Un om care are simțul umorului va ști cu siguranță să-l folosească și atunci când va scrie o carte. „Problema” aceasta are ca fundament propria capacitate a omului de a face haz de necaz, căci, începând cu rădăcinile teatrului din Grecia Antică, omul știa atunci ce înseamnă a râde (a surâde este mai potrivit, conform acelor vremuri) și a plânge (a se tângui). De la „Broaștele” lui Aristofan și la satirele latine, care erau create tocmai pentru a lua peste picior societatea, tradițiile etc, simțul umorului în literatură și-a extins harta până-n zilele noastre.
Suntem ființa supremă care se poate adapta în orice condiții, care își poate folosi creierul 100%, care poate face diferența dintre lucrurile care îi fac bine sau rău. Ironia face că tocmai noi, aceste ființe complet dezvoltate, suntem handicapate prin propriile neputințe. Nu putem mânca găina furată a vecinului fără s-o gătim, nu putem defila la bustul gol prin birou pentru că ne este cald, și hainele devin uneori inamici extrem de personali. Nu putem să mâncăm cereale în stare naturală fără a fi prelucrate. Și iată că suntem ridicoli prin propriile noastre limitări. Asta ține, desigur, de linia evoluției. Această ironie a devenit o parte din istoria evoluției umane; cu siguranță, strămoșii noștri preistorici și-au pârlit mâinile după ce au descoperit focul și, evident, o ceată de trolleri cavernoși au făcut bășcălie de asta, în propriul lor limbaj.
Nu-i simplu să poți scrie și să obții zâmbetele cititorului, dar este foarte ingenios să râzi singur de tine când o dai în bară și când râzi de tine ca și când ai auzi cel mai bun banc din lume. Noi suntem propriile noastre bancuri, iar atunci când dăm rateu, ne asigurăm că știe toată lumea. Pentru simțul umorului se împletește uneori în mod fericit cu simțul ridicolului. Când reușești să faci asta și în scris, atunci fii sigur că deja ai câștigat o mână de oameni care te vor citi. Mă refer la umorul simplu, bine exprimat și creativ, nu la cel de duzină, cel superficial, în care putem face mișto de toată lumea, bibilindu-ne temeinic masca aia stupidă de om care nu acceptă, nu aprobă și nu empatizează cu nimeni și nimic, niciodată.
Ca să fac un salt mai la obiectul articolului de azi, trebuie să spun că pentru mine, literatura cehă a lăsat niște linii proeminente în „glia” mea literară pe care am crescut. Eram fascinată și sunt de Kafka, Hrabal, Seifert, Kundera. Pe listă a intrat și Jaroslav Hašek cu romanul Peripețiile bravului soldat Švejk. Cartea am citit-o acum mult timp și cred că nu poate fi înțeleasă de un copil în totalitate. Ceea ce înșiră Hašek în cele 689 de pagini reprezintă dovada foarte clară că simțul umorului bine dezvoltat oferă unei cărți acea șlefuire de care are nevoie pentru a rămâne în viață mult timp după moartea autorului.
Să povestesc cartea? Nu, mi-e imposibil s-o fac, pentru că narațiunea este una alertă și pe bandă rulantă, aproape că nu-ți dai seama când termini capitolul și când începi altul, ceea ce face ca romanul încadrat fiind în specia „Biceps, triceps, piept, umeri” să fie ușor de citit.
Švejk reprezintă varianta cehă și mai bolândă ca a bravului nostru Păcală autohton, deși e destul de ambiguă concluzia: Švejk e atât de tembel pentru că el chiar e tembel sau pentru că așa reușește să scape din încurcătură?
Pe lângă momentele savuroase ale romanului, avem parte de ilustrarea unui Prim Război Mondial care vine la pachet cu orori, mizerie, durere, singurătate, alienare și dezintegrarea umană. Toate aceste elemente sunt extrem de bine combinate, având un flux continuu care stabilește drama și comedia.
Deși poate părea amenințător din cauza dimensiunii, romanul este, în ceea ce mă privește, un instrument inteligent de a pătrunde și mai adânc în subteranul uman (nu că am avea acces așa cum ne-am dori). Probabil că autorul n-a decis ca scopul cărții să fie umorul necontenit al cititorului, adică nu vă așteptați să fie o carte dedicată consumului de bere și de semințe; am un sentiment că Hašek a scris-o pentru a arăta lumii cum patriotismul se ofilește cu fiecare zi petrecută pe front, cum omul se transformă într-un biped cu creier înecat de frica morții.
Autor: Jaroslav Hašek
Titlu: Peripețiile bravului soldat Švejk
Editura: Art
Traducător: Jean Grosu
Pagini: 689
Anul apariției: 2014
Preț orientativ: 40 lei
