Literatura pentru copii în România II: Despre importurile literare

Marea literatură adună sub umbrela sa zone și culori literare variate, pentru toate gusturile, vârstele și înclinațiile cititorilor săi. SemneBune explorează aceste zone literare, mai mult sau mai puțin acoperite, promovate și cunoscute în spațiul cultural românesc. Inițiativa a pornit de la reprezentanții editurii Arthur și, în acest context, Cristina Cîrnicianu și Iulia Militaru au stat de vorbă cu 12 scriitori români, despre percepția acestui gen literar în România, raportul autori români/autori străini și exerciții de imaginație. Așadar, Ioana Nicolaie, Elena VlădăreanuRăzvan Țupa, Martin Woodside, Adina PopescuAdina RosettiFelix NicolauFlorin BicanAndra Rotaru, Daniela Șontică, Passionaria Stoicescu și Ștefan A. Ciobanu vor povesti în următoarele săptămâni despre cum se vede din perspectiva lor literatura pentru copii. Prima parte, aici.

Episodul 2: Despre importurile literare

SemneBune: Cele mai multe dintre cărțile pentru copii sunt traduse din autori străini. Cum vi se par cele  traduse din limbile străine în limba română? Aveți vreo serie preferată, vreo carte care să vă fi impresionat, dintre cele apărute în ultimii douăzeci și cinci de ani?

Ioana Nicolaie

foto-7-ioana-nicolaieE foarte interesant fenomenul de recuperare a unor scriitori canonici ai genului care, din varii motive, nu au fost traduși în perioada comunistă – de la Michael Ende, la Roald Dahl sau Phillip Pullman – și, în același timp, de racordare la ultimele apariții de mare succes. Editura Arthur le dăruiește copiilor niște cărți minunate, bine alese și foarte frumoase sub aspect grafic. Am citit multe dintre ele și, cu puține excepții, toate mi-au spus câte ceva. Autorii numiți mai sus trebuie parcurși integral – nu se poate să nu citești Povestea fără sfârșit sau Jim Năsturel, sau să nu fi trecut prin Matilda, Uriașul cel prietenos, Charlie și fabrica de ciocolată etc. De asemenea, e păcat să nu citești Sâmbăta când vine Sambo, de Paul Maar, sau toate volumele Corneliei Funke, de la Călărețul dragonilor la trilogia Inimă de cerneală. Sunt foarte multe cărți remarcabile, iar autorii lor, cum ziceam, sunt un fel de monștri sacri. Când a apărut în Germania volumul trei al ultimei trilogii semnate de Cornelia Funke (care trăiește în SUA), a fost un adevărat fenomen. Am văzut standurile impresionante ale cărții la Târgul de carte de la Leipzig și am simțit pe viu notorietatea scriitoarei. M-am întors acasă cu primul volum, de vreo șase sute de pagini, pe care sper să-l citească în această vară băiatul meu de doisprezece ani.

Elena Vlădăreanu

Ohoho! Cărţile traduse sunt minunate. În ultimii ani, am citit din mai multe grupe de vârstă, am citit zeci de cărţi, dar doar o mică parte din cele existente pe piaţă. Cărţi preferate? Mie îmi place mult Roald Dahl, e cinic şi plin de umor. Pentru copii mai mici, îmi plac cele cu teme mai puţin aşteptate, cum ar fi naşterea unui frăţior sau a unei surioare, timiditatea, crizele de furie şi NU-urile (toate apărute la Cartea Copiilor).

Răzvan Țupa

Ştiu că Dan, fiul surorii mele, a reacţionat foarte bine la seria Jurnalul unui puşti. Când era în clasa a doua se trezea mai devreme, înainte să plece spre şcoală, ca să completeze volumul conceput ca un caiet al cititorului.

Martin Woodside  (trad. Andreea Banciu)

Nu am informații în această zonă, dar sunt foarte curios aflu ce au ceilalți de spus.

