„Igitur”, de Stéphane Mallarmé (I)

traducerea din volumul publicat la Gallimard, 2003, Colecția NRF, Bibliotheque de la Pleiade, ediția Bertrand Marchal

poate fi citit și aici: https://fr.wikisource.org/wiki/

11653304_921196001256843_2045911833_n

( f. 1)

. Fragment

Nebunia din Elbehnon

(f.3)

Vechi studiu

———

Ig.

———

Când răsuflările strămoșilor săi vor să stingă lampa, (grație căreia subzistă, poate, Caracterele din Vechea Carte) – el spune „Nu încă!”

El însuși, la final, când zgomotele vor fi dispărut, va da proba unei oarecare măreții (fără aștri? hazardul anulat?) a acestui fapt simplu, prin care poate cauza umbra suflând peste lumină –

Un apoi – așa cum va fi spus în conformitate cu absolutul – care neagă nemurirea, absolutul va exista în afară – luna, în afara timpului: și va trage cortina, în față.

Ig., copil încă, își citește tema în fața strămoșilor săi.

1 – Miezul nopții

2 – Scara

3 – Aruncarea de zaruri

4 – Somnul pe cenușă, după lampa stinsă

11655523_921199654589811_1992767359_n

Mai mult sau mai puțin, ceea ce urmează:

Miezul nopții sună – Miezul nopții, atunci când trebuie aruncate zarurile. Ig. coboară scările, acelea ale spiritului uman, intră în esența lucrurilor: în „absolutul” care este el. Morminte – cenușă, (nici sentiment, nici spirit) neutralitate. El recită prezicerea și face gestul. Indiferență. Șușote pe scară. „Vă înșelați” nicio expresie. Infinitul provine din hazard, cel pe care l-ați negat. Voi, matematicieni expirați – eu proiect absolut. Trebuia să sfârșesc în Infinit. Pur și simplu cuvânt și gest. În legătură cu ceea ce vă spun pentru a-mi explica viața. Nu va rămâne nimic din noi – în sfârșit Infinitul iese din familie, care l-a suferit, – vechi spațiu, fără hazard. A avut dreptate să-l nege, – viața sa – pentru că îi fusese absolut. Aici ar trebui să aibă loc combinații ale Infinitului cu Absolutul. Necesar – extragem Ideea. Unul dintre actele universului va fi comis aici. Apoi nimic, rămâne suflul – sfârșit de cuvânt și gest reunite – suflă lampa sinelui, prin care totul a existat. Dovadă.

11650466_921196024590174_1890119467_n

(Să ascundem toate acestea)

(f. 26)

Titlu: Nebunia din Elbehnon. Igitur a înțeles această nebunie și atașează la ea răul său, provocat exact de ceea ce este spiritul, contra-partea răului său fiind faptul că i se pare că lucrurile din jur provin din sine, din facultățile sale, etc. Căci acesta este răul său: absența sinelui, după el. Iar rasa sa se încarnează în acest corp pe care el nu îl simte, dar a cărui viziune o are uneori, în măsura în care nebunia acestei rase se anulează în spiritul său filial. Cât despre sinele său, el este divizat între acestea două

Prin însuși faptul că a înțeles această nebunie el îi va pune capăt, până ce neantul va acționa ca idee, iar el voiește să pună în el acest sine absent: iar în ce privește familia sa care, crezându-se pură, va ieși din necondiționat pentru a exista subit, va arunca acestei existențe ceea ce rămâne din substanțe, până ce va exista neant chiar și acolo.

 

Această povestire se adresează Inteligenței lectorului care pune lucrurile în scenă, el însuși.

„Care, etc.

Înainte de a ieși din cameră – Da, acolo se află lucrurile – persoana mea e în plus – iar Neantul e acolo. Nu voi încerca să le schimb. Ajung să văd (grație acelui dar al Iluzoriului, unde sălășluia Visul –

Foarte bine. Așa voi proceda.

(Își va administra acest neant – rest de Idee,) după ce îi va fi stabilit necesitatea

– Pentru el, Absolută – corespondențele sunt exacte și suficiente. Le înțelege.

Coridor. Ne îndoim de cine a vorbit la început: și îl aducem în fața mutismului lui Igitur, în fața certitudinii că el nu vorbește.

E stins de ceea ce crede că sunt sufletele strămoșilor săi, cei ce nu îi înțeleg acțiunea.

Igitur ajunge în fața zarurilor și apropie flacăra de carte, astfel fraza apare.

11657451_921196647923445_878558161_n

Părăsește camera

A sunat ceasul în care eu plec, puritatea gheții va fi refăcută fără acest personaj, viziune a sinelui meu – dar el va aduce lumina! – noaptea. Pe mobilele goale, Visul a agonizat în această fiolă de sticlă, puritate, în care e închisă substanța Neantului.

mallarme

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Cristian Fulaș
invitat special

Traduc pentru că asta am învățat să fac, a devenit în timp meseria mea. Totul e un mare text, totul e în același timp o mare ratare și un mare succes.

Număr articole publicate : 4