Sunt puține lucruri pe care pot spune că le știu cu adevărat despre Japonia. Printre acestea se numără modalitatea incredibilă a autorilor niponi de a îmbina raționalitatea romanelor polițiste cu existențele intangibile ale spiritelor și blestemelor. Fiica negustorului de sake, din acest punct de vedere, este un minunat exemplu al culturii japoneze.
Kidō Okamoto semnează volumul apărut în 2014 la editura Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei. Cărțulia conține 14 povești polițiste, prezentate prin tehnica povestirii în ramă, avându-l ca protagonist pe Hanshichi, un inspector din Edo care își amintește câteva cazuri deosebite pe care le-a rezolvat de-a lungul carierei sale. Asemănat cu un „Arthur Conan Doyle al Japoniei”, inspectorul evocă o lume a legii total diferită de realitatea cu care suntem noi obișnuiți.
Intrigile poveștilor, de la șerpi uriași cazați în hambar la bărbați-pește care prevestesc furtuni și de la asceți falși la vulpițe răzbunătoare transformate în necazuri, se dovedesc a fi situații de încălcare a legii asemănătoare cu ce-am putea imagina noi, dar într-o cu totul altă cultură. Întâmplările sunt puse mereu, cel puțin inițial, pe seama unor motive fantastice. O mamă ușor nebună transformă răpirea unei fete în antidot pentru boala mintală; furtul unor obiecte de preț devine blestemul unui arbore de ginkgo, răzbunarea unor familii e jucată ca act final. Ești prins într-un decor în care amprentele au mai puțină semnificație decât vârstele nefaste ale oamenilor, unde crimele justificate simbolic nu trebuie dezbătute în fața legii și oamenii cu puteri supranaturale, de blesteme, sunt considerați egali, echivalenți, cu toți ceilalți.
Discursul în sine e ușor de urmărit, chiar ușurat considerabil de o abordare (cel puțin a traducătoarei) care îmi amintește de basme: „După cum v-am mai spus, își iubește mult sora, însă habar n-are cum să iasă din necaz.” (p.189). Dialogurile sunt ușoare, banale chiar, iar felul în care îi domină acest inspector pe cei implicați nu reiese din dialog și atitudine. Deznodământul e încurcat și e nevoie de explicații clare ca să înțelegi, căci șirul de evenimente nu așază în mintea ta, ca cititor, sensul acțiunilor. Plus că numele personajelor s-ar putea să vă încurce, fiind cuvinte neobișnuite și, cel puțin pentru mine, teribil de asemănătoare vizual – Ofumi, Omichi, Obata, Oharu (într-o singură poveste!).
Constatările de mai sus sunt insignifiante însă, comparativ cu tot ce te învață cartea asta. Superstiții și credințe populare în animale răzbunătoare sau sacre, atitudini de rol și status, datorii morale față de stăpâni și femei, lejeritatea cu care sunt privite sinuciderea și omuciderea, raportarea la timp, calendare și sărbători. E un volum care nu vorbește doar despre o altă lume, ci și despre un alt timp. E o comoară culturală închisă frumos pe strada Saruwaka (titlul imaginii volumului), între coperți albastre și pretexte polițiste.
Odinioară, pescarii aveau obiceiul să-i arunce înapoi pe înecați dacă erau bărbați și să le scoată pe femei, mi-a explicat Hanshichi. Se spunea că femeile, fiind mai sensibile, renunțau la viață pentru orice fleac, pe când bărbații, cu obrazul gros, o făceau doar în mod conștient, numai dacă apărea un motiv serios, când știau sigur că nu mai aveau de ce să trăiască. Așa că bărbații înecați erau lăsați în voia sorții, și asta pentru că așa se cuvenea. Prin urmare, nu-i mai scoteau la suprafață. Cu timpul, toată lumea a ajuns să gândească la fel. (p. 292)
Titlu: Fiica negustorului de sake
Autor: Kidō Okamoto
Editură: Humanitas Fiction; Colecția: Raftul Denisei
Traducător: Angela Hondru
Apariție: 2014
ISBN: 978-973-689-852-5
Preț orientativ: 34 lei