Adevărul este că la acest capitol stăm mult mai bine. S-au tradus și publicat foarte multe cărți pentru copii valoroase,adina-popescu-885744l clasice și contemporane, dar și multe serii comerciale sau cărți de duzină. Dincolo de cărțile fundamentale, cum ar fi „Micul Prinț” (într-o nouă traducere acum, a Ioanei Pârvulescu, la Editura Arthur) sau de fantasy-urile „clasice” – Stăpînul inelelor, Hobbit-ul – am avut în librării și seria Harry Potter (un must-read al copilăriei, din punctul meu de vedere), chiar în momentul în care ea devenea un fenomen, trilogia lui Philp Pullman „Materiile întunecate”, „Inimă de cerneală” a Corneliei Funke, cărțile lui Terry Prachett și multe altele. Eu am citit foarte mult, mai ales fantasy, nu-mi amintesc acum toate titlurile care mi-au plăcut. Însă îmi place la nebunie seria de autor Roald Dahl, de la Editura Arthur. Mi-a mai plăcut un roman excelent care a trecut aproape neobservat – „Călătoria mincinoșilor” de Karen Maitland (Editura Leda). O trilogie fantasy care, din nou, n-a fost bine pusă în valoare, la noi (am citit-o de trei ori) – „Cronicile Lumii de Margine” a lui Paul Stewart (Corint Junior). Aștept o reeditare. Iar traducătorul meu preferat din limba engleză (mă refer la carte pentru copii) este .

adina_rosettiDin păcate, multe dintre titlurile traduse la noi sunt foarte comerciale (şi nu în sensul bun!), cu ilustraţii extrem de facile care nu provoacă în niciun fel imaginaţia copiilor, şi uneori traduse şi redactate neglijent. La un moment dat, mă apucasem să fac o colecţie de „perle” din aceste cărţi; alteori mă trezeam corectând în timp ce le citeam copiilor. Au apărut însă şi destule cărţi frumoase, care ne-au bucurat enorm, precum „Prinţese date uitării sau necunoscute” (de Philippe Lechermeier, ilustraţii Rebecca Dautremer, traducere Şerban Foarţă, Ed. Vellant). Şi eu şi copiii mei suntem îndrăgostiţi de cărţile Victoriei Pătraşcu („Ziua în care a fugit somnul”,”Stejarul pitic, cel mai bun tătic”, „Ela cea fără de cuvinte”) şi ale Alinei Darian („Prinţul în palatul de sticlă”, „Dragonul care iubea ceaiul”). Ar mai fi cărţile lui Roald Dahl publicate în traducere la Ed. Arthur („Matilda”, „Uriaşul cel bun şi prietenos”, „Charlie şi fabrica de ciocolată”) şi seria „Cărţile copilăriei” editată de Curtea Veche.

Probabil că unele cărţi scrise de Robert Louis Stevenson, cum ar fi Comoara din insulă. De când nu mai am norocul să fiu copil, citesc majoritatea cărţilor în limbile originale. Mă limitez la 7 limbi.

În ultimii douăzeci și cinci de ani, am salutat apariția în traducere română a fiecărei cărți pentru copii. Pe cele maiflorin_bican multe le cunoșteam deja, fie din original, dacă era vorba de cărți traduse din engleză, fie din traducerea engleză, în cazul cărților traduse din alte limbi. Traducerile existente mi se par cât se poate de oportune, dar ele rămân insuficiente – pe de o parte pentru că sunt încă foarte multe titluri care mai trebuie traduse, iar pe de altă parte, pentru că nu se echilibrează cu creații autohtone. O serie preferată nu am, dar am autori preferați. Unul dintre ei este Roald Dahl și mă bucur să-l văd tradus atât de asiduu în română, dar mai ales să-l văd atât de bine primit în rândul cititorilor.

rotaru_andraCred că prima întrebare atingea și acest aspect. Odată îndepărtați de vârsta mică, nu cred că revenim prea des la cărțile copilăriei…iar de citit literatură pentru copii apărută în ultimii 25 de ani…

Cea mai recentă carte (clasică) pentru copii (și adulți), „Vrăjitorul din Oz”, de L. Frank Baum, am citit-o în engleză, într-o mașină. Nu știu ce s-a întâmplat pe drum, prin ce orașe am trecut, singura mea preocupare era ce fac personajele. Mai citisem „Vrăjitorul din Oz” într-o variantă ilustrată și prescurtată, când eram mică, acum mai mult de 25 de ani. Este acel gen de carte fără vârstă.

Iar precursorul literaturii științifico-fantastice – Jules Verne – care a fost publicat și reeditat de multe ori de diverse edituri, am putea spune că ne contemporan, chiar dacă s-a născut în prima jumătate a anilor 1800.

