(–
traducerea din volumul publicat la Gallimard, 2003, Colecția NRF, Bibliotheque de la Pleiade, ediția Bertrand Marchal
–
Stéphane Mallarmé poate fi citit și aici: https://fr.wikisource.org/wiki/Igitur
***
(Note 2)
Schițe
A sunat ceasul! – cu certitudine prezis de carte – în care viziunea inoportună a personajului care aspira la puritatea gheții himerice din care apăream eu, în favoarea luminii, va dispărea, această flacără adusă de mine: va dispărea ca toate personajele plecate în vremurile picturilor, conservate doar pentru că hazardul era negat de carte, cu care de asemenea voi pleca. O! Puritatea nu se poate stabili – iată că obscuritatea îi va lua locul – și grelele cortine ce cad în timp, creând tenebre – în același timp cu cartea ale cărei pagini sunt închise în toate nopțile și cu lumina zilei pe care ele o despart. În acest timp, mobilele își vor păzi golul și, agonie a unui vis himeric și pur, o fiolă conține substanța Neantului.
Iar acum nu mai există decât umbră și tăcere.
Fie ca personajul care a nutrit această puritate să ia această fiolă care îl prezicea și să se amestece, mai târziu; sau să o pună pur și simplu în sân, dăruindu-se mișcării
În ciuda sfaturilor mamei sale, să meargă să se joace în mormânt
Poate avansa, căci intră în mister (Nu coboară el pe cal pe rampa scufundată în obscuritate, – tot ce ignoră cu privire la ai săi, coridoare uitate din copilărie?) Acesta este drumul invers al noțiunii căreia el nu i-a cunoscut ascensiunea când, adolescent, a ajuns în Absolut: spirală la capătul căreia el rămânea în Absolut, incapabil să miște, dar scăpa și era proiectat în noapte. El acum crede că traversează destinele acelei nopți faimoase: în cele din urmă, ajunge acolo unde trebuie să ajungă și vede actul care îl separă de moarte.
(interdicție de a coborî din partea mamei, – mama sa, cea care i-a spus ce avea de îndeplinit) (el, el merge și într-o amintire a copilăriei, acea noapte recomandată); dacă s-ar omorî nu ar putea, mare fiind, să îndeplinească actul
Altă poznă
El spune: nu pot face asta serios: dar răul pe care îl sufăr e înspăimântat de viață, la limita acestei confuzii perverse și inconștiente a lucrurilor care-i izolează absolutul – el simte absența sinelui meu, reprezentată prin existența Neantului în substanță; trebuie să mor și, cum această fiolă conține neantul rasei mele filtrat până la mine (acest vechi calmant pe care rasa mea nu l-a luat, strămoșii imemoriali păstrându-l în caz de naufragiu), nu vreau să cunosc Neantul înainte de a aduce în sânul rasei mele lucrul cu care am fost însărcinat – actul absurd care atestă inanitatea nebuniei lor. (Neîmplinirea m-ar urmări și maculează doar momentan Absolutul meu.)
Aceste lucruri de când ei, fără îndoială, au abordat acest castel într-un naufragiu – al doilea naufragiu.
Nu fluierați pentru că am zis inanitatea nebuniei noastre! tăcere, nu a acestei demențe pe care o prezentați întradins. Ei, da! vă e așa de ușor să reveniți în înalt căutând timpul – și să deveniți
porțile sunt închise?
Eu singur – eu singur – eu voi cunoaște neantul. Voi, voi reveniți la amalgamul vostru.
Proferez cuvântul, pentru a-l rescufunda în inanitatea lui.
Arunc zarurile, aruncarea se încheie, doisprezece, (ora (Miezul nopții) – care crea; se regăsesc materia, blocurile, zarurile –
Atunci (din Absolut spritul său formându-se prin hazardul absolut al acestui fapt) el spune acestui vacarm: sigur, există acolo un act – e nevoia mea de a-l proclama: această nebunie există. Ați avut dreptate (zgomot de nebunie) să o manifestați; să nu credeți că vă voi rescufunda în neant.
= El va bea exact pentru a se regăsi.
–
(va urma)
