Literatura pentru copii în România III: Despre dependență

Marea literatură adună sub umbrela sa zone și culori literare variate, pentru toate gusturile, vârstele și înclinațiile cititorilor săi. SemneBune explorează aceste zone literare, mai mult sau mai puțin acoperite, promovate și cunoscute în spațiul cultural românesc. Inițiativa a pornit de la reprezentanții editurii Arthur și, în acest context, Cristina Cîrnicianu și Iulia Militaru au stat de vorbă cu 12 scriitori români, despre percepția acestui gen literar în România, raportul autori români/autori străini și exerciții de imaginație. Așadar, Ioana Nicolaie, Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa, Martin Woodside, Adina Popescu, Adina Rosetti, Felix Nicolau, Florin Bican, Andra Rotaru, Daniela Șontică, Passionaria Stoicescu și Ștefan Alexandru Ciobanu vor povesti în următoarele săptămâni despre cum se vede din perspectiva lor literatura pentru copii.

Episodul 3: Despre dependență

SemneBune: Ați scris vreodată literatură pentru copii? Dacă da, ce v-a determinat să o faceți; dacă nu, ce v-ar determina să începeți să scrieți? Ce credeți că v-ar motiva să continuați?

Răzvan Țupa

M-a interesat o vreme să lucrez la un poem pentru copii. Am tot scris la el câteva luni pentru că mi se părea interesant cum pot să fie reformulate instrumentele poeziei. Ştiu că la un moment dat am avut şi un atelier în care lucram fiecare cu câte un ilustrator şi m-am ales cu un desen destul de haios cu Botoşel şi Săndăluţă (parcă), personajele din poemul respectiv. Probabil că aş continua când mi s-ar părea că merită să insist în textul respectiv. M-am oprit atunci când îmi făcusem experimentele pe care le aveam în minte pentru poemul acela.

Andra Rotaru

Poate că nu ar fi rău ca volumele tipărite să creeze dependență. Să li se impregneze un miros special de hârtie…deși acesta ar fi un demers un pic manipulativ. Peste 100 de ani probabil vom avea cărți hologramă, librării și cititori la fel!

Florin Bican

Nu am scris decât literatură pentru copii. Încă din clasele primare îmi doream să scriu o carte și, inevitabil, aceasta urma să fie o carte pentru copii. Nu am reușit s-o scriu decât câteva decenii mai târziu. Iar acum e prea târziu să trec la alt gen. Așa că voi continua cu literatura pentru copii. Mai ales că, pe măsură ce trece timpul, mă regăsesc tot mai mult în literatura pentru copii, pe care o citesc în cantități tot mai mari.

Adina Popescu

Multă vreme am privit scrisul pentru copii ca pe un hobby, deși în țări cu piață de carte „așezată”, precum Germania și Marea Britanie, este mai mult decît o „meserie” onorabilă, este o vocație respectată de toată lumea. Autorii sînt promovați, au parte de evenimente, lecturi în școli, întîlniri cu copii în librării și duc o viață mai mult decît decentă, fără să fie nevoiți să practice și alte „meserii” (cum încă se întîmplă la noi.) O condiție esențială mi se pare și interacțiunea permanentă cu publicul tău, cu copiii, însă în România mulți dintre copii își închipuie că toți scriitorii (inclusiv cei pentru copii) sînt morți de mult și, că eventual, s-au transformat în busturi și statui. Am aflat de pe Facebook despre o lansare de carte românească pentru copii (basme), la care erau invitați trei academicieni, un etnolog, un filosof (sau ceva de genul ăsta) și niciun copil. Lucrurile vor intra pe un făgaș normal, în momentul în care vom înălura definitiv această falie dintre copil și adult. Locul unui autor pentru copii este alături de publicul său.

În ceea ce mă privește, voi continua să scriu pentru copii atîta timp cît voi scrie în primul rînd pentru mine, pentru copilul care am fost şi pe care mă apucă disperarea cînd mă gîndesc că l-am pierdut undeva, pe drum. Şi atîta timp cît scrisul pentru copii îmi oferă o bucurie într-o lume epuizantă, superficială, depresivă.

