Ruxandra Cesereanu: Prinţul gângăniilor şi fetiţa uriaşă (I)

Pentru că toamna aceasta a stat sub semnul poveștilor pentru oameni mari și pitici, și vă propun o evadare într-o poveste cu regi și prinți, Sărbătoarea Glumeților și un tărâm nemaivăzut. Ruxandra Cesereanu este prozatoare, eseistă și poetă, cu o impresionantă serie de titluri publicate: Zona vie (poeme, 1993, Dacia, Cluj), Oceanul Schizoidian (poeme, 1998, Marineasa, Timișoara 2006, ed. Vinea), Decembrie ’89. Deconstructia unei revolutii(2004, 2009, ed. Polirom); Kore-Persefona (poeme, 2004, Vinea), Gulagul in conștiința românească. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste (2005, Polirom); Năravuri românești. Texte de atitudine (2007, Polirom); Panopticum. Eseu despre tortură în secolul XX (2014, Polirom), California (pe Someș) (poeme, 2014, Charmides) și alte titluri interesante.

***

Dacă mergi spre capătul pământului, timp de o sută de zile, luând-o tot spre stânga, sfârşeşti prin a găsi tărâmul omuleţilor. Oraşul lor era vestit pentru hărnicia locuitorilor şi pentru înţelepciunea lor. Regele omuleţilor se numea Fuah şi era un vrăjitor care îşi folosea învăţătura pentru a-i face mai harnici şi mai chibzuiţi pe supuşi. Regina lui, pitică şi ea, era o croitoreasă cu fantezie care lucra rochiile femeilor-omuleţ din întreg oraşul. Majoritatea erau nişte cofetărese nemaivăzute: tartele lor cu fragi şi turnuri de frişcă, pepenii galbeni caramelizaţi, umpluţi cu alune şi nucă, şi, mai ales, rochia uriaşă de bezele şi ciocolată la care însăşi regina lucra aproape trei zile, fără întrerupere, erau vestite în ţinuturile din jur. Căci omuleţii nu erau răspândiţi într-o ţară uitată de lume sau într-un continent neştiut, ci într-un singur oraş, acesta despre care vă vorbesc.

          Atunci când se apropia Sărbătoarea Glumeţilor, regina şi celelalte femei se apucau să clădească, suite pe scări de marţipan şi zahăr candel, celebra rochie de bezele şi ciocolată din care aveau să se înfrupte locuitorii oraşului. Regele însuşi, aşa vrăjitor cum era, nu ştia să facă o asemenea minune şi mânca pofticios, alături de supuşi. În acelaşi timp, aveau loc întrecerile pentru a fi ales cel mai glumeţ locuitor al oraşului. Omuleţii se dădeau peste cap, făceau tumbe, se maimuţăreau, se scălâmbăiau în labirintul de oglinzi, se băteau cu pernele şi câte nu mai făceau. Vremea trecea astfel şi locuitorii aşteptau ca din rochia de bezele să se-nfrupte curând un moştenitor. Şi, când într-o zi de marţi, regina născu un băiat, surlele se auziră vesele, alămurile clinchetiră şi regele omuleţilor îl arătă mulţimii pe fiul său care avea să poarte numele Cecil.

cesareanu_01

          După cum vă puteţi închipui, Cecil, prinţul omuleţilor, era răsfăţat de toată lumea. Nu numai că devenise cel mai gras omuleţ din oraş, căci regina îl hrănea numai cu frişcă şi ciocolată, dar era un prinţ lacom care, la Sărbătoarea Glumeţilor, mânca aproape jumătate din rochia de bezele, astfel încât mulţi locuitori nu mai ajungeau să guste din ea. Regina se ruşină într-atât încât la următoarea sărbătoare trebui să facă două rochii de bezele şi ciocolată, pentru a ajunge tuturor.

