Poetici relaţionate de Răzvan Ţupa

A apărut la Casa de pariuri literare (CDPL) „Poetici relaţionale. Poeticile cotidianului de la Seri de literatură în mişcare la Republica poetica împreună cu Răzvan Ţupa”

Despre autor

Razvan-TupaRăzvan Ţupa s-a născut la Brăila în 1975. Primul său volum, „fetiş”, publicat în 2001, a fost distins cu Premiul Naţional pentru Debut în poezie „Mihai Eminescu“, la Botoşani, în ianuarie 2002. În 2003, „fetiş” – o carte românească a plăcerii a făcut obiectul unei a doua ediţii revăzute şi adăugite la editura Vinea. În 2005, Cartea Românească a publicat volumul „corpuri româneşti”, al doilea volum de poezie semnat Răzvan Ţupa. În 2011, a lansat „poetic. cerul din delft” şi „alte corpuri româneşti” (Casa de editură „Max Blecher“), după o perioadă în care a refuzat să publice al treilea volum de poezii în format tipărit, preferând să posteze secţiuni din carte pe Internet şi să ofere versiuni orale ale cărţii în evenimente cu public.

A participat la lecturi publice şi proiecte de poezie la Budapesta, Chişinău, Paris, Berlin, Heidelberg, New York, Roma, Bratislava, Banska Stiavnica, Varşovia, Poznan, Praga, Stockholm, Tel Aviv, Zagreb şi în România.

Poemele sale au fost incluse în antologia „No longer Poetry – New Romanian Poets” (Heaventree Press, Marea Britanie) şi în „Az ev muforditasai” (Traducerile anului, Budapesta), iar în 2011 au apărut în „From a Terrace in Prague. A Prague Poetry Anthology” şi în volumul ”Web Streaming Poetry”, antologii de poezie din toată lumea, editate în Cehia şi Serbia. În 2012 a fost inclus între poeţii selectaţi pentru antologia „The Vanishing Point that Whistles” (Talisman House, SUA). Este membru Pen Club România şi scrie pe www.poetic.ro.

 

Despre volum

coperta 1 _upaTimp de cinci ani, o serie de întâlniri organizate în spaţii neconvenţionale la Bucureşti (şi, de câteva ori, în afara României) a încercat să adune scriitori de toate vârstele pentru a-i pune faţă în faţă cu publicul lor. Nici acum, dicţionarul limbii române nu include termenul „performare”, dar, dacă în cazul artelor spectacolului traducerea „interpretare” poate să funcţioneze, atunci când este vorba despre literatură, limba română nu oferă decât termenul „lectură”. Acest cuvânt nu acoperă complexitatea unei prezentări ce implică şi publicul în calitate de participant activ la întâlnirea cu scriitorul, şi cu textul acestuia.

Iniţiat ca un proiect de promovare a literaturii contemporane pentru un public larg, s-a transformat, după ani de întâlniri săptămânale, într-un eveniment literar cu propria sa concepţie despre literatură: poetica relaţională.

 

autor:
colecția: Remember
Editura Casa de pariuri literare
pagini: 174

preț: 25 lei
apariție: 2015

format tipărit
variantă e-book

 

lansare tupa - poeticile
lansarea cărții în Club A

– fragment – 

De la mişcarea literaturii la poetici relaţionale

În mod tradiţional, referinţele la literatură în spaţiul public românesc sunt obsedate de topuri. Fie că un scriitor este premiat ori publică o carte sau moare, foarte greu găseşti un discurs în care să nu fie vorba despre „cel mai mare”, „cel mai important”. În 2004, Elfriede Jelinek primise Premiul Nobel pentru literatură şi a deschis o serie de laureaţi ale căror cărţi apăreau de ani buni în discuţiile româneşti. Faptul că scriitorii discutaţi de cei implicaţi în viaţa literară românească apăreau, la scurt timp, în prim-planul dezbaterilor literare internaţionale a încurajat o deschidere a întâlnirilor noastre.

Desigur, „” nu pot să aibă pretenţia că au acoperit toate problemele literaturii din această jumătate de deceniu. De altfel, au şi rămas destul de mulţi scriitori care nici măcar o singură dată nu au ajuns la eveniment, însă, treptat, în locul prezentărilor de autori, miza întâlnirilor a devenit identificarea relaţiilor care se stabilesc între public, scriitori şi diferite tendinţe ale literaturii şi ale societăţii.

Mai mult, această mutaţie a accentelor a făcut ca „Poeticile cotidianului” să renunţe complet la discursurile absolutiste care se încăpăţânează să epuizeze potenţialul unei discuţii, limitându-l la simple liste de nume unde ordinea este doar permutată. În acelaşi timp, obiectul întâlnirilor s-a transformat din promovarea cărţilor şi a autorilor contemporani în investigarea instrumentelor literare şi a poeticilor propuse publicului.

Matei Florian a scris în Dilema veche, după o lansare de poezie la „Poeticile cotidianului”, în 2005: „Cert este că poezia, aşa cum s-a auzit (şi văzut) citită, interpretată şi jucată, a semănat destul de mult cu o domnişoară cochetă, ludică şi pusă pe flirt, care în pantofii ei – să fi fost cu toc? – a părut să se simtă foarte bine. Dacă aşa, şi nu altfel, arată acum lucrurile, nu vă rămâne decât să aflaţi. S-ar putea chiar că duduia, domnişoara sau ce-o mai fi fiind între timp să vă facă hatârul şi să se lase citită.”

