Herman Koch – Cina

Acest articol a fost publicat de Ruxandra A. pe 27.07.2015 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , , .

CinaDe câte ori sunt puși oamenii să aleagă între bine și rău, între vina copiilor și apărarea acestora? De câte ori ne dăm seama cât de subțire este linia graniței dintre instabilitate și nebunie? E simplu: nu știm, pentru că nu am ajuns niciodată până acolo. Doar am auzit vorbindu-se despre ea, doar ni s-a spus că nu putem crede până nu ni se întâmplă.  Există situații care apar aproape zilnic pentru a ne pune limitele la încercare, niște semnale de alarmă care ne îndeamnă să aruncăm o privire în hăul nostru lăuntric. Și de acolo se presupune că ar trebui să găsim soluții. Să schimbăm ceva în noi. Se presupune.

 

Cina lui Herman Koch este unul dintre acele romane scrise extrem de greu, dar care, atunci când apar pe piață dau lovitura de grație. Serge și Paul Lohman sunt doi frați complet diferiți: primul candidează la funcția de prim-ministru al Olandei, este cunoscut de toți olandezii și a devenit musafirul tuturor barurilor și restaurantelor din Amsterdam. Paul este un fost profesor de istorie cu ceva probleme de anger-management, instabil emoțional care duce o viață modestă alături de soție și de fiul adolescent.

Frații Lohman iau cina într-o seară, la un restaurant unde Serge este arhi-cunoscut de patron și de ospătari (fapt care-l scoate din minți pe Paul, și nu pentru că ar fi vorba de invidie, ci pentru că lingușeala este un lucru scârbavnic și practicat doar de către cei care nu știu să se impună altfel). Imaginați-vă o masă într-un restaurant, iar în jurul ei patru oameni: frații Lohman și soțiile acestora, cochete și foarte diferite ca personalitate. Imaginați-vă, din nou, că aceasta, scena cinei, este singurul cadru din roman. Adică întreaga acțiune se petrece în restaurant, chiar dacă Paul face introspecții în permanență și pune cititorul la curent cu lucruri care s-au întâmplat dinaintea cinei.                                                            media_xll_1798770

Vă amintiți de filmul The sunset limited, în regia lui Tommy Lee Jones? Un film incredibil de bine realizat,unul dintre favoritele mele,  atât ca nivel de discurs, cât și ca un cadru static: cele două personaje (Tommy Lee Jones și Samuel L. Jackson) stau de vorbă într-o garsonieră sărăcăcioasă o noapte întreagă, dezbătând probleme precum: Dumnezeu, religii, moarte, renunțare, singurătate, cădere și fericire. Un singur cadru, două personaje. Situația este similară și în romanul lui Koch.

O strategie foarte bine pusă la punct reprezintă amânarea detaliilor importante (asumarea riscului ca cititorul să devină dezinteresat), astfel că sunt descrise scene plictisitoare și plimbările du-te vino ale ospătarului pentru a explica istoricul meniului, din ce țară provine și cum se servește. Cele două cupluri s-au întâlnit pentru a discuta faptele propriilor copii care au o comis o crimă, intenționat sau nu.

Deși vor să găsească o soluție, cei doi frați, Serge și Paul, duc un adevărat război psihologic care își are rădăcinile în copilărie, ocolind uneori adevăratul motiv pentru care cei patru s-au întâlnit. Serge crede că renunțarea la candidatura de prim-ministru și înființarea unei conferințe de presă prin intermediul căreia să admită că fiul lui, Rick, este un criminal, și astfel să-l predea autorităților pentru anchetă, este un pretext pentru ca Serge să fie o victimă și, astfel, compătimit de ceilalți. Cât despre complicitatea fiului său, Michel, Paul nu știe ce ar trebui să facă: să meargă la poliție sau să îngroape secretul în familie? Uciderea unui om, chiar dacă locuiește pe străzi, este un fapt abominabil. O aparentă hârjoneală între doi adolescenți s-a transformat într-o crimă filmată și uploadată pe YouTube. Autorii ei nu sunt încă identificați, iar poliția pare să nu poată săpa mai mult decât este posibil. Paul trebuie să aleagă între coduri morale existente într-un om ce trăiește într-o societate extrem de avansată sau între păstrarea liniștii familiei.

Nu citisem nimic de Herman Koch  până acum. Din câte am citit, cred că o să apară o ecranizare a romanului în regia lui Cate Blanchett. Este genul de carte care nu te lasă să renunți înainte de ultima pagină, este un roman dintre acelea twisted, care pur și simplu te fac să nu lași cartea din mână.

 

Titlu: Cina

Autor: Herman Koch

Editura: Polirom

ISBN: 978-973-46-4202-1

Anul apariției: 2015

Traducător: Gheorghe Nicolaescu

Preț: 29.95 lei

 

sursa foto: 1, 2

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Post Author: Ruxandra A.

A absolvit Facultatea de Litere din București. Este masterandă la Universitatea Transilvania din Brașov, tot la Litere. Fotografiază și scrie pentru sine. Ascultă tot ceea ce-i pune spiritul în mișcare: post-rock, metalcore, progressive, doom-metal, psychedelic rock.