Claudiu Soare. Periculoasa blândețe a vieții, un roman al percepțiilor în schimbare

În mocnește și, ca un dangăt de clopot, se dezlănțuie spiritul revoluționar. Romanul scris de Claudiu Soare este încă o experiență livrescă propusă de editura în acest an. În cele trei capitole, Un câine pe apa sâmbetei, Mieii cu flori de liliac în dinți, Sfânta Varvara în libertate, autorul (re)scrie o filă din istoria românilor : revoluția din ’89 și primii ani ai post-comunismului. Dinamica evenimentelor sociale antrenează una dintre cele mai expansive forțe: studențimea. De fapt, imaginea studentului de la Litere se generalizează, capătă un sens în tumultul revoluționar.

  Departe de a face istorie, politică ori de a ține o lecție de morală, prezintă faptele sub efectul lor cel mai important : impactul asupra conștiinței individului. Idealurile revoluționare nu se rezumă la vorbe, acțiunea fiind mijlocul prin care se definește lupta pentru libertate. Avem de-a face cu personaje dinamice, unite de aceeași cauză. Căminul studențesc D, din Grozăvești pare să fie o proiecție a Pieței  Universității, locul în jurul căruia gravitează aspirațiile românilor. Gabriel, Relu Ionescu, Mirică C., Iosif, Ohara, Ilinca, Maria sunt tinerii studenți care se avântă negreșit în vâltoarea evenimentelor. Cu toate astea, figura ce se detașează de grup este cea a colegului lor, Ilie Nimeni, care dorește să devină Cineva. Să fie oare o aluzie la schimbare, la curajul de a vorbi, de a spune lucrurilor pe nume cu orice risc?

ci-soare-coperta-small

  Autorul nu trece sub tăcere nimic din ceea ce se petrece în mintea personajelor și în jurul lor, alegând să prezinte faptele din perspectivă obiectivă. Întâlnirile grupului de studenți vădesc acea camaraderie bazată pe înțelegere mutuală, necesară pentru a pune țara la cale. Idealurile, îndoielile, presupunerile nu sunt, însă, ale unui singur grup; sunt ale tuturor românilor. Este pusă problema instaurării capitalismului, a unei aparente libertăți, în care privilegiații reușesc, iar ceilalți vor fi liberi să se descurce. Da, libertatea este țelul, dar asta nu înseamnă că sacrificiul nu există. Acesta pare să fie riscul pe care poporul și-l asumă. De altfel, într-una dintre întâlnirile lor, Ilie, Iosif, Relu, Gabriel, Mirică, deși se angajează solemn că nu vor trăda idealurile revoluției, au o ușoară îndoială că libertatea va fi rodnică. Ei bine, în același stil direct și realist, vine întrebarea: Cine știe de unde vine revoluția asta și încotro se duce?

  Pulsul romanului este dat de însăși tensiunea pe care acțiunea o presupune. Aceasta gravitează în jurul unui subiect delicat, dar tentant. De ce? Pentru că se referă la momentul în care un regim totalitar își încheie existența, lăsând loc libertății câștigate prin revoluție. Tentant pentru romancier, deoarece oferă posibilitatea de a-l prezenta din altă perspectivă. Accentul este pus pe dinamica evenimentelor, nu pe descrierea minuțioasă. Astfel, pare destul de palpitant să fii student când în Istorie se dă pagina. Este una dintre impresiile pe care le lasă lectura romanului. Înflăcărați de spiritul revoluționar, filologii lui au ocazia de a deveni ei înșiși autorii propriului destin. Viziunea lor despre o Românie liberă se concretizează într-o proclamație al cărei scop era acela de a zgudui opinia publică. Studenții, poporul cer justiție și liniște. Dacă nu le vor avea, le vor obține singuri. Doar tânărul filolog e preocupat să dea nu doar glas, ci și formă idealurilor atinse prin forță. Într-un fel, și cuvântul este stindardul libertății.

  Revoluția venea să anihileze tot ceea ce reprezenta pedeapsă pentru aluziile considerate nepotrivite la adresa regimului (fie că era vorba de teatru, muzică ori altă manifestare culturală). O trăsătură generală animă cumva scrierea: sălbăticia scoasă la iveală de manifestările revoluționare premergătoare zilei de 1 decembrie 1989. Timișoara, Constanța, Brăila deveneau, rând pe rând, teatre de operațiune. Restaurarea democrației urmează a fi oficializată prin alegerile parlamentare, iar minerii din Valea Jiului se alătură cauzei, în ’90, pentru a șterge orice urmă a vechiului regim.

