Proza scurtă românească a început să revină la viață în ultimii ani, prin apariția a din ce în ce mai multe volume, unele de debut, așa cum a fost Felii de lămâie, Polirom, 2015, volumul Ancăi Vieru de anul trecut, sau cum este volumul Alegeri dificile, de Ioana Crețoiu, Polirom, 2016. Cele două autoare au în comun faptul că au debutat mai târziu, ambele au mai publicat în antologii și cărțile lor au apărut la o editură importantă.
Volumul de debut al Ioanei Crețoiu este aranjat într-o ordine bine stabilită, povestirile fiind grupate în patru capitole: Frunze spulberate, care cuprinde șase povestiri, Insectare, care cuprinde trei povestiri, La ciuperci, tot trei povestiri și Timpuri noi, cel mai consistent, care cuprinde nouă povestiri. Unele proze sunt doar mici notații, fragmente de amintiri (mai cu seamă în prima parte, Frunze spulberate), vise (Tufa de liliac, de exemplu, este povestirea unui vis), descrieri lungi de natură dublate de reflecții și aduceri-aminte (cum este Genuine), dar și povestiri în adevăratul sens al cuvântului.
Este, așadar, un volum consistent, în ciuda faptului că are puțin peste 200 de pagini, cu care cititorul se poate delecta în voie o după-amiază, de preferință la țaă, sau undeva în parc, fiindcă prozele Ioanei Crețoiu au multe elemente de natură amestecate cu bucăți de proză citadină. O singură povestire, Roi de gânduri, are o tentă fantastică, restul fiind cât se poate de împământenite în real.
Există în proza autoarei un du-te-vino între trecut și viitor și o schimbare a naratorilor aproape la fiecare povestire. În unele proze naratorul este o femeie, în altele un bărbat, în câteva este greu de precizat cine povestește, iar unele par notații de jurnal în care vocea autoarei se poate bine confunda cu a naratorului. Cred că volumul a fost scris într-un timp mai îndelungat, în diferite registre stilistice, dar grupate în volum povestirile dau senzația de congruență. O parte din acțiune este plasată în vremea comunismului: de exemplu Agaricus Campestris și Salată orientală sunt povestri despre cum se muncea și cum se făceau planuri în comunism.
În Agaricus Campestris se încearcă creșterea de ciuperci într-o hală special amenajată, dar cum după o lună nu iese nicio ciupercă, pământul, cu tot cu îngrășământ și cu semințe, este aruncat pe un câmp. Imediat, ca în povești, câmpul se umple de ciuperci și tot satul le culege și le vinde, spre marea ciudă a „oamenilor muncii” care văd în acest eveniment o unelitre împotriva orânduiriin socialiste. Ironia și umorul sunt principalele ingrediente ale acestei proze. În Salată orientală aflăm cum se muncea în comunism în unele întreprinderi, după dictonul: noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. Muncitorii nu au mai nimic de făcut, așa că toate ziua stau, gătesc, beau, joacă tot felul de jocuri de noroc și povestesc vrute și nevrute, așteptând să treacă timpul și să plece acasă.
Timpuri noi, după cum îi spune și numele, cuprinde o serie de povestiri plasate în anii de după revoluție, în anii de tranziție, când oamenii pot să călătorească în străinătate (Acasă), sau copiii pot să plece la studii în alte țări și vin de acolo cu idei și concepții noi (Copiii noștri nu sunt ai noștri). Una din cele mai bune povestiri ale volumului, Dealul văduvelor, atât ca stil, emoție, cât și ca subiect, prezintă un teritoriu aflat între două lumi, una a vechilor tradiții, a muncii câmpului, a spațiului guvernat de credință și alta a noilor afaceriști care ar face orice să pună mâna pe o bucată de pământ. Într-un sat în care trăiesc aproape numai văduve, după moartea uneia dintre ele apare pe nepusă masă un tânăr, Bebiță, care se dă drept nepot al decedatei și se așază în casa ei, muncește pământurile, le ajută pe femei, ele îl îndrăgesc, îl adoptă și sunt gata să îi lase lui tot ce au. Autoarea nu ne oferă însă un final concret, ci doar o variantă idilică:
Sfârșitul acestei povestiri este deschis fiecărui cititor, care este liber să-și închipuie ce s-a mai întâmplat pe muchia dealului. Eu vreu să cred că Bebiță și văduvele au construit în final o asociere din care toți au avut de câștigat, babele devendind antreprenoare cunoscute în toată euroregiunea. Sau poate numai Bebiță a obținut subvenții europene, dar nu a uitat niciodată gestul făcut de bunicile de împrumut, pe care le-a ocrotit și pentru care a construit pe muchia dealului o casă pentru persoanele în vârstă, oferind asistență celor fără urmași, calificând și angajând forță de muncă de pe dealul de vizavi. Eu, una, nu vreau să-mi închipui ce e mai rău, bănuiesc că știți la ce mă gândesc. Sper că nici dumneavoastră. Atunci, am hotărât că este o poveste cu final fericit. Și răsuflu ușurată! (pp. 155-156)
Ioana Crețoiu nu abordează marile teme ale literaturii decât tangențial, pe ea o interesează micile detalii, decupajele
din realitatea imediată, personajele simple, banale chiar, micii întrerpinzători, artiștii, descurcăreții, marginalii (în Taxi driver întâlnim un pușcăriaș). Toate prozele ei sunt centrate ori în jurul propriilor amintiri, din care a scos la iveală câteva mai deosebite, ori în jurul întâmplărilor la care poate a fost martoră sau pe care le-a auzit.
Apar în carte și personaje precum Ion Ilieș sau Ioan Raț, care candidează pentru președinție, iar toată lumea îl votează pe Ion Ilieș, evident, și de aici începe aventura post-decembristă, care poate ar fi arătat altfel fără tovarășul Ilieș (Alegeri dificile). Și mai sunt astfel de exemple, în care apar personaje și instituții reale, ușor modificate, care întregesc senzația de real, dar în același timp modifică realitatea și o transformă în literatură.
Stilul Ioanei Crețoiu este unul direct, simplu, fără înflorituri. Ea a alternat în acest volum povestiri mai lungi cu unele mai scurte, poate pentru a da ocazia citiorului să respire între două proze mai ample, iar unele povestiri rezistă și la recitire. Nu toate, dar per total prozele ei sunt îmbietoare, te îndeamnă să dai paginile. Odată întrat în lumea cărții, împreună cu doamna K., cea care toată viața a făcut mâncare pentru familie, (Doamna K ia o hotărâre) , proza autoarei te atrage și continui să citești și să descoperi și alte personaje, alte întâmplări, alte spații. Sper ca doamna Crețoiu să continue să scrie și să publice, fiindcă felul în care vede lumea, și mai ales felul în care și-a amintește în scris, este unul revigorant și cu parfum de melancolie.
Autor: Ioana Crețoiu
Titlu: Alegeri dificile
Editura: Polirom
An apariție: 2016
Număr pagini: 2016
Preț: 26.95 lei
