Ultima carte pe are a scris-o Anthony Burgess, A dead man at Deptford, apărută în traducerea românească a lui George Volceanov cu titlul Moartea la Deptford, Humanitas Fiction, 2015, are în centru un personaj ofertant, misterios, mort de tânăr și care a scris piese de teatru care au avut și încă au un ecou deosebit. Este vorba despre Christopher Marlowe sau Kit Marlowe, așa cum era cunoscut printre prieteni și așa cum apare și în carte, un adevărat răzvrătit împotriva orânduirii sociale, a Bisericii, un homosexual deloc ascuns, om cu multe relații cel puțin ciudate, dar și un literat de un talent incontestabil, prieten cu William Shakespeare și cu mai marii vremii.
Viața acestuia este narată de unul din iubiții săi și este, bineînțeles, o biografie romanțată, care pune mai mult accent pe viața interioară, pe gândurile și pe frământările lui Marlowe. Romanul este astfel înrudit cu un altul, scris de Burgess cu mulți ani înainte, Ochii doamnei mele, și încă de pe atunci Marlowe apare ca personaj trecător. Nu știu ce l-a determinat pe Burgess să scrie despre Shakespeare și Marlowe (să fie oare admirația lui englezească pentru doi dintre autorii care au revoluționat teatrul sau simpatia pentru două personaje misterioase, excentrice și cu biografii incerte, numai bune de brodat în jurul lor?), dar cele două cărți se disting de restul operei sale și încondeiază o alte față literară a autorului englez.
Pornind de la fapte reale, cartea reconstruiește scurta viața a lui Kit Marlowe, cu toate fluctuațiile sale, cu toate vârfurile și căderile, dar autorul insistă mai mult asupra împrejurărilor încă neclare ale morții lui Marlowe, la Deptford, de unde și titlul cărții, fiind găsit înjunghiat. În ce împrejurări s-a ales Kit cu un cuțit înfipt în el vă las pe voi să descoperiți citind cartea (nu uitați, este o ficțiune care nu răspunde în mod exhaustiv tuturor întrebărilor), eu o să mă concentrez mai mult asupra altor de detalii și aspecte ale volumului. Savuroase sunt aventurile lui ca agent în serviciul Coroanei, întâmplări neobișnuite alături de tot felul de oameni, bătăi, execuții publice, sex. Este o carte care poate fi citită ca un roman de aventuri, dar unul înțesat cu literatură, filosofie, religie, istorie, artă.
Primul aspect care sare în ochiul cititorului este stilul luxuriant, dur, complex, ornamentat al lui Burgess. El nu face economie de cuvinte când descrie o scenă de la marginea societății, unde marginalii își petrec zilele în sărăcie, mizerie, alături de șobolani, prin cârciumi sordide sau când detaliază viața din închisoare (unde Marlowe a fost închis pentru blasfemie) și această bogăție de cuvinte, cu întorsături de frază, mostre de limbaj popular licențios, dar și cult, elevat, intelectual, ne dă măsura artei lui Burgess. Pe cititorul învățat cu proza modernă, anticalofilă, rarefiată s-ar putea să-l descumpănească la început stilul autorului englez, dar odată trecut acest hop lingvistic și odată ce înțelegi intenția autorului lectura îți aduce mule bucurii.
Perioada elisabetană, cea care a fost descrisă și în Ochii doamnei mele, a fost una a contrastelor: pe de o parte avem marea societate care trăia în condiții de lux, pe de altă parte stratul cel mai de jos, cu oameni abrutizați, violenți, animalici, îndobitociți de sărăcie, alcool prost, dar și unii și ceilalți au o aplecare deosebită asupra viciului, a patimilor, a decadenței. Cel puțin așa reiese din acest roman, nu știu exact dacă era chiar așa (nu sunt un specialist) sau Burgess a insistat asupra părții sordide a vieții pentru a da savoare cărții sale și pentru a-l situa pe Kit Marlowe mai exact în această societate, fiindcă acesta nu era un sfânt, un puritan.
Din contră tot ce făcea reprezenta un gest de frondă, o revoltă împotriva regulilor și a religiei. Încă din primele pagini ale cărții îl vedem pe tânărul Kit,
student pe atunci, cum îl ironizează pe un coleg credincios și cum spurcă și blasfemiază de zor, spre marea oroare a acestuia. Totuși, Kit își dezvăluie și laturile mai puțin periculoase, îi vedem și sensibilitatea, senzualitatea, iubirea (fie îndreptată asupra unei alte ființe, fie iubirea de știință, de literatură, de teatru). Autorul surprinde bine frământările acestuia, puterea lui de observație, lecturile lui, primele încercări literare și mai apoi, felul în care și-a scris operele care și azi îl fac un autor de seamă, dar și relațiile sale, unele de-a dreptul periculoase și vulgare cu oameni de cea mai joasă speță. Totuși, un spirit atotcuprinzător ca al lui Marlowe avea nevoie de tot ce putea găsi pentru a-și hrăni pasiunile și intelectul, ca mai apoi să scrie, fiindcă în centrul vieții sale a stat arta și dorința lui de a o restructura, de a o reinventa.
În scurta lui viață, Marlowe a reușit ceea ce alții nu au reușit în zeci de ani de viață tihnită și nu ne rămâne decât să ne imaginăm ce ar mai fi putut crea dacă nu ar fi murit. Dar pe de altă parte, el a avut structură de rock star și o viață prea îndelungată, îmburghezită poate nu i-ar fi priit. Putem să facem câte supoziții vrem, pe cont propriu sau pornind de la romanul lui Burgess, ceea ce putem să afirmăm fără drept de apel este că opera rămasă în urma lui a fost de o calitate excepțională, deschizătoare de drumuri.
Burgess a reconstruit cu migală și talent nu doar epoca, viața și moartea lui Marlowe, dar a creat și o panoramă a vieții sale nevăzute, o hartă a creierului său și putem să îi percepem altfel opera după lectura acestei cărți, un adevărat cântec de lebădă al autorului.
Titlu: Moartea la Deptford
Autor: Anthony Burgess
Traducere de: George Volceanov
Editura: Humanitas Fiction
An apariție: 2015
Preț: 33.72 lei
