Julio Cortázar – Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii

Seria de autor Julio Cortázar a editurii Art (vezi recenzii la celelalte cărți aici și aici) continuă cu Axolotul. Povești cu cronopi și glorii, ediția integrală, în tălmăcirea minunată a Monei și a lui Dumitru Țepeneag.

cortazar

Ultima oară când am verificat sursele științifice se credea că mai sunt doar doi axoloți pe lume, în vreme ce prin 1956, când a apărut Axolotul (în volumul Sfârșitul jocului), se numărau peste 6000 de exemplare. Se pare că au intrat în categoria animalelor pe cale de dispariție. Aparent, căci Julio Cortázar a făcut din axolot un personaj atipic pentru literatura universală. Impropriu spus „pește”, ci o formă de salamandră, axolotul e un animal larvar („dar larvă înseamnă și mască”), ce  nu dezvoltă plămâni, singurul semn distinctiv de viață fiind niște excrescențe dispuse de o parte și de alta a capului sub formă de corali.

Axolotul este povestea unei deveniri (în sensul deleuzian) misterioase, auctoriale în fond, în care explicații naratologice de tipul metamorfoză, dedublare, scindare sunt neîndestulătoare. Cortázar reușește constant printr-o tehnică a fascinației să-și mențină atât tonusul condeiului (exercitându-și fascinația mai întâi asupra lui), cât și lupa de investigare a cititorului. Fără a oferi un alt preambul, invit cititorul să se întâlnească neîndoielnic cu această minunată bucată de proză scurtă în care va descoperi una dintre puneri în abis ale autorului. Pot doar să-i mai sugerez să participe lent, abandonându-se propriei conștiințe în favoarea unui nu lipsit de solipsism, dar dublat de un ludic controlat.

În ceea ce privește Povestirile cu cronopi și glorii, categoria de personaje atipice este și mai nuanțată, întrucât, spre deosebire de axoloți, aceștia nu-și găsesc corespondențe în realitate. Sunt creația autentică a autorului. Despre , Cortázar scrie și în alte texte, cum ar fi într-o cronică la un concert de Louis Armstrong (la concertul căruia i-a venit și ideea), pe care o puteți găsi în Ocolul zilei în optzeci de lumi, sau în Șotron. În prima parte a povestirilor este surprinsă familia de pe strada Humboldt în interiorul căreia se petrec tot felul de micro-întâmplări, însoțite de umorul neașteptat al lui Cortázar care zâmbește ilicit banalului: fobia unei mătuși de a nu cădea pe spate, instalarea unor tigri în casă.  În același timp, municipalitățile vor să extindă bibliotecile până în parcurile de copii. În altă poveste, geografia unor furnici este un prilej de a crea un haosmos de cuvinte (cu un limbaj asemănător cu el gliglico pe care îl folosea și în Șotron, în care sintaxa este sfidată și sensul este restricționat). Un titlu de poveste ar putea, poate, să rezume felul în care se raportează autorul la ficțiune:

titlu povestire

Iar tortul de pe cireașă îl reprezintă cartografierea cronopilor, a gloriilor și a speranțelor – o categorie intermediară între și glorii. Dacă gloriile sunt ordonate, calculate după un calapod satisfăcător care le asigură mersul firesc al lucrurilor, cronopii sunt extrem de sensibili, abandonați veșnic imaginației eliberatoare, puși pe scandal, poznași, inocenți și foarte intuitivi în același timp. Totuși, gloriii și speranțele sunt înțelegători cu ei și îi respectă, în ciuda faptului că nu le înțeleg comportamentul lor contradictoriu. Iată cum își păstrează, de pildă, amintirile gloriii și cronopii:

Gloriii, ca să-și păstreze amintirile, procedează la îmbălsămarea lor în felul următor: după ce fixează amintirea până în cele mai mici amănunte, o înfășoară din cap până în picioare într-un cearșaf negru și o reazemă vertical de peretele din hol, cu o etichetă pe care scrie <<Excursie în Quilemes>> sau: <<Frank Sinatra>>. În schimb, cronopii, ființe dezordonate și călduțe, își lasă amintirile vraiște prin casă, printre strigăte vesele, iar ei umblă printre ele și când trece câte una în fugă o mângâie cu blândețe și-i spun: <<Nu cumva să ți se întâmple ceva>> sau chiar: <<Ai grijă la trepte>>. Din cauza asta casele gloriilor sunt ordonate și liniștite, iar în casele cronopilor e o adevărată harababură, iar ușile se trântesc mereu.(p. 157)

Julio Cortázar e un „patafizician”(în sensul lui Jarry) pe cont propriu, care nu te plictisește niciodată, pentru că universul lui ficțional reprezintă sinteza dintre poezie, nebunie, combaterea banalului și a Marii Obișnuințe prin umor negru.

Titlu: Axolotul. Povestiri cu cronopi și gloriiJulio Cortazar
Autor: Julio Cortazar
Ediție integrală. Traducere din limba spaniolă și note de Mona și Dumitru Țepeneag
Editura Art
An apariție: 2015

Lasă un semn

comentarii

Fii și tu SponsorBun

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit: 20%;
Dacă firma este plătitoare de impozit pe venit: 20% trimestrial;
Dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă la calculul impozitului pe venit în limita a 5% din venitul net.
AdLittera este înscrisă în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale.
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Oferă și tu SemneBune: Asociația AdLittera

Redirecționază până la 3,5% din impozitul pe venit pentru ca Asociația pentru Educație și Cultură AdLittera să poată beneficia de sprijinul tău financiar! Redirecționarea este gratuită, adică nu duce la nicio cheltuială suplimentară pentru persoana care completează formularul respectiv. Formularul este opțional și poate fi completat de orice persoană fizică care obține venituri din salarii și asimilate acestora.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Elena Donea

A terminat masteratul de Studii literare din București. Îi plac poezia, teoria literaturii, literatura comparată, pisicologia și flanările lungi prin București.