Anthony Burgess – Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare

Acest articol a fost publicat de Ion-Valentin Ceaușescu pe 20.01.2016 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , , .

 

ochii-doamnei-mele-o-poveste-despre-viața-amoroasă-a-lui-shakespeare_1_fullsizeViața lui William Shakespeare, cel pe care Harold Bloom îl pune în centrul Canonului său, a fost prilej de dezbateri aprinse de-a lungul timpului. Mulți cred că un altul a scris imensa operă și doar a împrumutat numele unui tânăr pe nume William Shakespeare, alții, precum Anthony Burgess, cred că cel care poartă acest nume este și autorul. Cunoscut mai ales pentru romanul-cult Portocala mecanică, superb transpus în film de către Stanley Kubrick, Burgess a fost un autor prolific, a scris și scenarii (m-am mirat să aflu că, de exemplu, el a scris scenariul filmului Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli) și a fost și un pasionat cercetător al istoriei. Acest lucru se observă și când citești romanul Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare, Humanitas Fiction, 2015, în traducerea excelentă a lui George Volceanov.

Romanul este înțesat de informații și redă bine atmosfera timpului în care a trăit WS, așa cum apare numele lui William Shakespeare în carte. Nume de străzi, obiceiuri, personalități istorice, evenimente reale sunt toate transpuse într-o ficțiune scrisă într-un stil baroc, încărcat, cu fraze pline, întortocheate, greu digerabile la început. Însuși romanul debutează brusc și nu ai vreme să îți culegi gândurile că ești deja trimis prin timp în Anglia victoriană, unde îl urmărești pe micul WS înconjurat de frații și surorile sale, cum ia parte la o bătaie, apoi ajunge acasă unde îl așteaptă părinții care nu sunt prea fericiți de starea lor materială și de aspirațiile micului Will, care se chinuie să scrie un sonet în timp ce tatăl lui încearcă să-l abată de la ocupațiile lui spre a-l trimite la muncă. Meseria de bază, cea de mănușar, nu-i place și se visează în lumea bună, alături de nobili sau pe scenă, jucând în propriile-i piese. Aceste vise i se împlinesc într-o oarecare măsură, dar numai prin multă muncă, privațiuni și relații dubioase.

Burgess face un exercițiu de imaginație imens și romanul surprinde mai ales viața interioară a lui WS, gândurile și frământările sale. De asemenea îl vedem pe Will cum scrie, cum îi vin idei, aflăm ce citește, ce îl inspiră, cum se zbate să își publice cărțile, cum ajunge să își vadă dramele puse în scenă, cum umblă cu o trupă de actori prin țară. Viața de actor era una plină de privațiuni, iar succesul greu de obținut. Când îi apare cartea de versuri Venus și Adonis, WS, prin cuvintele lui Burgess gândește:

Cartea, acest obiect exterior, trebuie să încaseze loviturile unei lumi la fel de nepăsătoare ca și marea, care nu știe nimic și căreia nu-i pasă câtuși de puțin de autor, care n-are să-i facă nici un fel de concesii; nu există un actor care să i-o mijlocească, s-i sporească valoarea cu propria-i muzică sau să i-o împuțineze (atrăgându-și toată vina asupra lui) cu o memorie împiedicată sau cu accente false. (pp.127-128)

Observăm, așadar, că nu s-a schimbat mare lucru de atunci și până acum. Cărțile se fac greu, apar și mai greu, lumea nu prea citește, mulți sunt analfabeți. Numai că, pe vremea aceea, poeții, dacă erau buni și apreciați, puteau fi luați sub protecție de către un nobil. WS se împrietenește cu Henry Wriothesley, Conte de Southampton și Baron de Tichfield, un adevărat Donis, preocupat mai ales de relațiile cu bărbații, care-i devine protector și îi comandă sonete, astfel că poetul reușește să-și întrețină familia. Mare parte din roman este dedicată acestei legături, una care oscilează între prietenie și dușmănie, între discuții lungi, dar și mai lungi peregrinări prin cele mai sordide cârciumi din Anglia, prin bordeluri și alte locuri rău-famate pe care Burgess le descrie fără a face economie de cuvinte, în toată mizeria și decadența lor. Mai ales o scenă care descrie o execuție publică grotescă mi-a rămas puternic întipărită în memorie.

Viața amoroasă a lui Shakespeare este descrisă ca fiind dezordonată, iar viața de familie cam nefericită. După o aventură tinerească cu o fată, Anne, pe care nu o iubea, Will este obligat de frații ei mai mari să o ia în căsătorie, fiindcă rămăsese gravidă. WS trebuie să renunțe la o altă Anne, mult mai bună, pentru a își face viața cu femeia acesta dominată de pasiuni sexuale neobișnuite, rea de gură și degrabă aruncătoare de sudălmi:

Ești slăbuț ca vai mama ta, m-am măritat c-un prăpădit, eu, căreia i-au cerut mâna mari negustori din Worcester, dar mi-a fost milă de-unul care, bucurându-se de ajutorul zdravăn al soției sale, părea să promită. Prevăd c-ai s-o iei pe urmele lui taică-tu, un băbălău smiorcăit, n-ai pic de ambiție, cum s-ar cădea să aibă un bărbat. (p.57)

Viața de familie nu-i priește și pleacă de lângă soție și copii, doi băieți și o fată, pentru a-și face un nume ca poet și dramaturg. Mai cunoaște și alteAnthony-Burgess-and-typrewriter femei, trece prin multe aventuri mai puțin onorabile, dar gândul la familie îi revine și începe să se ocupe de copii, cărora le trimite bani și vești, dar îi vede rar. Nu știu exact cât de mult este adevăr și cât ficțiune în acest roman, dar cel mai bine e să fie citit ca un roman, mai ales că Burgess își ia multe libertăți. În corpusul textului introduce versuri și își imaginează momentele în care WS le-a scris, inventează dialoguri și, cum am scris deja, se ocupă mai ales de viața lui interioară, motiv pentru care apare, înspre finalul romanului și un presupus jurnal al dramaturgului, în care își descrie aventura cu indianca Fatima, orfană adusă în Londra, care îi ia mințile lui Will.

Lectura romanului este uneori greoaie, cere multă concentrare și uneori m-a plictisit, dar nu am cum să nu admir efortul imens pe care l-a depus autorul pentru a reconstitui o viață în mijlocul unei epoci trecute. Sunt curios să citesc și romanul despre Marlowe, Moarte la Deptford, mai ales că Marlowe apare și în acest roman, fiind contemporan cu Shakespeare, mulți zicând că de fapt ar fi chiar autorul unei mari bucăți din opera lui WS. Poate că Burgess s-a ocupat și de acest aspect în romanul său, pe care îl voi citi și despre care voi scrie săptămâna viitoare.

Recomand Ochii doamnei mele celor cărora le plac biografiile romanțate, celor care vor să citească un roman de epocă și de atmosferă, cu puternice înclinații decadente, scris într-un stil bogat, înflorit, uneori vulgar, dar încărcat de multă poezie, atât a lui Shakespeare, cât și a lui Burgess însuși. Frazele lui meșteșugite și incursiunile în mintea marelui Will sunt adevăratul deliciu al acestei cărți.

Titlu: Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare
Autor: Anthony Burgess
Traducere de: George Volceanov
Editura: Humanitas Fiction
An apariție: 2015
Număr pagini: 292
Preț: 33.72 lei

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, prof de limbă și literatură română la un liceu în București. Valentin este editor la SB și coordonatorul proiectului „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv). Semnează o povestire scurtă în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, ed. Humanitas, iar în 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Este pasionat de rock, fotografie și poezie.