Martin Woodside (trad. Andreea Banciu)

Am scris cărți pentru copii, deși nu le-aș numi literatură – patru ediții prescurtate de literatură clasică și o biografie a lui Thomas Edison (apropo, aceste volume au fost traduse în România și le-am văzut într-o librărie bucureșteană!) Motivul a fost financiar și îmi pare rău să spun că aceste volume s-au dovedit a fi mai profitabile decât orice volum de poezie sau traducere la care am lucrat, fenomen care este semnificativ pentru modul în care un „creative writer” poate câștiga bani. Am, de asemenea, în lucru câteva proiecte de ficțiune pentru copii, dintr-un motiv simplu: o parte dintre autorii mei preferați scriu literatură pentru copii și îmi doresc să scriu ca ei.

Adina Rosetti

Am scris „Domnişoara Poimâine şi joacă de-a Timpul” (Curtea Veche, 2014, 2015) pornind de la poveştile pe care i le spuneam fetiţei mele, Clara, pe când avea 3-4 ani. Îmi punea întrebări despre cum stă treaba cu timpul, ce-i aia mâine sau alaltăieri, așa că am nceput să inventez niște personaje prietenoase care să explice conceptele astea, destul de abstracte, fără să mă gândesc că toate se vor aduna într-o carte. Lucrurile au început să prindă contur atunci când Cristiana Radu a început să schiţeze personajele şi a sperat, mai mult ca mine, că povestea o să prindă viaţă într-o carte adevărată. A stat însă în sertar vreo cinci ani, până când cei de la Curtea Veche au îmbrăţişat proiectul. Acum pregătim o nouă carte, în aceeaşi formulă, şi sperăm să apară la anul. Îmi place enorm să scriu pentru copii, e că şi cum aş fi regăsit cheia de la o lume magică, în care am locuit şi eu cândva. Iar reacţia micuţilor este nepreţuită: am primit desene făcute de copii cu personajele din carte, fişe de lectură făcute de învăţătoare împreună cu elevii, fotografii cu personaje modelate în lut şi chiar o înregistrare cu un băieţel citind din cartea noastră! E o motivaţie suficientă să nu ne oprim.

Elena Vlădăreanu

Am început din amuzament, am continuat că voiam să trimit la Concursul Arthur (unde am şi trimis, dar nu am câştigat). Am mai scris câteva piese de teatru, dintre care una, Prinţesele-spion, se joacă la Teatrul Gong din Sibiu. Da, aş mai scrie, dar să ştiu că pot să public sau să se pună în scenă ceea ce scriu. Nu sunt un scriitor pentru copii decât accidental, lucrez în acelaşi timp la mai multe texte, am priorităţi, ca să zic aşa.

Felix Nicolau

Nu am scris, dar m-ar motiva experimentul de limbaj si cel de imaginaţie. Ca să comit aşa ceva, clar ar trebui să ştiu că o editură s-ar ocupa de promovarea acelei cărţi. Dar promovare adevărată, nu bazată pe auto-promovare.

Ioana Nicolaie

Am scris Aventurile lui Arik, dându-mi seama cât de puține cărți românești se găseau pe atunci pe piață, nici măcar basmele nu se publicau. Am continuat apoi cu Arik și mercenarii, o a doua feerie pentru copiii până în nouă ani, căreia i-am și inventat ghicitori pe aproape fiecare pagină, fiindcă mi s-a părut că publicul meu țintă merită cea mai mare atenție și, mai ales, cea mai mare grijă. Dacă nu-i dai unui copil cărțile la timp, dacă nu i le insinuezi în viață, îi iei șansa de-a ajunge mai târziu o ființă culturală. Și astfel îi sărăcești extraordinar de mult lumea.

Apoi, vreme de aproape doi ani, am scris Ferbonia. E un fantasy neconvențional care ascunde nu doar un mare mister ce trebuie dezlegat, ci și o mulțime de alte povești, independente, care sunt însă foarte importante pentru rezolvarea enigmei. O parte a ”năzărelilor”, cum sunt numite în carte, au apărut și datorită unui curs de literatură pentru cei mici pe care l-am ținut în ultimii patru ani la Școala Hermann Oberth din Voluntari. Ferbonia va apărea în toamnă la Editura Arthur. Publicul țintă este de data asta copilul până în paisprezece ani, dar și acei adulți care se simt din când în când la această vârstă. Anca Smărăndache este artista care migălește vizual lumea Ferboniei și, pe măsură ce văd ilustrațiile, sunt tot mai încrezătoare.

