Radu Găvan – Exorcizat

Coperta_Exorcizat_Radu-Gavan-320x493 Pentru multă vreme, cititul s-a transformat într- o insulă de a cărei existență știam doar eu. S-a format în timp, grăunte de nisip și pagină cu pagină, aproape că nici n-am băgat de seamă până când am descoperit că e singurul lucru la care nu pot renunța. E un fel de organ care mă face să fiu funcțională, așa cum inima pompează sânge către creier.

Cumva, ne simțim vulnerabili că o mână de ”fire” și aparate interne ne determină să deschidem ochii dimineața, punându-ne creierul la treabă ca o mașinărie-minune devotată celui care o conduce.  Mă simt lovită de tren când sunt zile în care nu am timp să citesc sau simt nevoia să iau o pauză, dar știu că, după aceasta, îmi recitesc lista de lecturi și reîncep să vânez ”prada”.

A citi înseamnă, cred eu, a ne completa viața cu alte vieți anterioare, cele din cărți. Devenim personaje prinse în paginile unei cărți fără să ne dăm seama, ne trezim privindu-ne ca-n oglindă și ne-ntrebăm dacă cineva s-a gândit că, peste zeci sau sute de ani, un alt om, într-un alt capăt al lumii, se va regăsi și își va pune mâinile în cap din cauza fericirii sau groazei asemănării.

Sutele de volume pe care biblioteca mea le are (termenul reprezentativ acestui umil corp de mobilă s-a extins, ajungând la dimensiunile proprii ale casei) sunt de fapt viețile pe care le-am trăit sau pe care mi-aș fi dorit să le trăiesc. Sunt micile mari cutii ale fericirii, pentru că lectura e singura fercire viabilă în ceea ce mă privește.

Nu mare mi-a fost uimirea ca, citind volumul de debut al lui Radu Găvan, intitlulat Exorcizat, să descopăr că și această carte și-a găsit locul în insula mea secretă, lărgindu-i spațiul. Am citit-o pe nerăsuflate, în două ore, fără să mă adoarmă și fără să mă plictisească, pentru că e o carte pe care aș fi vrut s-o scriu (aș cum zicea Toni Morrison). Nu pot să spun că sunt o mare fană a literaturii tinere autohtone de azi, dar am avut ocazia să fiu surprinsă foarte plăcut în 2014, atât la proză, cât și la poezie. Unii au cheia, dar nu știu unde s-o vâre și caută cu disperare o broască; alții au cheia, dar nu se potrivește nici unei uși (puțin probabil să găsească vreo ușă) și, în fine, mai există și categoria aia de scriitori care au cheie, ușă, vizor și preș de șters pe picioare, dar yala să fie stricată. Înlocuirea ei presupune schimbarea cheii, deci construirea unui alt mod de percepție asupra lumii. Radu Găvan, cred eu, se încadrează în categoria aia de scriitori pe cale de dispariție care au un mănunchi de chei și o singură ușă. Secretul constă în faptul că știe exact ce cheie îi trebuie și o găsește fără să le ia la rând pe celelalte.

Exorcizat nu e o carte horror, așa cum te-ai aștepta la o primă vedere. E unul dintre puținele romane psihologice românești de azi care m-a captivat cu totul. Există o analiză mărunțită a psihicului uman și a părții sale întunecate, e ca și cum devenim o cameră microscopică de filmat și înotăm liberi în gândurile și în sufletul personajului principal. Interesant mi se par citatele la începutul cărții: ”Camerele de tortură sunt în noi” (Rawi Hage, Jocul lui De Niro) și o strofă din piesa Loverman a trupei Metallica. Grozave motto-uri cu care să poți începe lectura; de obicei, motto-urile sunt puse doar ca să nu înceapă romanul prea abrupt, fără legătură cu ceea ce conține, dar aici nu e cazul. Și tot îți dă impresia că mergi la o vânătoare de demoni ca și când ai merge la una de vulpi, așa-i?                   eu

E un roman bine scris, ale căror scufundări în abisul uman nu fac decât să scoată afară rămășițele unei vieți, oasele putrezite care au aparținut unui om fericit. Singurătatea e unul dintre acei demoni care epuziează inima de orice suflu al vieții, dar întărește mâna care scrie. Oamenii fug de singurătate fără să știe că ea le poate deveni cel mai bun prieten, cel mai bun camarad care le sporește inspirația. Sau cel puțin la mine e valabil.

În roman e vorba tot despre singurătate. Un tânăr de douăzeci de ani încearcă să se desprindă de cuibul părintesc și să se lupte singur cu viața, dar descoperă că a fi adult e un lucru îngrozitor și că nu mulți oameni se încadrează în fișa postului. Din această dorință de independență se trezesc fricile adormite ale omului, grijile se transformă în săgețile Sf. Sebastian, iar nesiguranța și depresia se instalează ca o negură peste vârful munților.

Psihicul uman se transformă într-o pădure care adăpostește sălbăticiuni înfometate de vulnerabilități și de spaima eșecului. Ceea ce mi s-a părut slab la roman e faptul că drama interioară a personajului principal se învârte în jurul femeilor, prea des și prea dramatic. Adică nu e necesară prezența unei femei ca analiza interioară să se poată derula în liniște, eventual se poate miza pe absența ei. Ori aici există femei instabile, prea multe și prea banale pentru un psihic intelectual și întunecat în același timp (nu, nu-s feministă, sau cel puțin, nu atât de mult încât să nu recunosc că un roman poate fi foarte bine scris și fără eternul element feminin).

Romanul e intens luând în calcul și lumea exterioară, studiind comportamentul uman și nevoia acestuia de a face rău și de a preaslăvi puterea pe care oamenii și-o exercită între ei.  E genul de carte pe care o recomand în mod special celor care vor să își găsească propria cale, oricât de dark & twisted ar fi aceasta.

 

 

Titlu: Exorcizat

Autor: Radu Găvan 

Editura: Herg Benet

Colecția: Cărțile Arven

ISBN: 978-606-8530-57-4

Nr. pagini. 320

Data apariției: noiembrie 2014

Preț: 24,95 lei

 

sursa foto: 1, 2

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ruxandra A.

Ruxandra A.
A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.