„În umbra lui Bob”: James Bowen – Lumea văzută de Bob

 

1045724În urmă cu mai bine de un an scriam despre cartea lui , Un motan pe nume Bob. Între timp, s-a tradus în România, tot la editura , anul acesta, al doilea volum al lui Bowen, continuarea primei cărți, , apărută în Marea Britanie încă din 2013 cu titlul The World according to Bob. Cât de curând va apărea pe marile ecrane și un film, inspirat din cele două cărți și care poartă titlul omonim al primului volum. Așadar, avem de-a face cu o reală poveste de succes a unui tânăr sărac care în primă fază își câștigă existența cântând la chitară pe străzile Londrei, apoi găsește o pisică, pe Bob, și viața lui se schimbă. Evident, succesul este rezultatul unui efort colectiv, o întreagă mașinărie s-a pus în mișcare pentru a-l transforma pe Bowen dintr-un anonim sărac într-un personaj cât de cât celebru: o editură, redactori, agenți literari, agenții de publicitate și, mai nou, casa de producție Stage 6 Films, principalul producător al filmului regizat de Roger Spottiswoode, cu Luke Treadaway în rolul lui și cu Bob cel real în rolul lui Bob, personajul din film.

Totuși, tot efortul acesta colectiv nu ar fi dat acest rezultat dacă nu ar fi avut la bază o poveste cu potențial. Viața lui James Bowen este una destul de comună, sunt mii de astfel de tineri care își petrec viețile pe străzi, fiind zilnic în pericolul de a lua o supradoză sau de a fi jefuiți, chiar descrie un astfel de episod în cartea aceasta, când asistă la moartea unui bărbat pe care îl surprinde în scara blocului când își injectează heroină și nu mai are ce să-i facă pentru a-l salva. Ceea ce îl diferențiază pe el de ceilalți este că a încercat și a reușit să devină „curat” și chiar dacă nu i s-ar fi oferit șansa de a publica o carte tot ar fi fost câștigat. Povestea lui Bowen și a motanului Bob a fost și este citită atât ca o ficțiune captivantă, care te transpune într-o lume a posibilităților nelimitate, dar și ca pe un manual de self-help tocmai pentru că, momentan, are un final fericit.

Lumea văzută de Bob continuă povestea lui Bowen din momentul încheierii primului volum  și până la prima sesiune de autografe pe care a avut-o și care i-a întărit încrederea în el și în posibilitățile care i se oferă. Un prim episod important este cumpărarea de către James a unei biciclete, pe care o numește Bobmobil. În timpul primei curse Bob este pus în coșul bicicletei:

Mă simțeam întrucâtva ca Elliott în E.T. – desigur, nu mă așteptam să decolăm și să ne întoarcem în zbor pe deasupra acoperișurilor din nordul Londrei, dar probabil tot atingeam vreo treizeci de kilometri pe oră. (p. 37)

După apariția primei cărți, James a fost acuzat că își maltratează motanul, că îl droghează pentru a fi liniștit, s-au găsit oameni care să îi spună că anumite gesturi ale lui Bob dau de înțeles că nu se simte bine în compania lui și multe altele de acest fel. În două capitole, Trucuri noi și Cel care mă salvează, autorul răspunde tuturor acestor acuzații, prin narațiuni care prezintă astfel de situații în care James este pus față în față cu acuzatorii săi și le răspunde. Dacă ideea i-a aparținut autorului sau echipei de marketing nu avem de unde să știm, însă argumentele sunt convingătoare. Nu numai că Bob este fericit, ba mai mult, el însuși se află uneori în umbra lui:

Ca întotdeauna, Bob atrăgea atenția trecătorilor. În ciuda vremii, câteva doamne s-au oprit să-l mângâie și să ne salute. Pe biata Princess abia dacă o băga cineva în seamă. Parcă nici n-ar fi fost acolo. În mod ciudat, știam foarte bine cum se simte. Și eu trăiam uneori în umbra lui Bob. (p. 51)

James Bowen (și echipa lui de ghost writers) scriu despre întâmplări care s-au petrecut de-a lungul unui an. În acest timp, James a trecut prin multe întâmplări, unele dramatice, precum vizite la spital, altele amuzante, însă un lucru rămâne neschimbat:

