un centru special, alături de alți copii ca ea. Ei sunt speciali, căci nu sunt atât de umani pe cât par. Vorbim despre o lume infectată de un virus (eternul junghi în coastă al literaturii SF) și despre o Anglie devastată și pustiită, care devine terenul de joacă al junkerilor, rebelii care n-au fost afectați de virus (erau doar demenți), Flămânzii (acele creaturi care au luat virusul și care simt mirosul de carne de om, acesta fiind principala delicatesă) și, evident, oamenii. Campusul acela medical e distrus de armatele de junkeri, iar la pachet cu ei vine și invazia de flămânzi. Evident, se moare pe capete și cu detalii a la Tarantino, încât ai senzația că citești un tratat de eviscerare pentru neîndemânatici. Cine supraviețuiește? Un grup de 5 oameni: Melanie, sergentul Parks, madam Justineau, cercetătoarea Caldwell și adjunctul lui Parks. Ei trebuie să se ascundă de războiul care tocmai a luat amploare și să țină un ochi pe eventualul pericol pe care îl au cu ei în permanență: Melanie. Și ea e un flămând în devenire, dar cu ajutorul centrului medical, a fost educată să se controleze, plus că o iubește mult pe profesoara ei preferată, madam Justineau. Cei 5 supraviețuitori ajung să se reducă la 2 într-un final. Mi-a plăcut acțiunea și pot să spun că e un roman bun, pe care l-aș reciti oricând. Dacă nu s-ar mai scrie pe același schelet comercial, lumea întreagă ar avea versiuni diferite ale războaielor apocaliptice, invaziilor de zombies și ale domesticirii vampirilor.
Nota 9/10.
M.R. Carey (n. 1959, Liverpool, Anglia) a scris pentru DC și Marvel, contribuind la seriile X-Men și Fantastic Four, care s-au bucurat de foarte mare succes. Cărțile sale figurează frecvent în New York Times, pe lista celor mai bine vândute romane grafice. A publicat și alte tipuri de romane și a semnat scenariul unui film produs la Hollywood.
Editura: Nemira
Titlu: Fata cu toate darurile
An apariție: 2016
Traducător: Ruxandra Toma
Colecția: Nautilus
Nr. pagini: 416
