Robert Șerban – Puțin sub linie

 

puțin sub linie.jpgCitind cel mai nou volum de poeme semnat de , Puțin sub linie, Cartea Românească, 2015, mi-a venit în mine, pe lângă multe altele, această întrebare: poate poezia să aducă mărturie despre viața unui om sau în poezie rămâne numai ceea ce un om reușește să înțeleagă din ceea ce i se întâmplă? Sau, mai bine spus: poate un om (cititor) să înțeleagă ceva, o frântură măcar, dintr-un alt om dor citindu-i poezia? Mi-am pus aceste întrebări de multe ori de-a lungul anilor, după ce am citit anumite cărți, mai cu seamă cele cu tentă autobiografică, acestea fiind și cele mai alunecoase.

La finalul lecturii acestui volum am înțeles că cineva poate să înțeleagă doar  atât cât simte din poezia pe care o citește, atât cât îi dă voie autorul, atât cât poate el însuși să se conecteze la versuri. Evident că nicio carte nu spune aproape nimic în mod direct despre un autor, nici măcar o biografie, dar poate fi o cale de acces spre înțelegerea literaturii. Și odată ce înțelegi ceva din literatură, poți să înțelegi și ceva din viață: a ta sau a celui care scrie. Dar este necesar ca mai înainte să uiți ceea ce crezi că știi despre cartea pe care o citești și să te lași condus, surprins și încântat de cuvinte.

este un volum consistent, puternic încărcat de o acceptată autobiografie, minat cu versuri atât de dure în simplitatea lor („îmi place să beau vin/ și să citesc poezii// n-am nicio șansă”, Constatare) încât îți tremură carnea pe tine când le citești, dar este și încărcat de un senzual aer liniștitor: „mă pun în locul copiilor mei/ iau telecomanda/ și mut pe Disney Channel” (Când nu mai știi ce să faci).

Poetul nu are nevoie de cuvinte mari („fug de cuvinte mari/ cum fuge sufletul dintr-un hamster/ scăpat printre picioarele patului/ în care un prunc s-a trezit brusc/ înfometat”, Un pod) le-a alungat pe toate într-un Iad al expresiilor tari și își creează discursul poetic folosindu-se de ceea ce găsește în jurul lui: obiecte casnice, vorbe de duh, cuvinte ale copilăriei, cuvinte de zi cu zi pe care le încarcă emoțional cu sensuri care se relevă la o lectură atentă. a renunțat la metafore în cinstea realității, a adevărului și doar uneori apelează la comparații atunci când sunt absolut necesare. În rest, avem o poezie curată, simplă, dar nu simplistă, o poezie a trăirii, a rememorării, a fixării unor evenimente sau gânduri într-un cadru familiar, o poezie de dragoste.

Ajuns la jumătatea vieții, el nu trage propriu-zis o linie, de unde și titlul volumului, , ci face un mic inventar de trăiri și fapte, de senzații și aduceri aminte. În centrul poeziei sale pulsează o inimă curioasă – uneori două: „ca să se îndrăgostească de mine/ i-am spus unei fete că am două inimi/ m-a privit uluită și s-a dat încet înapoi/ nu crezi? pune mâna/ aici și aici/ vezi/ bate și în stânga/ și în dreapta/ sunt două (Aici și aici).

Fără a fi împărțit în capitole sau subcapitole, volumul este totuși o structură bine închegată iar poemele lui Robert Șerban povestesc (cele mai multe sunt narative, au în centru o întâmplare, redau o bucățică de eveniment) despre existență și aduc mărturie despre ceea ce contează pentru el: familia, copiii, scrisul, pentru a da câteva exemple. Maturitatea aduce cu sine răspunsuri la întrebări dar ridică altele, dileme poate nu atât de încărcate metafizică așa cum erau cele din adolescență, dar cu siguranță sunt importante în viața de fiecare zi: uneori mi-ar plăcea să știu dinainte/ cum vor sta lucrurile/ cele mărunte/ de zi cu zi/ nu celelalte/ accidente/ morți/ despărțiri/ nu/ astea nu (Cum stau lucrurile).

Robert Șerban mizează pe o emoție eliberată de patetisme și pe o cartografiere din interior înspre exterior a trăirilor sale, dar și a micilor fapte casnicerobert șerban.jpg ce devin subiect poetic. Mici întâmplări alături de copiii săi sau vorbele lor devin motiv de meditație poetică, iar amintirea propriei copilării devine ea însăși un motiv poetic. Vremea aceea este însă privită mai mult ca o reamintire a faptului că el însuși are copii și că aceștia sunt acum cei prin care poate accesa bucurii demult pierdute de către copilul Robert Șerban.

Poezia din acest volum este și un statement. Robert Șerban ne reamintește, cu fiecare vers, că este pregătit oricând să spună totul fără a cădea nici în derizoriu, nici în patetic, nici în dezolare. El scrie o poezie care vine tocmai dintr-o bună cunoaștere a lumii în care trăiește, a propriei vieți și a propriilor amintiri. Nu deformează nimic și nici nu îmblânzește ceva, are mult curaj și știe că dacă ar face altfel poezia l-ar trăda și acesta este cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui poet. Puțin sub linie este un volum pe care l-aș recomanda atât celor care știu că poezia își are încă statutul ei bine stabilit în lume, dar și celor care cred că în ziua de azi autobiografismul în poezie nu își mai are locul. La fel ca Radu Vancu, de exemplu, și Robert Șerban este un poet care știe cum să îi pună viața în poezie fără a fi indecent.

„piatră de râu să fi fost
nu cărămidă

sabie
nu teacă”

(Nu și nu)

Titlu: Puțin sub linie
Autor: Robert Șerban
Editura: Cartea Românească
An apariție: 2015
Număr pagini: 72
Preț: 19.95 ron

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.