Poate fi despre un oraș sau poate despre tine

City
Alessandro Barrico

Alessandro Baricco

Mă trezesc uneori gândindu-mă că poate Kundera are dreptate când spune că viața e în altă parte, cum ar fi în paginile unui roman. Mă mai gândesc și la felul în care o carte nu are nevoie să fie recomandată, pentru că ea se recomandă de la sine, ca acei oameni speciali pe care nu trebuie să-i prezinți nicăieri (toată lumea îi știe deja). Sunt convinsă că ați înțeles – este vorba despre o poveste deosebită, dar chiar nu am de gând să vă spun nimic despre personaje.

Ochii care văd sclipirile sunt terminale unice ale lumii.

„City” a lui Alessandro Baricco a fost revelația anului 2014, pentru mine, și s-a lăsat așteptată până în decembrie. A venit odată cu o persoană foarte specială, au bătut la ușă și mi-au spus că ceea ce își doresc este indiferența absolută. Dar când, sub rutină, etichete, standarde sociale și conformism dai de o inteligență sclipitoare, îți dai seama că numai o durere mai presus de înțelegere te face să-ți dorești așa ceva.

Nimic nu poate să devină mai nesemnificativ decât lucrul lângă care te trezești în fiecare dimineață a existenței tale. Ce a făcut Monet a fost să-și aducă la el acasă acea porțiune de lume pe care intenționa să o reducă la nimic. A creat o baltă cu nuferi tocmai acolo unde nu se putea să n-o vadă. Numai un laș – (…) – ar putea crede că a-și impune o asemenea cotidiană intimitate cu acea baltă putea fi un mod de a o cunoaște și a o înțelege și a-i fura secretul. Era un mod de a o distruge. Se poate spune că Monet, cu fiecare privire îndreptată spre acea baltă, se mai apropia cu un pas de indiferența absolută, anihilând de fiecare dată resturi de stupoare și rămășițe de uimire.

De fapt, ce anume ne dorim?  Ce este orașul în care locuim? Și oare nu este el așa cum îl creăm noi, pentru a ne satisface dorințele incerte și schimbătoare? Să presupunem, pentru un moment, că stereotipurile în acțiune și obiceiurile ne salvează de la disperarea ce survine odată cu confuzia. Că un meci de fotbal nu e decât o modalitate prin care iei contact cu realitatea, iar strategiile de acțiune nu sunt decât modalități de distragere a atenției de la gândurile proprii. Ce-ar fi dacă?!

Stranie mașină, mintea, lucrează cum vrea ea.

Și apoi mai e vorba și de sentimentul de neputință în fața destinului. Nu mă înțelegeți greșit și nu vă speriați, nu toți simțim asta, dar mai devreme sau mai târziu pierdem cel mai important meci de box din cariera noastră și visul de a deveni campioni se spulberă mai repede decât ai zice „knock-out”.

(…) prezența suprafețelor curbe în indicele existenței era oricum, mai puțin accidentală, ba chiar reprezenta oarecum calea de scăpare prin care realul se sustrăgea destinului său de structură forte, organizată octogonal, și în mod fatal blocată.

Mama o ia razna, pentru că nu îi face față unui copil mult prea inteligent (de la care nimeni nu-și dorește altceva decât să câștige premiul Nobel), tatăl – militar – este copleșit, dar crede că face alegerea corectă angajând o bonă și trimițând un copil de doisprezece ani la universitate. El are doi prieteni imaginari. Guvernanta nu e cititoare ferventă, dar pare pasionată de filosofie și tinde să gândească mult. Și spune ce gândește. Lucrează la un western. Cei doi prieteni imaginari spun și „nonspun” povestea unui boxer și a mentorului său (pentru că unul e foarte înalt, iar celălalt e mut). Nu ne lipsesc nici profesorii, cu vechiul sentiment de inferioritate și mânați de dorința supremă de a face bine (adesea confundată cu nevoia de respect social).

alessandro baricco - city

Construit ca un oraș, romanul te face să rătăcești printre gânduri, povești, dorințe mai mult sau mai puțin ascunse, presiuni sociale și aduce în prim-plan inerția sub care se află oamenii realmente, imediat sub iluzia unei vieți agitate ce stă, de fapt, la semafor. Pătrunzi rapid în culisele unei minți complicate și fascinant de profunde, a cărei hartă este greu de citit. Dar ai răbdare, pășește pe fiecare stradă și chiar atunci când îți vei fi pierdut speranța, vei găsi ceva frumos la fiecare colț.

Ironie, absurd, filosofie, viață sub bagheta unui scriitor multipremiat. Mai bine atât nu se poate. Voi îi simțiți pulsul? Nu e un oraș ca oricare altul. Încă o dată, poate fiecare dintre noi e o stradă, un cartier, un oraș în sine. V-ați uitat astăzi în oglindă?

(…) anumite epifanii ale unor obiecte care au reușit să scape de nesemnificativitatea echivalentă a realului sunt răni minuscule prin care ne e dat să ghicim – poate să atingem – plenitudinea lumilor. A lumilor. În nulitatea unui toc-cui pierdut pe stradă transpare lumina femeii, lumina femeii, a unei lumi – (…) – astfel încât ne putem întreba, în cele din urmă, dacă nu e chiar aceea / poate că aceea e singura cale de acces spre autenticitatea lumilor

 —
sursa foto aici și aici

Titlu: City
Autor: Alessandro Baricco
Traducător: Patricia Rădulescu
Editura: Univers;  Colecția: Serie de autor
Apariție: 2014
ISBN: 978-606-8631-33-2
Preț orientativ: 34,90 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Isabela

Isabela
Isabela este absolventă a Facultatății de Psihologie din cadrul Universității București și vede cititul ca o formă de terapie, la fel ca și dansul, muzica sau fotografia. Funcționează pe principiul: avem nevoie doar de puțină frumusețe. Zi de zi. Puțin câte puțin. Peste tot.