   Perioada post-comunistă este cumva dominată de spiritul Legiunii și personalitatea lui Horia Sima. Bineînțeles, principiile pentru care pledează legionarii îi atrag pe studenții Gabriel și Ohara, care depun, solemn, jurământ. În roman, însă, acesta își pierde caracterul ritualic de îndată ce șeful de cuib este deconspirat de unul dintre colegii celor doi studenți inițiați. Iosif îl acuză pe domnul Onălău că e un escroc, aducând și argumente ce îl acuză pe legionar. Cu toate astea, întrebarea care-i neliniștește pe ceilalți este: de unde știa Iosif informații de o precizie uluitoare despre Onălău? Și acesta este un alt pretext pentru a sublinia rolul spionilor, care se aflau inclusiv printre studenți. Prin faptul că știe când să puncteze faptele și când să lase cititorului plăcerea de a le descoperi secretul, autorul creează impresia de spontaneitate. La nivelul acțiunii romanești, senzația se prelungește într-o stare de nesiguranță ce a caracterizat, de altfel, chiar acei ani tulburi.

   Un alt plan al romanului, dincolo de evenimentul istoric, este cel al relațiilor interpersonale, mai cu seamă modul în care este simțită și trăită iubirea. Întreg grupul gravitează în jurul acelorași idealuri revoluționare (cel puțin, aparent!), dar se scindează în cupluri. Gabriel și Ohara, Ilie și Ilinca (fiica unui poet pupincurist), Iosif și Maria. Dragostea, însă, nu este bazată pe sentimente autentice, fiind adesea confundată cu șansa de a ajunge Cineva (cazul lui Ilie), cu o stare de complezență (cazul Oharei), cu remediul pentru suferință în urma pierderii părinților (cazul Mariei). Într-un fel, viața cuplurilor din căminul studențesc este animată de dorință și plăcere; dragostea este trăită revoluționar, am putea spune. Într-o societate asupra căreia planează conflictul, nesiguranța, iubirea se degradează în dorința intensă, care hrănește doar trupul. Mintea și sufletul sunt în mijlocul evenimentelor. În acest context, este greu de stabilit cine greșește mai mult ori cine calcă stâmb. Nici autorul nu-și propune să facă acest lucru, lăsând faptele să-și urmeze cursul, într-o scriere fluidă și realistă.

  În încheiere, mă opresc asupra unui episod care mi-a reținut, în mod special, atenția. După ce Gabriel și Ohara au fost respinși din rândurile legionarilor, în urma nesăbuinței lui Iosif, Maria încearcă să-i ia apărarea, considerând intervenția lui drept un exemplu de moralitate și atitudine corectă. În urma spuselor ei, se lasă tăcerea. Modul în care autorul punctează acest lucru amintește de absurdul ionescian, de lipsa unei veritabile înțelegeri a celuilalt :

Dar nimeni nu i-a ripostat așa cum ar fi fost firesc, pentru că în jurul ei scaunele goale își șopteau tăcerea, vidul. Scaunele sunt martorii cei mai civilizați ai depresiilor, ai singurătății noastre. Lumea e guvernată de pe scaun, viața și moartea necunoscuților sunt hotărâte stând pe scaun. Scaunele goale din jurul Mariei sunt acum argumentul inexistenței, poate că nici ea nu există și își închipuie doar că stă de vorbă cu oameni vii, în carne și oase.

  Iată, așadar, că revoluția de la 1989 a însemnat strigarea libertății, denunțarea abuzurilor, dar nu a lipsit nici reversul: dezamăgirea în urma pierderilor umane (sentiment care a adus studențimea în Piața Universității), sacrificiul, riscul. Nu în cele din urmă, o periculoasă blândețe a vieții ce stă să înceapă. Vă invit să descoperiți sensul metaforei pe parcursul lecturii și să nu pierdeți ocazia de a reciti altfel o filă din istoria noastră.

            Claudiu Soare s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea din Bucureşti, cu lucrarea Sannyāsa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai târziu, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. A publicat volume de versuri (Psalmii Maimuţei, 1998, Metafizica Bambara, 2001, Frica de a trăi din nou, 2004, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Neantul îndrăgostit, 2009, toate la Editura Vinea. Agnostica trândăvie – Editura Pandora-M, 2003 – şi Nevroza metafizică – Editura Bastion, Timişoara, 2008), a tradus din literatura franceză. La Editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă.

Titlu:
Autor: Claudiu Soare
Editura: , București

ISBN:  978-606-94005-8-6
An apariţie: 2016
Număr de pagini: 188

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Adelina Sorescu
Redactor SB

Este profesor de franceză/engleză, posesoare a unei prezențe de spirit considerată drept „originală”. Îi place să creadă că aventura cunoașterii este un zâmbet larg și frumos ascuns în paginile cărților. Dorința de a-l descoperi mereu sub o altă „pălărie” o îndeamnă să citească, să scrie recenzii, să observe, să-și imagineze...

Număr articole publicate : 4