Ce m-a apucat pe mine să citesc această carte, scrisă de John Green, Maureen Johnson, Lauren Myracle, ținând cont că a trecut Crăciunul și nici nu prea mai sunt la vârsta la care să citesc cărți romantice pentru adolescenți? Poate atmosfera acestui februarie ploios și leneș este de vină, dar nu numai. În primul rând, eram curios să văd ce mai citesc adolescenții din ziua de azi, mai ales că această carte face parte din colecția Young Adult, care, fie vorba între noi, e o găselniță a editorilor americani pentru a vinde cărți. Dacă e să o spunem pe a dreaptă, și Mark Twain și Ionel Teodoreanu și Lewis Carroll și alții au scris romane YA fără să o știe și au făcut-o și mai bine, dar probabil era nevoie de un nume pentru a delimita mai clar un target de cititori puberi, care sunt la prima dragoste și se pot regăsi ușor în povești simple, spuse limpede, cu personaje cu care pot empatiza imediat.
În al doilea rând, John Green era un autor pe care voiam să îl citesc, mai ales că mi-a plăcut cât de cât filmul făcut după romanul său, The Fault in Our Stars. Și dacă vine la pachet cu două autoare de gen, considerate printre cele mai bune, cu atât mai bine, mi-am zis. În urma lecturii celor trei povești, care comunică foarte interesant una cu cealaltă, am ajuns la câteva concluzii. Înainte de a trece mai departe, vreau să mai spun că am descoperit și ce alte cărți mai citesc tinerii, după cum reiese din paginile cărții: Jubilee, personajul primei povestiri, Expresul lui Jubilee, de Maureen Johnson, poartă după ea un exemplar din Mănăstirea Northanger, de Jane Austen, iar un personaj din povestea lui John Green, Un miracol de Crăciun cu majorete, spune că Hoțul de cărți de Markus Zusak a fost cea mai bună carte lungă pe care a citit-o. Așadar, există un echilibru între clasic și contemporan și marea bucurie e că personajele totuși citesc și poate unii din cititorii cărții vor căuta și ce citesc personajele lor favorite și acesta e un lucru bun. Chiar dacă au iPoduri, se uită la filme cu James Bond, se joacă pe calculator și stau on-line, mai găsesc și vreme de citit.
Primul lucru care mi-a venit în minte atunci când citeam e că autorii cunosc bine psihologia adolescenților, cu precădere americani, fiindcă în U.S.A. se petrece acțiunea, le înțeleg dramele și așteptările și știu cum să le transpună în scris în așa fel încât ei să înțeleagă, să se regăsească, să empatizeze și să le placă. Genul acesta de povești se citesc de plăcere și, în plus, au și o latură cumva moralizatoare. De exemplu, în prima povestire, Jubilee este nevoită să plece în ajunul Crăciunului la bunicii ei, fiindcă părinții, în urma unor certuri la un magazin care vinde decorațiuni de Crăciun sunt arestați pentru câteva zile. Trenul rămâne înzăpezit și împreună cu ceilalți călători, din care se disting un grup de 14 majorete și un tânăr, Jeb (care fiecare vor apărea în celalte două povestiri, astfel făcândise legătura, fiecare autor pornind de la ceva din povestea celuilalt și țesând în jurul ei o intrigă) coboară să mănânce ceva la un restaurant. Urmează o serie de aventuri și ideea e că își dă seama că relația în care se află este una care nu merită, fiindcă iubitul ei este un cretin.
Poate că un adolescent care citește cartea o să își pună niște semne de întrebare dacă se recunoaște în poveste. În a doua povestire, doi prieteni de o viață, un băiat și o fată, își dau seama că se iubesc. Ce e mai firesc și mai frumos de atât? În a treia povestire, Sfânta ocrotitoare a purceilor, de Laureen Myracle, Jeb este iubitul așteptat care nu mai ajunge, iar iubita lui, care îl înșelase, trece printr-o serie de schimbări și devine un om mai bun.
