Mă simt oarecum confuz și parcă aș îndrăzni să spun chiar nemulțumit de „Omul umbră”. Nu vreau să fiu înțeles greșit sau răuvoitor, dar când mă gândesc la unul dintre fondatorii genului hard-boiled tind să am așteptări, chiar unele foarte mari. Dashiell Hammett (27 mai 1894 –10 ianuarie 1961), autorul romanelor „The Glass Key” , „The Red Harvest”, „The Dain Curse” sau „Maltese Falcon” a fost declarat de revista New York Times „the dean of the… ‘hard-boiled’ school of detective fiction.”, titulatură care în ochii mei ar trebui să denote multe…, să le spunem, aptitudini literare.
Mărturisesc că spun confuz dat fiind volumul „Ucigașul din mine”, scris de Jim Thompson, unul din urmașii lui Hammett în acest gen literar, care mă pune în poziția de a ridica o paralelă între începutul curentului hard-boiled și evoluția sa. Și sunt nemulțumit deoarece chiar speram să fiu „hard-boiled” la propriu datorită acțiunii și a suspansului, dar nu a fost chiar așa, din păcate.
Acțiunea romanului se petrece în New York, spre finalul perioadei prohibiției (decembrie 1932). Personajele principale sunt Nick
Charles, un detectiv retras pentru a se ocupa de afacerile soției sale Nora, o femeie din înalta societate. Vacanța acestora de Crăciun este întreruptă de uciderea Juliei Wolf, secretara lui Clyde Wyant. Fost client al lui Nick și inventator excentric, Clyde devine principalul suspect, fapt ce îl determină să ceară ajutorul lui Charles, prin avocatul său, Herbert Macauly, pentru a-și demonstra nevinovăția. Pe măsură ce Nick și Nora încearcă să rezolve cazul, problemele nu contenesc să apară. Prin urmare, aceștia intră în contact cu: Mimi Jorgenson, fosta soție a lui Clyde și copiii acestora Dorothy Wynant și Gilbert Wynant, detectivul Guild, responsabil pentru anchetarea cazului, gangsterul Shep Morelli și Christian Jorgenson fostul asociat al lui Clyde.
Ceea ce mă surprinde este modul de abordare în scrierea romanului. Autorul trece în plan secund victimile, ucigașul chiar și rezolvarea cazului sunt oarecum neinteresante. Ceea ce mă face să mă întreb: să fie din cauza retragerii premature a lui Nick din funcția de detectiv, dorind, ca noi cititorii, să privim din punctul de vedere al omului de rând sau, pur și simplu, autorul a vrut să experimenteze cu un stil mai inovator? Oricare ar fi răspunsul, cert este că această prezentare a acțiunii este rară pentru genul polițist. Aparent, accentul autorului cade pe limbaj, și nu mă refer la un anumit jargon sau argou ci la acele discuții inutile, fără rost doar așa pentru a face timpul să curgă mai repede. Încă un lucru ce merită notat în această privință ar fi naturalețea și caracterul nostim pe care îl au personajele.
„Bine, vorbește, dar n-ai vrea să fii amabil și să pui deoparte pistolul ăla? Soției mele nu-i pasă, dar eu sunt gravid și nu vreau ca bebelușul să se nască cu…” pag35
„Am lovit-o pe Nora cu mâna stîngă, aruncând-o jos, în partea opusă a camerei. … S-a ridicat ținându-se cu mâna de obraz și s-a uitat în jur… Prostule ce ești, a zis, nu trebuia să mă lași lată! Știam c-o să-i vii de hac, dar voiam să văd și eu.
Unul dintre polițai râse.
Dumnezeule , zise admirativ, uite o femeie cu sânge-n instalație.” pag 37
Rezolvarea cazului se dovedește a fi destul de anevoioasă din cauza mai multor factori: băutura care este un izvor nesecat, modalității de prezentare a autorului, dar și a acțiunilor personajelor. Detectivul ajunge în poziția de suspect, personajele poartă nume false mărind confuzia, victimele se înmulțesc peste noapte și mă întreb cum a reușit autorul să îmbine toată acțiunea până la capăt? – probabil alcoolul?- Cert e că, în toată tevatura, personajele principale ajung să comenteze: „cam rămânem în urmă cu băutura.” pag.230
În final, nu-mi rămâne decât să acord 2 din 5 stele romanului și să vă las în compania „Omului umbră” și, de ce nu, a unui pahar de tărie. Pe fundal, v-aș recomanda versurile melodiei semnate de Louis Thomas Jordan, care recreează foarte bine atmosfera anilor 1930, „What’s the use of getting sober/ When you’re gonna get drunk again.” Cheers, mates!