Bob și cum mine am fost întotdeauna o pereche destul de ieșită din comun. Nu sunt prea mulți indivizi înalți de un metru optzeci și cinci care să se plimbe pe străzile Londrei cu o pisică roșcată pe umăr. Evident că atrăgeam privirile. (p. 78)

Un alt episod mi-a atras foarte mult atenția și m-a făcut să mă gândesc la un roman de Paul Auster, Palatul lunii, dar și la întâmplări din realitatea românească, despre care îmi dau seama că în anumite privințe nu diferă deloc de cea londoneză sau americană. Redacția revistei The Big Issue a organizat, pentru a serba 18 ani de la primul număr, un marș care s-a întins pe 18 kilometri și la care au fost invitați să ia parte toți cei care vor să trăiască pe pielea lor o noapte pe străzile londoneze. Astfel, afirmă organizatorii, oamenii vor fi mai atenți la nevoile oamenilor străzii. Un astfel de eveniment a fost organizat și în România, anul acesta: oamenii au fost invitați să doarmă o noapte sub cerul liber, alături de oamenii fără adăpost. James Bowen nu consideră că acest eveniment va schimba ceva, dar totuși ia parte la marș și are un dialog cu un alt vânzător al revistei:

– Oamenii o să își facă o idee despre viața pe care am dus-o noi, mi-a zis. Nu vor putea să o întindă pur și simplu acasă și să se vâre într-un pat cald, ci vor trebui să stea aici, afară, cu noi.

Eu nu eram chiar atât de sigur. Nici un om, indiferent cât de bine intenționat ar fi, nu poate înțelege cu adevărat ce înseamnă să trăiești pe stradă. (p. 111)

De aceeași părere este și Paul Auster care, în romanul amintit, descrie viața unui tânăr care hotărăște de bună voie să locuiască pe străzi pentru abob3 experimenta pe pielea lui sărăcia totală. Personajul său ajunge la aceeași concluzie cu a lui Bowen: doar trăind pe străzi poți înțelege, câteva ore în care iei parte la ceva organizat și apoi mergi acasă nu vor schimba nimic în mentalitatea colectivă. Totuşi, unul dintre motivele pentru care oamenii s-au atașat atât de mult de James și de Bob este tocmai dorința de a înțelege mai bine lucruri pe care le văd în jurul lor, iar seria de cărți și, mai nou, filmul, răspund acestei nevoi. În penultimul capitol, James Bowen face un mic rezumat al primelor reacții pe care le-a provocat apariția volumului :

Articolele apărute în ziare sau bloguri au fost aproape toate pozitive. Un ziarist de la London Evening Standard a scris câteva lucruri foarte drăguțe despre Bob, considerând că „a fermecat Londra cum nu a mai făcut-o nici o felină de la Dick Whittington încoace”. Dar m-a și necăjit un pic când a scris despre găurile din blugii mei și „despre dinții cariați și unghiile înnegrite”. Apoi m-a descris ca pe un ins ce „are postura rugătoare a cuiva obișnuit să fie trecut cu vederea”. Fusesem avertizat să mă aștept la asemenea lucruri. Erau inevitabile și, în definitiv, știam foarte bine că sunt un „bun deteriorat”, cum se exprimase acel jurnalist. Totuși nu era plăcut. (p.223)

se încheie totuși într-o notă luminoasă: „Bob o să fie la originea tuturor lucrurilor bune care mi se vor întâmpla. Este tovarășul meu de drum, cel mai bun prieten, profesorul meu și sufletul meu pereche. Și așa va rămâne. Veșnic.” (p.238) O concluzie: volumul acesta poate fi citit chiar dacă nu l-ați citit pe primul, deoarece într-unul dintre capitole este rezumată în câteva pagini povestea primilor ani împreunã ai lui James şi Bob, însă recomandarea mea ar fi să le citiți la pachet. Cărțile sunt foarte accesibile ca stil, sunt acel gen de volume pe care le citești de plăcere și fără mari așteptări, dar care totuși te îndeamnã la introspecţie.

Titlu: Lumea văzută de Bob
Autor: James Bowen
Editură:
Traducere de: Ana-Maria Man
An apariție: 2016

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 221