Memoriile lui Flaubert primite de-a gata

gustave flaubert memoriile unui nebun.pngMemoriile unui nebun și Noiembrie sunt texte premergătoare arhicunoscutelor romane ale lui Gustave Flaubert, Educația sentimentală și Madame Bovary, dar care pot fi citite și independent pentru a urmări evoluția stilistică a lui Flaubert. Ambele texte sunt adresate poetului și confidentului său, Alfred Le Poittevin; în felul acesta textele pot avea și valoare de confesiune, dar pot fi privite și ca experimente literare, întrucât se poate observa mici puseuri estetice și stilistice care vor fi dezvoltate ulterior în textele valoroase ale lui Flaubert (de unde și subtitlul de la romanul Noiembriefragmente de stil oarecare)

Dacă Memoriile unui nebun este un text de tinerețe, la care Flaubert începuse să lucreze pe când avea 16 ani, încorsetat de stângăcii, inconsistențe, dar care au un anume farmec printr-un flux al conștiinței gratuit, neintenționat, în Noiembrie metafora își găsește treptat expresia cea mai potrivită. Personajul adolescent – veșnic înverșunat, visător, idealist, introvertit, detașându-se cu ușurință prin personalitatea sa de ceilalți colegi de școală – pozează încă de la început în ipostaza de „nebun”:

Să nu uiți că un nebun a scris aceste pagini și, dacă uneori cuvântul pare să depășească sentimentul pe care îl exprimă, înseamnă că în altă parte a cedat sub greutatea inimii. (p 7)

Însă nuanța de nebunie pe care și-o asumă este în favoarea unei căutări permanente al miezului lucrurilor, al unui centru pe care rareori îl găsește prin peregrinările lui pe la marginea unui râu, sau pe coridoarele lungi ale școlii, prin lecturile din tinerețe din Byron, Werther sau Hamlet, a căror memorare devenise o practică magică:

Mă hrăneam, așadar, cu această poezie aprigă a Nordului, care răsună ca valurile mării în operele lui Byron. Deseori, rețineam fragmente întregi de la prima lectură și mi le repetam ca pe un cântec dintr-acelea care te farmecă și ale cărui acorduri te urmăresc apoi peste tot.(p 22)

Noiembrie este mai ofertant ca roman al experienței, o experiență căutată cu ardoare încă din Memoriile unui nebun, în care ceea ce va ajunge mai târziu să desemneze un concept literar și anume bovarismul ­– este prezent aici în forma lui de laborator, ipostazele feminine Maria/Marie sunt o doar o față a Emmei Bovary și un prilej de reliefare a obsesiilor flaubertiene. Tânărul personaj este obsedat de dialectica gândului și de anxietatea morții, dar și de împlinirea sexuală (dragostea tainică pe care o poartă pentru Maria, o femeie în vârstă, căsătorită) pe care și-o desăvârșește în patul unei prostituate (Marie) al cărei discurs e de o fascinație rară.

Obsesia morții care nu e altceva decât obsesia uitării afirmată răspicat nu-și găsește niciodată soluționarea: „ M-am născut cu dorința de a muri.” (p 101). Totodată, tânărul se simte extaziat în fața stărilor paradoxale pe care și le cultivă constant. Încântat de experiența pe care i-o oferă uneori natura sfârșește prin a fi autoironic:

 Atunci, totul mi s-a părut frumos pe pământ. N-am mai văzut nimic lipsit de armonie sau rău. Totul îmi plăcea, până și pietrele care îmi oboseau picioarele, până și stâncile tari pe care îmi sprijineam mâinile, până și natura insensibilă despre care presupuneam că mă aude și mă iubește. […] Apoi, asta a fost tot. Mi-am amintit foarte repede că trăiesc, mi-am revenit în fine, m-am mișcat din loc, simțind cum blestemul pune din nou stăpânire pe mine, că revin în rândul omenirii. (p 111)

Ca orice tânăr adolescent aflat în febra maturizării, uneori stările paradoxale îl conduc către o ironie amestecată cu cinism adolescentin, iar efectul este de un umor nesperat: ”Credeam că o femeie este un înger… O, câtă dreptate a avut Moliere să o compare cu o ciorbă!” (p 37)

În ultima parte a cărții, textele Agonii.Angoase sunt niște mici nuclee narative care reiau temele obsesive într-o manieră poetică și șocantă, cum este episodul înmormântării unui bogat căruia i se descompune corpul, precum și reflecțiile asupra sufletului, dar și asupra timpului.

Toate aceste texte de început ale lui Flaubert pot fi privite ca o mărturie a căutării unei voci și al unui stil singular. Flaubert nu se ferește să înceapă prin a scrie slab calitativ și să recunoască acest fapt în chiar procesul scrierii textelor, lăsând să se vadă intuitiv ceea ce se va desăvârși mai târziu într-un stil inovator și influent.

 Flaubert.png

Titlu: Memoriile unui nebun

Autor: Gustave Flaubert

Traducere din limba franceză de: Nicolae Constantinescu

Editura: Polirom

An apariție: 2014

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Elena Donea

Elena Donea
A terminat masteratul de Studii literare din București. Îi plac poezia, teoria literaturii, literatura comparată, pisicologia și flanările lungi prin București.