Jucătorul – Oana Stoica-Mujea

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 22.08.2015 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , .

jucatorul_1_fullsize

Când moartea te cheamă ai două opţiuni: renunţi, adică dai curs chemării, sau îi întorci spatele. Până la urmă, ţine mai mult de voinţă. Depinde ce vezi, ce simţi şi, în special, ce auzi” îşi începe confesiunea Iolanda Ştireanu, eroina căreia scriitoarea Oana Stoica-Mujea îi concepe un destin presărat cu o mulţime de obstacole şi de situaţii, aparent, fără ieşire, aşa cum îi stă bine unui roman poliţist. Victimă a unei tentative de omor, Iolanda Ştireanu face eforturi supraomeneşti pentru a reveni la viaţă, chiar dacă, imobilizată la pat, nu reuşeşte să-şi amintească decât câteva crâmpeie din ceea ce fusese până atunci viaţa sa. Activând sub acoperire, munca Iolandei Ştireanu pune pe jar atât lumea interlopilor şi a politicienilor, în care-şi făcuse intrarea jucând rolul unei prostituate alcoolice şi dependente de droguri, cât şi în cercurile prietenilor şi a colegilor săi de muncă. Recuperarea memoriei este un proces de durată care se scurge în paralel cu ancheta care priveşte asasinarea unui tânăr chitarist, asasinare care, în cele din urmă, se dovedeşte a avea legături strânse cu ceea ce i se întâmplase şi ei. Sigur, iţele încurcate ale afacerii fac deliciul lecturii şi poate că se vor găsi unii care–şi vor fi ros unghiile, aşteptând deznodământul. N-o să-l dezvălui şi nici n-o să dau detalii picante ce fac din viaţa Iolandei un roman ambulant în cuprinsul căruia, iubiţii, colegii de muncă sau superiorii săi alcătuiesc un  univers în care Iolanda Ştireanu, „înfruntându-şi demonii şi adversarii de pretutindeni, dezleagă enigme pe care oricând le-ai putea întâlni în realitate”, ca să-l parafrazez pe George Arion.

„Jucătorul” este o carte scrisă într-un ritm alert care se remarcă, în special, prin cursivitate şi naturaleţe, însă marea performanţă a Oanei Stoica-Mujea (fost jurnalist pentru o scurtă perioadă de timp şi scenarist la Media Pro Pictures, care, după ce a debutat cu un roman fantasy, în 2005,  a mai publicat peste douăzeci de cărţi) este faptul că reuşeşte să capteze interesul cititorului şi să-l implice în acţiune, fără ca acest mecanism să pară că e forţat de rigorile pe care le cere un scenariu bine coneput.

„L-am sunat pe Blid imediat ce mi-am dat seama. Oamenii ăştia erau de-o prostie rară, acum înţelegeam de ce, chiar şi amnezică şi paralizată, puteam afla ceea ce ei nu pot. Şi nici măcar nu eram pe teren.
– Maria Paraschiv. Mary. Marea lui iubire. Vie, nevătămată. N-a putu s-o uite niciodată. A declarat la un moment dat că e nefericiti pentru că, din cauza unei bune prietene de-ale ei, Camelia, el s-a despărţit de ea. Din cauza ei bea, din cauza ei era nefericit, din cauza ei… ştiai asta? Vrei adresa?
Victor tăcu câteva secunde.
– Vorbeşti de Ionel?
– Nu, de Fraţii Jderi. Sigur că de el vorbesc”

An apariţie: 2015
Număr pagini: 200
Editura: Crime Scene Press
ISBN 978-606-93677-7-3
Preţ: 13.87 Lei

Sursa foto: aici 

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.