Passionaria Stoicescu

(n.r.: Literatură străină tradusă vs. Scriitorii români ai genului)

Preferinţa pentru traducerile din scriitorii străini e una a politicii editoriale contemporane. Ea poate fi egalată de o alta, reeditarea clasicilor morţi demult, care nu reclamă drepturi de autor. Aşadar, editorii vor să plătească deloc sau foarte puţin, ba chiar să publice contra cost autori necunoscuţi, în cărţi fără valoare literară, pline de greşeli de sens şi de limbă. Banul să iasă dintr-o dată, piaţa să fie sufocată şi gloria „plătită”… recompensată!

Best seller-urile care fac furori în occident sau aiurea sunt reperate urgent de marile edituri de la noi şi publicate. Cândva, după Revoluţie, mi-a fost respins un interviu dedicat literaturii pentru copii într-un ziar de mare tiraj, pentru că am declarat sincer că n-am citit „Harry Potter” şi că tot ce beneficiază de o publicitate exagerată, mă face să fiu circumspectă şi-mi ucide orice brumă de curiozitate. În continuare îmi păstrez timpul pentru lecturi pe care le socotesc benefice şi interesante conform flerului personal.

O carte tradusă la editura „Litera International” la care am „mitocosit” la transformarea traducerii brute în vers (traducătoarea de bază nefiind poetă!), m-a impresionat prin înfăţişarea grafică, autoarea fiind în principal graficiană, şi încă una de marcă şi apoi scriitoare, simţind nevoia să-şi „povestească” imaginile (Sarah Key, Belgia).

Linia contemporană de succes a cărţii pentru copii pare să fie această interdisciplinaritate grafică–literatură, întruchipată de un autor unic. De altfel, această realitate mi-a fost confirmată şi la Târgul Internaţional de Carte pentru Copii de la Bologna, Italia, la care am participat în 2011, premiantul acelei ediţii fiind un grafician, totodată şi prozator ( Suedia).

SemneBune: De când a apărut prima tabletă, nu mai vorbim de telefoane, tehnologia evoluează incredibil de repede, până şi tabieturile ni se schimbă. Mai rar răsfoim un ziar la prima oră. Cine ar fi crezut acum 100 de ani că vom putea avea acces la atâta informaţie dintr-o „tabletă de ciocolată”. Un simplu exerciţiu de imaginaţie: cum vor arăta cărţile peste 100 de ani, librăriile, cititorii?

Andra Rotaru

Daniela Șontică

E greu de spus. Las oamenii mai deştepţi, mai vizionari să facă astfel de predicţii. Dacă în urmă cu 20 de ani nici nu visam să scriu un text la computer şi să-l trimit oriunde în lume prin ceva ce avea să se numească internet, ce-aş putea spune despre ce va fi peste 20 de ani? Pentru o sută de ani deja este imposibil… Dar lumea va citi şi atunci, sunt absolut convinsă că nu va renunţa la acest lucru care ne defineşte ca fiinţe umane.

Passionaria Stoicescu

„Iscusita zăbavă” vorba cronicarului de odinioară a „schimbat în renume”, vorba poetului, doar „iscusita”! Atât de iscusită s-a dovedit în timp zăbava, încât doar cei iniţiaţi vor mai avea acces la lectură, care va fi, cred, ultraspecializată, în mari centre culturale ale lumii. „Biblioteca pentru toţi”- un termen generic al unei modeste colecţii de carte la care am fost cândva redactor într-o prestigioasă editură cu nume deloc întâmplător „Minerva”, dar şi simbol al şansei de culturalizare din România, bunăoară – va fi sub groase straturi de praf. Nu sunt defetistă, dar ultimul meu volum de versuri apărut la editura Eicon, Cluj, 2014 (nu, nu pentru copii), este intitulat grăitor „Regele Praf”!

Ştefan Alexandru Ciobanu

Foarte mulți autori de literatură pentru copii sau de literatură s.f., atunci când descriau viitorul, se rezumau la a pune la superlativ prezentul în care trăiau ei. Mașinile nu zboară încă sau oricum cerul nu e atât de circulat pe cât vedeau ei, oamenii nu vorbesc cu ființe extraterestre, nu merg pe alte planete în concedii. Cărțile noastre din bibliotecă nu or să dispară, dar or să fie mai accesibile cele în format electronic. Cititorul va fi mai leneș, cel puțin așa îl văd eu, pentru că știm foarte bine cum stă treaba cu virtualul: da, avem totul în spatele unui click!, dar acest totul te duce pe prea multe căi în care pierzi firul de mers dacă nu ești atent.

–