Este perfect justificat că se traduc multe cărți pentru copii; poate că, odată ce ai ajuns la o vârstă la care ești înconjurat de copiii prietenilor sau de copiii tăi, te îndrepți cu adevărat spre această zonă, din nou. Motivație care poate duce și la scrierea unor cărți pentru copii. Am deja două prietene care au început să scrie literatură pentru copii, testând valoarea textelor pe propriii copii: Roxana Cazaciuc și Livia Lucan-Arjoca. Mai mult, m-au prins și pe mine acele texte, făcându-mă să mă întreb dacă nu cumva ar trebui să revizitez zonele literare ale copilăriei.

Daniela Șontică

Fiecare epocă are moda ei, chiar şi în privinţa cărţilor pentru copii. Lumea de azi, trebuie să spun această banalitate,daniela sontica este cu totul altfel de cea în care am fost eu copil. Nu m-aş repezi însă să blamez ce le place azi copiilor, probabil că şi noi eram priviţi ca nişte extratereşti de părinţii noştri. Şi nouă ne plăceau lucruri pe care ei nici nu le imaginau în copilăria lor. Ştiu că adolescenţii din înteaga lume, nu doar din România, sunt captivaţi pur şi simplu de peripeţiile lui Harry Potter şi de seria acelor cărţi cu vampiri „Twilight”. Mă deranjează poate că sunt strecurate şi idei anticreştine, dar altfel, tot poveşti, tot nevoia de altă lume, de o lume plină de eroi. Cărţile traduse sunt uneori traduse prost, pe fugă, mai mult cu gândul la câştigul obţinut rapid din vânzarea lor, dar trebuie să recunoaştem că unele dintre acestea arată foarte bine, sunt tipărite pe hârtie de cea mai bună calitate şi iau ochii celor mici cu strălucirea şi culoarea. Dar cine nu ne lasă şi pe noi, românii, să tipărim astfel de cărţi? Şi mai apar şi dintre cele băştinaşe astfel, dar noi avem prea puţine titluri la acest capitol. Literatura pentru copii este o treabă foarte serioasă, dar este prea puţin luată în serios la noi. Mai întâi, trebuie să existe scriitori dedicaţi, pasionaţi de domeniu, dar şi foarte talentaţi. Este greu să scrii pentru cei mici, este ştiut.

Passionaria Stoicescu

Passionaria-Stoicescu-la-Kartier-TV-120x120Întâi de toate, copilul care sălăşluieşte în mine şi care iubeşte jocul. Apoi, învăţătoarea care sunt ca profesie primă, şi care se întoarce prin cărţi la copiii ei, şcolărei. Apoi, profesorul de limba română, care şi-a desăvârşit cât a putut cunoştinţele filologice şi trebuie să le propovăduiască elevilor săi, pentru scrisul şi vorbitul într-o limbă curată şi literară românească. Apoi, redactorul de o viaţă (o perioadă chiar de literatură pentru copii!) având datoria să promoveze cartea scrisă cu dragoste şi har, pentru a-i „ridica” pe cei mici sau neştiutori la „înălţimea” gândului şi sufletului său.

Deşi mă apropii de şapte decenii, mă recunosc „elevul” conştiincios care nu pridideşte să-şi facă temele, adică să-şi scrie cărţile, cu care să meargă prin şcoli şi biblioteci, să participe la activităţile de cenaclu, să încurajeze noile talente literare.

Ștefan A. Ciobanu

Pentru că nu am copii, nu sunt la zi cu aceste cărți în sensul că nu le-am citit.. Aș putea răspunde doar din auzite, dar nu ar fi corect. Dacă e să mă iau după ecranizările apărute, ar ieși și mai rău. Cert este că, cel puțin în ultimii ani, au apărut foarte multe cărți pentru copii traduse din occident, le recunoști de la distanță prin coperțile țipătoare. Uneori eu chiar traversez pe cealaltă parte, pentru că am impresia că mă vor izbi.

***

N.red.: Săptămâna viitoare, cei 12 scriitori vor povesti despre texte scrise, motivații și pofte de scris. Ne vedem pe semnebune.ro.

Sursa foto (feature photo), aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2903