Din creierii internetului: despre dezinformare și dezbatere

Problema dezbaterii sau, mai curând, a lipsei de dezbatere online și offline mă roade de multă vreme. Am stat de vorbă la un moment dat cu Monica Mocanu (președintele Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică) despre dezbatere și despre mai puțin constructivul ei rol, în cazul chestiunilor apărute în România. Premisa e următoarea: nu prea există dezbatere cu scopul de a ajunge la o soluție, cât „dezbatere” cu scopul de a vedea care e mai tare, mai flexat, mai rapid, dar nu neapărat mai …. informat. Sarcasticul prost informat (da, am picat și eu în capcana asta, recunosc) e o specie periculoasă.

Două studii de caz. Cazul 1: . Am descoperit săptămâna trecută știrea conform căreia, după eliberarea condiționată, în urma unei condamnării cu executare la 4 ani și ceva pentru ultraj și tentativă de omor, fiul senatoarei Sorina Plăcintă ar fi primit un post călduț de traducător/interpret la Curtea de Apel Galați. Am verificat existența autorizației de traducător, am verificat informația referitoare la condamnare și eliberare și m-am aprins ca luminițele în sectorul 5 de Crăciun, în an electoral. Statul e un măgar, să îi fie rușine, meseria asta a fost întotdeauna tratată ca un soi de apendice reinterpretabil, neglijabil, ignorabil. Până aici ne-a fost. Pe ei, oștenii mei! Share printscreen de pe  site-ul Ministerului Justiției, postare pe Facebook, doar e curtea mea la fel de mult cât și e și curtea voastră! Share-uri, furie, comentarii. Traducătorul frustrat și furios – 1. Jurnalistul curios și hotărât să verifice faptele – 0. Mi-a atras un prieten atenția că instituțiile subordonate Ministerului Justiției nu angajează traducători, ci aceștia se înscriu (obligatoriu, apropo), în cadrul acestora, pe baza autorizației de traducător emisă de Minister. Ar fi trebuit să știu asta!! Știam asta!! Realizez gafa, trimit un mail către Curtea de Apel din Galați, solicitând lămuriri, primesc răspuns prompt că nu, domnul Plăcintă NU este angajat, ci doar înscris (conform legii), că nu a primit nimic de lucru din partea Curții (clar, nu eram prima care le punea întrebarea asta, erau bine pregătiți cu informații). Același răspuns menționează că, pentru chestiunea retragerii post-condamnare a autorizației, trebuie să discut cu și așa mai departe. Mea culpa mi-am făcut, am dat share pe peretele meu răspunsului primit – pentru a respecta acuratețea informațiilor – am încercat să explic că se modifică fondul problemei, dar era prea târziu. Dacă prima mea postare a fost distribuită și comentată până la urechi, lămurirea a trecut practic neobservată. Câteva share-uri timide în comentariu, prin postările unor jurnaliști/bloggeri care puseseră mâna pe un subiect fierbinte. În rest, aceeași informație falsă a circulat vreo două zile bune.

frustrated

Am văzut-o și la Digi, singurul post TV pentru care încă mă mai uit la știri seara. Nici ei nu s-au obosit să verifice informația când au găsit-o aruncată pe internet de un jurnalist zelos, în căutare de subiecte fierbinți, ci au mers pe mâna senzaționalismului, transformând o non-știre într-un subiect de presă. Pont pentru un jurnalist care ar citi acest material: încercați să aflați când i s-a emis domnului Plăcintă autorizația de traducător. Dacă eu și colegii mei (traducători) am calculat corect, e posibil ca autorizația să fi fost emisă pe vremea când domnul Plăcintă era încă în închisoare (și aici ar începe distracția, dacă ar fi așa, aici ar fi știrea). Chiar dacă a fost emisă înainte de condamnare, autorizația trebuie retrasă de , în temei legal (altă informație de verificat). Știrea e în altă parte, dar nu mai contează, răul a fost făcut. Nu există o dezbatere pe nicăieri despre inerția uriașă a instituțiilor de stat, în procesul de aplicare a legii. Nu există o dezbatere pe nicăieri despre informațiile contorsionate pe care le transmite presa, neverificate, neinvestigate cum trebuie. Dacă am sesizat cu greu bâlba asta taman eu, gafeurul zilei, în propriul domeniu de lucru, întrebați-vă câte alte informații eronate/neverificate ne pică în mână în fiecare zi!

