Alina Purcaru este de câțiva ani buni o prezență foarte activă în presa culturală. A colaborat cu Dilema Veche, cu Dilemateca (una dintre cele mai frumoase reviste pe care le-am avut și la care încă mă gândesc cu drag și nostalgie de multe ori), cu Suplimentul de cultură sau cu Observator cultural. În 2014 a coordonat și un foarte consistent volum colectiv dedicat unui subiect mai puțin abordat: maternitatea: Povești cu scriitoare și copii, apărut la Editura Polirom. A participat la scrierea romanului colectiv Rubik, coordonat de Simona Popescu, apărut în 2008, tot la Editura Polirom, însă debutul ei în volum propriu s-a întâmplat anul acesta. Editura Cartea Românească i-a publicat volumul de poezie rezistență, care, din câte mărturisește autoarea, a fost ținut secret până aproape de data apariției.
Într-adevăr, rezistență este un volum care pare a fi fost scris într-o perioadă mai lungă de timp. Nu este asamblat haotic, ci chiar este un proiect poetic gândit, în care cuvintele s-au așezat într-o ordine căutată, s-au sedimentat și au format un mozaic pe care îl vezi complet și clar după ce ai terminat de citit volumul. Chiar aceasta a fost senzația mea, vă volumul este un mozaic format din tot felul de trăiri personale, de amintiri difuze și cețoase, unele, clare și luminoase, altele și în final, când te dai câțiva pași înapoi și închizi ochii, vezi un tablou poetic complet. Autoarea are capacitatea de a da înțelesuri și sensuri noi unor imagini banalizate prin uzură, dă farmec faptelor diverse culese de pe stradă, din călătorii, de prin holuri de hoteluri, de prin cafenele sau alte locuri în care cei mai mulți nu văd decât evidentul. Alina Purcaru interiorizează micile detalii și le transformă în poezie.
Asta fac până la urmă poeții, transformă realitatea, o clasifică, o adăugesc, iau fapte aparent banale și poetizează, însă felul în care fac aceste lucruri reprezintă amprenta personală. Unii extrag din realitate sau din propriile amintiri numai durerea și angoasa, alții idealizează excesiv, alții se concentrează doar asupra câtorva imagini pe care le epuizează și tot așa, în funcție de sensibilitatea sau interesul fiecăruia. Alina Purcaru preferă liniștea, grația, detașarea, chiar și atunci când scrie despre lucruri incomode: „cruzimea se arată în forme/pe care le recunoști/din ce în ce mai puțin// și în asta nu e nimic nou” (o formă de grație, p. 8).
Poezia ei este o formă de distrugere, de minare, dar din ruine se recompune o nouă realitate. Însă totul se petrece sub semnul liniștii, nimic nu pare grăbit, nu pare definitiv. Chiar dacă lucrurile se schimbă, sentimentul nu este unul al pierderii, ci al înnoirii:
cum s-a întâmplat
apoi au apărut primele
semne
totul a început într-o dimineață de decembrie
când un stol
de păsări numai pene
și funingine
s-a ridicat brusc
și în jurul lor lumea
a tresărit irizatăde atunci
particulele ei indivizibile
nu
s-au mai aranjat niciodată
în același fel
Volumul Alinei Purcaru este format din trei părți: I. salonul cu străini, II. fetele între ele și III. non sequitur. Prima parte cuprinde poeme de
observație, de fixare a unor detalii, de reconsiderare a faptelor diverse, de revalorificare a unor experiențe trăite sau doar surprinse. Autoarea nu folosește cuvinte mari, pompoase, nici nu cade în trivial, nici nu își dorește cu tot dinadinsul să sensibilizeze, însă are puterea de a crea imagini care surprind în mod plăcut: „eu sunt satisfăcută, îți spui –/ ceilalți te văd rătăcind în zdrențe, fii atentă, / fetița din cea mai tristă poveste de crăciun.” (la fel de plauzibil, p.14). În a doua parte autoarea devine și mai personală, poemele acestea sunt parțial autobiografice, sunt rememorări și decupaje din trecut, însă autoarea nu se întoarce complet într-un timp dispărut, ci privește din prezent, construiește o punte peste timp. În poemele din acest grupaj suntem transportați într-o lume a mărunțișurilor din copilărie, dar și din prezent: „și toate mărunțișurile astea amărui, / îngălbenite/ n-o să treacă niciodată printre noi.” (fetițele, p. 33). Partea a treia este o reîntoarcere la prezent, o cartografiere a unor bucăți de realitate imediată.
Toate aceste părți comunică foarte bine între ele și compun o poveste care nu are un început și un sfârșit, ci multe frânturi de lume puse între paranteze, spre a le salva din marea masă de întâmplări care pot să treacă fără a fi consemnate sau fără a lăsa urme. În poemele din volumul ei de debut, Alina Purcaru alege să fixeze câteva puncte de reper la care să se poată întoarce atunci când își dorește să oprească pentru câteva clipe curgerea nesfârșită a timpului.
Titlu: rezistență
Autor: Alina Purcaru
Editura: Cartea Românească
An apariție: 2016
Număr de pagini: 72
Preț: 19.95 lei