          Vremea trecea. Regele Fuah îl luă sub oblăduirea sa pe Cecil, dar acesta nu părea să fie interesat nici de vrăjitorie, nici de ştiinţa stelelor, nici de alchimie. Căsca plictisit, ascultând sfaturile tatălui său şi mai ales felul în care acesta îl învăţa cum trebuie să se poarte ca viitor rege al omuleţilor. Apoi, într-o zi, regina observă că prinţul nu prea putea să vorbească. Se bâlbâia, stâlcea cuvintele şi nici numele nu şi-l spunea corect, fiindcă se auzea mai degrabă un şuierat, Sisi, de la Cecil. Ei, ei, ce-i de făcut? Cu asemenea moştenitor, oraşul omuleţilor nu avea să treacă printr-o perioadă glorioasă. Regele Fuah continuă, totuşi, să-l ducă pe Cecil în cabinet şi să-i predea matematicile, ştiinţa pietrelor, a plantelor şi a animalelor, ştiinţa vorbirii frumoase şi a călătoriilor. Dar Cecil se plictisea. Din cabinetul regelui se repezea în salon, unde servea zece ceşti de ciocolată fierbinte şi şapte turnuri cu frişcă. Apoi zăcea pe un divan, la soare, moţăind şi căscând până când, în amurg, servitorii îl cărau în patul lui moale. Şi avea un pat enorm care ocupa întreaga cameră. Nu e de mirare că prinţul se îngrăşase şi nu prea putea să vorbească. Se zvonea că gândurile lui, dacă avea vreunele, erau înconjurate de valuri de frişcă. Locuitorii oraşului începuseră să vorbească tot mai îngrijoraţi despre el. Nici nu-i mai spuneau Cecil, ci îl numeau aşa cum îşi spunea el însuşi, neputând să-şi pronunţe numele, adică Sisi.

          Apoi veni iar Sărbătoarea Glumeţilor care avea să fie de pomină în acel an, fiindcă Cecil se întrecu în răutăţi şi giumbuşlucuri. În primul rând, într-o noapte, puse kilograme de sare în frişcă, până când aceasta primi un gust sălciu. A doua zi, femeile-omuleţ ornară tarta cu fragi, fără să mai guste frişca. Cecil turnă, apoi, oţet în bezelele pentru uriaşa rochie de ciocolată. Când întrecerile pentru cel mai glumeţ omuleţ luară sfârşit, locuitorii începură să mănânce cu poftă din tartă şi din rochia de bezele, inclusiv regina şi regele, până când, brusc, simţiră ceva neobişnuit. Celebrele cofetărese se făcură palide. Deşi de-abia gustaseră păsăreşte, omuleţilor li se făcu rău, fără ca nimeni să înţeleagă de ce. Regele Fuah era gata să hotărască deschiderea unei anchete pentru aflarea vinovaţilor, când Cecil începu să râdă cu poftă şi toată lumea se dumiri. Câteva cofetărese plânseră în tăcere, regele Fuah încruntă sprâncenele, iar regina se înroşi, dar Cecil nu se opri din râs. Mai mult, el luă un polonic cu frişcă sărată, pe care o aruncă pe chipul unei cofetărese bosumflate, care îl privea, fără să înţeleagă. Atunci nu se mai ştie exact ce s-a întâmplat. Cineva aruncă frişcă în capul altei cofetărese şi, dintr-odată, omuleţii începură să se bată cu frişcă, iar Sărbătoarea Glumeţilor se preschimbă într-un patinoar. Se pare că şi regele Fuah fusese atins cu frişcă. De-abia în amurg reuşiră oamenii de ordine să-i desfacă pe bătăuşii mânjiţi cu frişcă din cap până în picioare şi încleştaţi unii de alţii. Resturile tartei au fost aruncate la marginea oraşului. Nimeni nu dormi în noaptea aceea, aşteptând cu teamă hotărârea regelui Fuah.

