Lupta lui Karl Ove Knausgård

Acest articol a fost publicat de Ruxandra A. pe 30.05.2016 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , , , , , , .

sau sinuciderea auctorială

7224da2fd15b736b0d2d530034eb5019Karl Ove Knausgård a debutat la 30 de ani cu romanul  Ute av verden (Out of the world)  și a câștigat  Norwegian Critics Prize for Literature. Cel de-al doilea roman s-a numit  En tid for alt (A Time for Everything), care a fost nominalizat, desigur, tot la Norwegian Critics Prize for Literature și la IMPAC Dublin Literary Award. Important de menționat aceste două romane, pentru că Knausgård a publicat altele șase ce alcătuiesc seria autobiografică intitulată Min Kamp (tradusă la noi având titlul  de Lupta mea, volumele 1 și 2 sunt disponibile pe site-ul editurii Litera). Spun serie autobiografică pentru că, ei bine, da, cineva s-a încumetat s-o facă, fără să fie Nelson Mandela, Ernest Hemingway, Steve Jobs , Samuel Pepys sau Anne Frank.

Ceea ce pare o sinucidere auctorială, din punctul meu de vedere, se dovedește într-un final a fi o joacă de-a căutatul acului în carul cu fân. Viața lui Knausgård n-are nimic atât de special ca să poată fi scrisă sub forma unei autobiografii: are trei copii de care se ocupă în timp ce soția lucrează, el n-are job stabil și simte o nevoie avidă de a scrie. Astfel iau naștere cele șase volume, iar scriitorul norvegian devine peste noapte faimos și, probabil, răsplătit financiar îndeajuns cât să-și permită „luxul” să mai scrie alte romane. Mi se pare un lux acest fapt, cel puțin în România; știm cu toții că trebuie să fii naiv să poți crede că poți trăi de pe o zi pe alta din vânzarea cărților fără un job stabil.  În orice caz, Knausgård a reușit să vândă peste 450.000 de copii în toată lumea, ceea ce nu-i lucru puțin.7184313-litteraturens-store-reality-show---7

Trăiește în Suedia alături de familie și a ținut jurnale în adolescență pe care le-a ars când avea 26 de ani. Norvegienii sunt obișnuiți cu romanele de tipul biceps-triceps și n-au fost scandalizați de cele 1196 de pagini însumate ale celor două volume din serie,  în care vorbește doar despre el însuși, despre familie, despre scris și lucruri banale. Pentru unii poate fi extrem de plictisitor să citească atât de mult despre lucruri obișnuite și poate fi chiar anevoios să cari dupa tine în rucsac un volum sau pe ambele.

Fără îndoială, cele două volume nu se prezintă chiar sub forma unui jurnal, pentru că se simte acel spațiu dintre autor și subiect, detașarea aia dulce și amară în același timp care te determină să diseci totul la rece. Oricât ar povesti Knausgård despre cum se simte atunci când fumează și bea cafea în pijamale și în halat, în fața blocului, tot îți lasă impresia că omul îți povestește despre altcineva, ori asta, cred eu, că e un lucru esențial în construirea unei autobiografii. Contează foarte mult și stilul în care e scrisă, Knausgård preferând descrierile lungi și interminabile, frazele aglomerate (e fan Joyce, ce-am putea spune?). Cu toate astea, nu-i complicat de citit.

Ca scriitor, trebuie să depășești niște limite pentru a putea să scrii despre tine și despre viața ta. E ca și cum te-ai auto-diseca în fața oamenilor, fără nicio jenă. Eu, de exemplu, n-aș putea s-o fac, chit că aș avea cu adevărat ce să povestesc. Surpriza lecturii vine însă atunci când cele două volume te transformă dintr-un simplu cititor într-un voyeurist de-a dreptul ticălos. E limpede că Knausgård e genul de scriitor tranșant, care arată realitatea așa cum e ea. Și-a atras multe critici negative de-a lungul timpului, inclusiv din partea soției și a apropiaților.

Knausgård fumează mult și consumă cafea și alcool deopotrivă. Nu-i e rușine să recunoască faptul că, dacă organizează o petrecere, el se îmbată primul și a doua zi nu-și mai aduce nimic. Cumva, regretă însă faptul că a creat tensiuni în căsnicie din cauza apariției cărților, dar și-a asumat ideea că e posibil ca soția să renunțe la mariaj. Nu crede că psihanaliza e utilă pentru cineva, dar crede, totuși, că singura cale de a menține o relație e dragostea. Knausgård spune că scrisul nu-l ajută să fie un om mai bun, dar că îl motivează să se auto-depășească. A făcut-o destul în cele două volume apărute deja în România.

lupta_mea_1_poza_1_1Primul volum, Moartea unui tată,  tratează problematica morții tatălui, reacția familiei rămase, amintiri care se revarsă din colțuri șubrede ale memoriei ca apa de ploaie scurgându-se pe burlane vechi și dărăpănate. Moartea tatălui îl face pe Knausgård să devină vulnerabil și în același timp eliberat de povara unei copilării în care el, pater familias, și-a ignorat cu desăvârșire copiii. Drama asta e prezentată cititorului abia în partea a doua volumului, căci în prima parte amănuntele se transformă în mici obstacole veritabile. Dacă reușești să treci peste asta, partea a doua cu siguranță te va izbi prin luciditatea cu care el vorbește despre tatăl abia decedat.  În al doilea volum intitulat Un cl21_lupta_mea_2_de_karl_ove_knausgardbărbat îndrăgostit există o permanentă tensiune în cea de-a doua căsnicie a lui Knausgård, care se simte prizonierul propriei familii pentru că nu poate face față energiei copiilor și presiunilor normale făcute de soție pentru a se implica mai mult în căsnicie.

Mi-a plăcut foarte mult forța cu care Knausgård a scris primele volume și modul în care se raportează la ele: el însuși e personajul principal și obiectul analizei; nu se pierde, ci se regăsește. Menționam la începutul articolului termenul de „sinucidere auctorială” și mă refeream la faptul că această expunere face ca autorul să devină vulnerabil în fața cititorului, cu atât mai mult cu cât personajul principal are parte de rutină în căsnicie. Nu se întâmplă nimic notabil, soția nu-i cere mai mult decât poate să ofere, el se trezește la 4 dimineața să scrie și își caută cuvintele până la 8, când trebuie să pregătească micul-dejun al copiilor și să-i îmbrace pentru grădiniță.  Pe parcursul celor două romane veți observa, probabil, tonul acela sinistru, serios, rece, specific norvegienilor. Ei au o scriitură foarte dark și foarte bine ancorată în real, la fel se întâmplă și cu filmele sau serialele lor. Mă gândesc că această serie experimentală a fost, practic, o eliberare pentru Knausgård, s-a convins pe sine că poate să se expună fără să devină ridicol, fără să mențină clișeele care tronează în rândul literaturii de astăzi.

sursa: 1, 2

Titlu: Moartea unui tată
Editura: Litera
Traducere: Ioana Andreea Mureșan
An apariție: 2015

Titlu: Un bărbat îndrăgostit
Editura: Litera
Traducere: Simina Răchițeanu
An apariție: 2016

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Ruxandra A.

A absolvit Facultatea de Litere din București. Este masterandă la Universitatea Transilvania din Brașov, tot la Litere. Fotografiază și scrie pentru sine. Ascultă tot ceea ce-i pune spiritul în mișcare: post-rock, metalcore, progressive, doom-metal, psychedelic rock.