Și astfel ajung la al doilea lucru care mi-a venit în minte citind: simplitatea și frumusețea poveștilor. Se vede că cei trei autori nu s-au complicat prea mult în a crea intrigi foarte compexe, în a contura personaje puternice, din contră, poveștile acestea le-am mai văzut în zeci de filme cu adolescenți, le-am trăit și eu într-o formă sau alta, ca oricare alt adolescent. Prietenia este o virtute pe care toți cei trei autori o recunosc și o folosesc și personajele sunt cu toatele ușor de îndrăgit sau de disprețuit, fiind de multe ori un clișeu. De exemplu, majoretele sunt și aici, ca oriunde, niște fetișcane fără creier, superficiale și preocupate doar de cum arată. Așadar, nu e vorba de vreo mare artă literară, cu toate că unele pasje sunt chiar foarte bine scrise. Dialogul primează, la fel și acțiunea, astfel că nu mi-a luat mai mult de câteva ore să citesc cartea. Recunosc totuși că e nevoie, nu atât de talent, cât de pricepere pentru a scrie scurt, la obiect, cursiv și plăcut.
Al treilea lucru care mi-a venit în minte este că e nevoie și de astfel de cărți pentru a stimula pofta de lectură a copiilor și tinerilor, dar este și un pericol la mijloc. Un tânăr adult (sic!) care citește doar cărți YA va avea probabil o dificultate când va pune mâna pe o carte de un nivel literar mai înalt, cu o intrigă ceva mai complexă, cu un stil nu atât de curat și de simplist și poate va refuza lectura, dar oricum ar fi, până la urmă decât să nu citești chiar nimic sau decât să citești cărți cu adevărat proaste (cu vampiri îndrăgostiți și vârcolaci bolânzi) mai bine citești o carte de acest gen. Este luminoasă, plăcută, oprimistă și amuzantă. Nimic rău nu se întâmplă, chiar dacă uneori ai senzația că urmeză o tragedie și poate unii cititori tineri cred că pot trece și ei prin aventurile peronajelor celor trei povești fără să pățească nimic. Fals! Să nu uităm totuși că e vorba de niște ficțiuni care uneori se îndepărtează foarte tare de la realitate și au happy-enduri previzibile. Trebuie să mai spun totuși ceva, pentru a demonta o posibilă prejudecată: Fulgi de iubire (în original, Let it Snow, după titlul unui cunoscut cântec de Crăciun al lui Frank Sinatra. Titlul ales de traducător, Shauki Al-Gareeb, este unul hazardat, dar recunosc că are priză la public) și alte cărți pentru adolescenți sunt superioare literar unor opere semnate de autori precum Sandra Brown sau Stephanie Mayer.
Dacă aș fi fost adolescent (cu toate că pe atunci nu citeam așa ceva, trecusem deja la Irvine Welsh& co.) american, probabil că aș fi îndrăgit mult cartea și aș fi recomandat-o prietenilor mei nerds, dar cum nu sunt, pot spune că Fulgi de iubire nu e nici pe departe o carte memorabilă și nici nu m-a schimbat în vreun fel, dar m-a transpus într-o lume frumoasă: cea a adolescenței furibunde și confuze și câteva ore relaxante în prejma unor adolescenți cool mi-au prins tare bine. Mie chiar mi-a făcut plăcere să citesc cartea și a fost o distracție binevenită. Uneori ai nevoie să citești ceva ușor și plăcut. O recomand liceenilor și chiar dacă nu mai e Crăciunul, poate fi cu siguranță un cadou frumos de Dragobete.
Titlu: Fulgi de iubire. Trei povesti romantice de Crăciun
Autori: John Green, Maureen Johnson, Lauren Myracle,
Traducere de: Shauki Al-Gareeb
Editura: Trei
An apariție: 2014
Număr pagini: 328