          A doua zi, când urmele bătăii cu frişcă nu dispăruseră cu totul, regele Fuah desfiinţă printr-un edict Sărbătoarea Glumeţilor, în ciuda rugăminţilor reginei. Desfiinţă instalaţiile de frişcă şi de caramelizare şi orice altceva ar fi avut legătură cu dulciurile. În felul său avea dreptate, căci omuleţii se leneviseră de când se născuse Cecil şi de când atelierele cofetarilor se dezvoltaseră nebuneşte. Dar omuleţii nu mai puteau fi dezvăţaţi. Ei construiră, în pivniţe şi poduri, instalaţii ascunse pentru frişcă, bezele şi creme. Despre Cecil se zvonea că era închis în camera sa, hrănit cu pâine şi apă. Nimeni nu avea voie să intre la el, decât regele Fuah care îl iniţia, în continuare, în tainele matematicii, în ştiinţa pietrelor, a plantelor şi a călătoriilor. Vezi bine, însă, că lui Cecil nu putea să-i tihnească o astfel de viaţă şi, într-o zi, când regele Fuah studia alchimia în cabinet, atât se rugă şi plânse, şi atât cerşi de la regină un turn de frişcă şi o ceaşcă de ciocolată fierbinte, încât aceasta se înduplecă şi făcu rost de cele trebuincioase de la omuleţii care aveau ascunse în casă instalaţiile pentru dulciuri. Ce cloci atunci mintea lui Cecil? Simţind mila reginei, se rugă de ea să-l lase să-şi dezmorţească picioarele şi să se plimbe prin grădină. Regina acceptă şi îl lăsă liber oarecare vreme, atâta cât se ştia că regele Fuah nu avea să coboare din cabinetul său de alchimist. Dar Cecil nu se opri aici. El complotă cu nişte servitori grăsuni, mari dulcegari, felul în care putea să-l detroneze pe tatăl său şi, cu ajutorul lor, îl sechestră pe regele Fuah în cabinet, punând ca pază la uşă zece omuleţi dintre cei mai bătăuşi.

          A doua zi, locuitorii aflară că noul rege al omuleţilor este Cecil zis Sisi. Fostul rege Fuah rămase închis în cabinet: o dată pe zi i se dădea de mâncare pâine şi apă. Dar Fuah ştia exact ce se întâmplase. Ca vrăjitor ar fi putut să facă multe, însă voia să vadă până unde va merge uzurparea la care era supus. Instalaţiile pentru dulciuri reapărură imediat în piaţa oraşului, acolo unde, altădată, se ţinea Sărbătoarea Glumeţilor. Dar Cecil nu o reînfiinţă, ci inventă alta căreia îi zise Sărbătoarea Bătăii Cu Frişcă, în amintirea acelei zile în care chiar el aruncase cu frişcă într-una din bătrânele cofetărese. Văzând faptele nebuneşti ale lui Cecil, regina se îmbolnăvi, iar regele Fuah nu mai ieşi din muţenia sa. Dar lui Cecil nu-i păsa de nimic. El porunci să se pregătească o uriaşă tartă din frişcă şi stafide. Adevărul este că şi omuleţilor li se părea că Cecil înnebunise puţin, dar nu mai aveau ce face. Sisi se înconjurase de servitorii grăsuni care-l ascultau orbeşte şi care i-ar fi băgat în temniţă pe cei nesupuşi. După ce tarta, care se întindea pe aproape un kilometru, a fost construită cu mare osteneală, în zece zile, iar câteva cofetărese chiar căzură la pat, omuleţii fură siliţi să mănânce mai mult decât puteau, până li se făcu greaţă. Apoi, la un semnal al lui Cecil, care şuieră dintr-un ţignal, începu bătaia cu frişcă. Servitorii vegheau ca toate să se petreacă după poruncă: ei împărţiră omuleţii în trei tabere, două faţă în faţă, iar a treia, de rezervă. Luptătorilor li se puseră la dispoziţie cazane uriaşe cu frişcă, mănuşi, caschete, şi bătălia începu. Omuleţii aruncau cu frişcă, dar o făceau cu atâta lehamite încât Cecil se enervă. El porunci servitorilor să-i strunească şi să-i îndârjească pe bătăuşi. Omuleţii, însă, umflaţi şi sătui, erau moleşiţi. Cecil porunci, atunci, să fie întremaţi cu ceşti de ciocolată fierbinte. Lichidul brun începu să curgă din belşug pe gâtlejurile luptătorilor. Învioraţi-i, striga Cecil. Şi să înceapă lupta!

(Va urma)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2904