După 140 de ediţii, „Poeticile cotidianului” au fost un proiect încheiat. Întâlnirile care au continuat demersul – „AtelieRElaţionale” – au oferit o schiţă de lucru cu instrumentele deja identificate de-a lungul celor cinci ani începuţi în Club A şi încheiaţi în Other Side Club.

Când spun povestea „Poeticilor” se aude refrenul „Yegelle Tezeta” al lui Mulatu Astatke, transformat de Clara Liţescu, pe atunci sunetist la Club A, într-un semnal de start al întâlnirilor, folosind varianta Dengue Fever – „Ethanopium”.

Între 2005 şi 2010, evenimentele din cadrul seriei „Poeticile cotidianului” au fost anunţate în română şi engleză pe două bloguri gratuite: casadepoezie.wordpress.com şi poeticsofthequotidian.wordpress.com.

2005 Dinamizarea lecturii

sezoanele 1-2, 16 ediţii

Până în 2005, Paul Radu, directorul de programe de la Club A, organizase deja mai multe întâlniri cu scriitori pe scena din strada Blănari nr. 14. Atunci, însă, a vrut să aibă un eveniment constant. Primele ediţii ale „Poeticilor cotidianului” s-au închegat mai greu. Trupa cu care a fost deschisă seria a găsit că este cam greu ceea ce i se cere (şi aveau dreptate, pentru că, în afara întâlnirii propriu-zise, totul trecea şi printr-o repetiţie) şi a renunţat la colaborare după prima ediţie.

Primul sezon de întâlniri a presupus câte un scriitor şi o trupă muzicală pe scenă, performance şi interviu live despre literatură şi atitudini.

Această primă serie de întâlniri a fost privită ca un eveniment adresat publicului larg, format mai puţin din specialişti sau scriitori.

Nu a durat mult până când „Poeticile cotidianului” au devenit o prezenţă obişnuită a scenei literare bucureştene, ceea ce nici nu era prea greu din moment ce, la ora respectivă, nimic nu rezista prea mult.

Primul an de poetici a închegat o metodă de lucru destul de eficientă, mai ales din punctul de vedere al promovării literaturii contemporane. Această metodă, însă, avea să îşi arate destul de repede şi părţile mai puţin fericite.

2 iunie a fost data la care Adrian Schiop a inaugurat seria proiecţiilor controversate în Club A. Autorul romanului Pe bune, pe invers a fost în centrul celei mai „aprinse” seri a Poeticilor. Pregătit cu o garderobă achiziţionată special pentru această întâlnire, Schiop a urcat pe scena din Club cu o pălărie cu boruri largi, cămaşă albă şi pantaloni din stofă care îi dădeau alura unui ţigan tradiţionalist. Schiop a apăsat la maxim pedalele discursurilor homofobe şi rasiste, astfel că reacţiile nu au întârziat să apară, dezbaterea continuând mult după încheierea dezbaterii privind proiectul „ţigănesc” pe care Schiop şi-l asuma în acel moment, alături de nuanţele homosexuale pe care le analiza într-unul dintre textele citite. Dezbaterea a avut două părţi. Mai întâi au fost propuse elementele unei discuţii despre percepţia pe care o au rromii în societatea românească de azi. Ultima parte a întâlnirii, care a dezorientat publicul după ce prima discuţie s-a încheiat cu Adrian Schiop recunoscând că nu este rrom, a fost dedicată propunerii unor instrumente de analiză a temelor gay într-un text literar.

Într-un interviu pentru publicaţia online Egophobia, care a fost iniţiată dedicând serii întregi autorilor noi, Adrian Schiop vorbea despre promovare: „Cel mai mult a contat promovarea pe care mi-a făcut-o Polirom atunci la început, când mi-au scos romanul, faptul că, într-un fel sau altul, am intrat puţin în atenţia presei mainstream, că mie şi unei părţi din grupul cu care am debutat ni s-a pus eticheta asta, de provocatori, controversaţi, pornografici şi alte prostii. Lucrez în presă şi ştiu cât de bine funcţionează mecanismele astea ale etichetării.”

(…)

29 februarie – „Cvasiliteratura” cu Nora Iuga, Adela Greceanu, Constantin Abăluţă şi Octavian Soviany.

Lansat de criticul literar Octavian Soviany, termenul „Cvasiliteratura” a fost aplicat unor autori din generaţii foarte diferite.

Întâlnirea din Club A a arătat că generaţia de creaţie poate fi un termen complet inutilizabil atunci când o serie de autori abordează un nivel comun al expresiei poetice, chiar dacă mijloacele stilistice pot fi diferite.

„– De la început, Răzvan a vorbit altă limbă. Semăna puţin cu limba lebedei mele, nu era stătătoare ca lacul, era şi te du la Dunăre/ şi bea apă tulbure.

– La «Poeticile cotidianului», Răzvan împleteşte coşuri frumoase de răchită, leagă tulpini noi de tulpini vechi noduroase şi uite că rezistă coşurile. Poţi să cari în ele chiar şi o voluminoasă istorie a literaturii române.

– Răzvan meditează la destine şi teorii literare; ne pune să parcurgem labirintul cu oglinzi deformante ca să înveţe urmaşii ceva din faptele de arme ale înaintaşilor” – declara Nora Iuga pentru Observator cultural în 30 iulie 2009.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Semnu' Bun

Avatar
Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.