Cazul 2: și . Au anunțat săptămâna trecută că și-au retras fata din sistemul clasic de școlarizare, că e are-homeschooled-kids-weirdînscrisă într-o școală-umbrelă, pentru că ei, părinții, consideră că pot oferi o formă de educație la care copilul se poate adapta mai ușor. M-aș fi așteptat ca acest subiect să stârnească, într-adevăr, o dezbatere pe tema reglementării -ului în România. M-aș fi așteptat să văd discuții (inclusiv la televizor, de ce nu?) pe tema diferențelor între învățământul tradițional și educarea acasă, din punct de vedere pedagogic, social, psihologic. M-aș fi așteptat la o groază de chestii, mai puțin la discuții despre cât de slab actor e (mie nu mi se pare, dar nah, fiecare are dreptul la o opinie), despre cum e cu cariera pe butuci (deși femeia a cam anunțat de ceva vreme că a pus cruce carierei așa cum o știm noi, pentru că vrea să se dedice carierei de mamă – un pic dramatic pentru gustul meu, dar fiecare are dreptul de a face alegeri și de a le argumenta online, în fond, nu?). Nu-s eu mare susținător al alegerii de a face , dar mi se pare corect să existe o dezbatere, nu o vânătoare de capete, mai ales în condițiile în care soții Bucur-Nălbaru au declarat destul de răspicat că alegerea a fost documentată în prealabil, că nu trebuie percepută ca o palmă dată sistemului și, să fim cinstiți, decizia lor le afectează doar propriul copil, iar dacă constată că treaba se îngroașă îl pot reînscrie.

Aș fi vrut să menționez că există și un al treilea caz, referitor la dezbatere și informare, dar nu pot. Bunica mea a murit de cancer la sân, mama mea „se caută” în fiecare an, eu la fel. Din păcate, oricât aș vrea să privesc problema prin ochii Oliviei Steer, cancerul de sân nu este o gripă, nu trece în 7 zile. Opiniile Oliviei, exprimate în spațiul public, pe baza unor informații trunchiate, scoase din context, mi se par periculoase, având în vedere câți cititori de-ai săi își lasă copiii să urle cu febră 40, pentru că Noua Medicină Germană le-a zis că nu sunt răciți, ci au un sindrom de despărțire de educatoarea de la creșă, care îi urechea tandru. Îmi pare rău, nu pot fi obiectivă, orice aș zice se transformă într-un pamflet. Totuși, până și aici ar fi corect să existe dezbatere, nu linșaj online, pentru că linșajul nu face decât să o martirizeze și să le întărească fanilor săi încrederea că adevărul nu e în medicină, e în afara sistemului.

Că presa oferă informații pe jumătate mestecate nu e un lucru nou. Că internetul e locul acesta magic, în care fanii români l-au tras de urechi pe Robbie Williams pentru că, într-o reclamă la cafea, a ținut cu echipa Franței în meciul de deschidere a Campionatului din vară, în … Franța, pot să înțeleg. Că Facebook-ul e locul în care îți verși nervii pe Simona Halep dacă ai avut o zi proastă și ești mârlan, până și asta pot să înțeleg (nu sunt de acord, dar înțeleg). Ce nu înțeleg eu e cum se face că, după atâția ani de zile, nu ni s-au cizelat niște abilități de dezbatere argumentată. Tot exersăm din 1990 încoace, la televizor, în presă, în fața blocului, pe net, cu prietenii, sau la cafea.

Ar fi, poate, cazul să privim nițel dezbaterea nu ca pe o competiție pentru un premiu inexistent, ci ca pe un test al validității opiniilor noastre, prin argumentație (documentată, dar deja e moft ce vreau eu). Treaba cu dezbaterea e că ea presupune un lucru pe care nu prea văd să-l fi învățat noi până acum: să ascultăm opiniile „părții adverse”, înainte de porni la atac cu toate armele din dotare. A, și mai e treaba cu loviturile sub centură. Nu sunt permise. Cine cu cine se ce este irelevant dacă nu este în sine subiectul dezbaterii.

Alde Banciu

Sursa foto (cover photo), aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 164