Gabriel Pătrașcu – Vacanțe filocalice

vacanțe filocaliceVacanțe filocalice este volumul câștigător pe anul 2015 al Concursului de Debut organizat de . Volumul, scris de Gabriel Pătrașcu, este format din douăzeci de povestioare interconectate, care au ca temă, așa cum reiese încă din titlu, vacanța, călătoria, pelerinajul, însă nu este nici un ghid de călătorie, nici o carte de călătorie propriu-zisă, ci o carte de literatură care pornește, cel mai probabil, de la fapte reale, trăite de autor sau măcar auzite de acesta.  Cu un talent evident, bine dozat, acesta rememorează o serie de întâmplări insolite de prin călătoriile sale, din copilărie până la maturitate, însă nu pune cel mai mare accent pe locuri sau peisaje, ci pe detaliile insolite. Umorul este marele atu al autorului.

Multe din pățaniile sale sunt absolut banale, ni s-au întâmplat tuturor, însă perspectiva lui Gabriel Pătrașcu este cea care pune lumea ficțională în mișcare. Din loc în loc, autorul dă detalii despre istoria locurilor, însă nu se concentrează pe ceea ce știe toată lumea, ci pe lucruri noi, semi-necunoscute și chiar dacă, de exemplu, ceea ce scrie el este foarte cunoscut, reușește să adauge mult umor datelor seci sau poveștilor ultra-narate, astfel că descoperim practic o istorie nouă.

După ce am terminat de citit cartea nu mi-au rămas în minte neapărat nume de locuri pe unde aș putea și eu să mă plimb, în afară de Bulgaria, Grecia, Istanbul, câteva mănăstiri sau stațiuni, însă îmi amintesc povești despre aceste locuri. Gabriel Pătrașcu are narațiunea în sânge, este unul dintre acei oameni pe care probabil îți e drag să îi asculți când spun o poveste și sunt convins că mai are material pentru câteva cărți bune. În cele două sute de pagini, autorul nu scrie doar despre călătorii și peripeții, despre feluri de mâncare, despre desfătări bahice prelungite și evenimente conexe acestora, ci face practic o mică cronică de familie, la care se adaugă portretele câtorva vecini, prieteni și, în mod neașteptat, sfinți.

Într-adevăr, o mare parte din carte pare autobiografică sau autoficțională, dar apar și povești ale altor oameni, precum un vecin care era marinar pe un vas și atunci când se întorcea, aducea cu el cadouri pentru tot blocul și o ținea într-o petrecere continuă câteva zile la rând. Asta până când s-a ramolit și a ajuns o epavă mai mare decât fostele vase cu care a străbătut lumea. Unice sunt repovestirile unor vieți de sfinți din perspectiva unui copil. Într-o bucătărie de bloc în care bunica face nenumărate plăcinte, prăjituri, cozonaci și alte asemenea bunătăți, copilul privește în calendar și pune întrebări despre și mai apoi creează noi povești, în care face legături între viețile acestora și evenimente trăite de el sau de membri ai familiei. Aceste povestioare, denumite Viețile secrete ale sfinților, aduc laolaltă două lumi, două perspective: pe de o parte perspectiva filocalică, hagiografică, pe de altă parte perspectiva modernă, iar rezultatul este inedit.

Autorul nu este blasfemator sau răuvoitor, ci imaginativ. Copilul are și sfinți preferați, cum este Sfântul Ioan Botezătorul sau Sfântul Ioan Gură de Aur, dar și sfinți pe care nu îi are la inimă, precum Sfântul Gheorghe, fiindcă el nu înțelege ce a avut cu balaurul. Interesante sunt și întrebările pe care și le pune copilul, și mai apoi omul matur: ce fac sfinții atunci când nu fac minuni sau nu se roagă? Cu ce își umplu ei timpul? Prin extrapolare, se întreabă și ce fac oamenii în general atunci când nu îi vede el. Totuși, viețile acestor sfinți sunt prezentate în mod corect, nedeformat, numai că perspectiva este alta și limbajul este relaxat, modern și plin de umor. Autorul insistă mult asupra călătoriilor pe care le-au făcut acești sfinți, asupra locurilor prin care au trecut și asupra oamenilor pe care i-au întâlnit. Așadar, tot călătoria este cea care îl interesează și când își abate atenția asupra lor.

În carte există și povești triste, despre moarte sau despărțire, despre certuri, foame, frig sau boală, dar autorul nu patetizează și nu construiește drame. În opoziție apar și cele două perioade: cea comunistă și cea post-decembristă. Autorul narează povești din ambele perioade, marcând diferențele, însă se concentrează asupra evenimentelor deosebite sau personale. Gabriel Pătrașcu este interesat de individual, nu de colectiv, de istoria trăită, nu de cea mare, oficială, care ne înghite pe toți. În plus, nu toate povestirile sunt despre vacanțe sau călătorii, cu toate că acesta este laitmotivul, ci multe au ca subiect mici întâmplări personale, povești de dragoste sau povești „de la bloc”. Blocul, în comunism, ca și după comunism, este un organism viu, un furnicar format din tot felul de oameni, din tot felul de caractere și autorul face o scurtă radiografie a unui astfel de bloc, cel în care a trăit.

Ultima povestire îl poartă pe călătorul nostru În Paradis. Există o tradiție a căutării Paradisului, fie el terestru sau ceresc, atât în literatura universală, cât și în cea populară. Să ne gândim numai la Viața Sfântului Macarie sau la Alexandria, două texte în care personajele caută, printre altele, Paradisul. Și Gabriel Pătrașcu caută Paradisul, iar perspectiva lui este una care mi-a rămas în minte. Povestirea finală debutează cu o meditație asupra unei idei a lui Origen, unul din autorii trecuți la index ca fiind eretici:

După Origen, Paradisul este o sală de lectură. Acolo se strâng sufletele eliberate de povara cărnii să studieze cauzele tuturor lucrurilor. Și, pe măsură ce înaintează, se aproprie de cunoașterea perfectă și de Dumnezeu. (p.193)

Această meditație ne aduce aminte și de vizunea lui Borges asupra Paradisului: o imensă bibliotecă. În continuare, ni se narează o poveste ratată degheoghe pătrașcu dragoste, care are ca loc de desfășurare o tocmai o sală de lectură a unei biblioteci, pentru ca, în final, cartea să se încheie cu această preafrumoasă meditație asupra vieții, a memoriei și a Paradisului, pornind tocmai de la cuvintele lui Origen:

Nu cred că Origen avea dreptate. Cred că Paradisul este memoria, și mai cred, urmându-l pe Sfântul Pavel, că din moment ce Creația s-a terminat și totul a trecut, inclusiv viețile noastre, tot ceea ce ne închipuim noi că trăim nu este altceva decât o călătorie în memorie, o amintire continuă a fericirii de a căuta adevărul. Cu alte cuvinte, cred că suntem deja în Paradis. (p. 197)

Să fi reținut numai această scurtă meditație din toată cartea lui Gabriel Pătrașcu și tot ar fi fost de ajuns, dar după cum am văzut, cartea este pe de-a-ntregul atrăgătoare, bine scrisă și convingătoare. Sunt multe episoade care merită reținute și din care răzbate talentul autorului. Am citit cu mare plăcere și sper ca această carte să aibă un destin cât mai bun și să călătorească spre cât mai mulți cititori.

Titlu: Vacanțe filocalice
Autor: Gabriel Pătrașcu
Editura: Cartea Românească
An apariție: 2016
Număr pagini: 200
Preț: 24.95 lei

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 233