S-a publicat programul FILIT 2015

Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) au făcut public programul evenimentelor care se vor desfășura în perioada 2-4 octombrie 2015.

Programul conține zeci de evenimente dedicate atât publicului larg, cât și profesioniștilor din domeniu. Acestea constau în întâlniri ale scriitorilor cu elevi din liceele ieșene, lecturi publice în cafenele din Iași, mese rotunde și conferințe specializate, întâlniri cu noua generație de prozatori și poeți ieșeni, precum și o seară FILIT la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, pe data de 3 octombrie 2015, în compania lui Horia-Roman Patapievici și . De asemenea, având în vedere orientarea ediției de anul acesta, toate muzeele aflate în componența Muzeului Literaturii Române Iași vin în întâmpinarea publicului cu expoziții care valorifică creativ patrimoniul literar ieșean.

Tot în perioada 2-4 octombrie 2015, renumitul artist Ion Barbu va fi prezent la FILIT Iași cu o instalație de artă contemporană, de mari dimensiuni, cu temă literară, care va fi amplasată în Piața Palat din Iași. În seria expozițiilor speciale de la FILIT se înscriu și „Iași.Puncte de vedere”, expoziție de fotografie care prezintă orașul Iași într-o manieră inedită, văzut de fotografii Silviu Gheție (România) și Didier Ruef (Elveția), precum și expoziția „FILIT în fotografii. Retrospectivă 2013 – 2014”, realizată în colaborare cu Clubul Fotografilor Iași.

Anul acesta, FILIT vine cu o secțiune specială, intitulată FILIT-ul copiilor. Astfel, duminică, 4 octombrie, la Bojdeuca Ion Creangă va fi organizată o serie de evenimente dedicate celor mici: lectură publică cu Florin Bican, ateliere de scris povești, mini expoziții, momente artistice etc. FILIT-ul copiilor va cuprinde și inaugurarea hologramei Ion Creangă, iar intrarea în muzeu va fi gratuită.

În ultima seară a festivalului, va fi anunțat Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte din 2014, acordat împreună cu .

„Anul acesta vom avea o ediție FILIT restrânsă, în comparație cu cele precedente, însă de aceeași calitate cu care am obișnuit iubitorii de literatură și destul de bogată ca să merite să bateți drumul pînă la Iași. FILIT merge mai departe, stați aproape de noi!”, a declarant Dan Lungu, managerul FILIT.

program filit

FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi și a reunit, în anii 2013 și 2014, sute de nume mari ale scenei literare mondiale, iar calitatea programelor a atras numeroase elogii în presa națională și internațională.

Evenimentele FILIT 2015 au fost organizate în parteneriat cu , Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, , Biblioteca Centrală Universitară, Iasi, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Insitutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, , Centrul Cultural German, , Clubul Alecart, Clubul Logos, Sedcomlibris, .

Programul complet al FILIT 2015 poate fi consultat la adresa www.filit-iasi.ro/program-2015 .

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.